Burse pentru studenții ieșeni prin programul „Leaders Explore”. Au început înscrierile

joi, 26 septembrie 2024, 23:43
1 MIN
 Burse pentru studenții ieșeni prin programul „Leaders Explore”. Au început înscrierile

În această toamnă, studenții din Iași sunt așteptați să aplice pentru una dintre bursele de participare la programul „Leaders Explore” powered by Conduent, care va avea loc în Iași, în perioada 26 octombrie – 8 decembrie, prin completarea formularului de pe site-ul: leaders.ro/iasi.

Programul „Leaders Explore” antrenează competențele de leadership, fiind la a doua ediție dedicate participanților prin intermediul a 7 ateliere pe subiectele: Self-Reflection: Mindset & Personal Values; Mastering the art of communication styles & build your team; Engaging communities through projects; Reality check: Energy management; Living Library; Building Bridges (Community Projects Debrief and leadership); From project to story (Celebrate yourself).

,,«Leaders Explore» este primul pas spre dobândirea competențelor cheie de leadership necesare în viitorul parcurs profesional al studenților, printre care se numără: autocunoaștere, gândire critică, self-leadership, inteligență emoțională, abilități de comunicare, lucru în echipă și inițiativă”, apare într-un comunicat.

Prin urmare, Fundația Leaders și Conduent oferă 50 de burse de participare pentru studenți foarte curioși, proactivi, implicați și cu rezultate excepționale.

Tinerii vor participa la realizarea unor proiecte în comunitatea lor din Iași sau din apropiere, timp de 5 săptămâni, sub îndrumarea unor mentori și pe baza nevoilor pe care le identifică. La încheierea cursului, participanții vor obține o diplomă recunoscută de peste 40 de organizații.

Toți cei interesați să afle mai multe detalii și să aplice pentru un loc în „Leaders Explore” powered by Conduent sunt invitați să acceseze www.leaders.ro/iasi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii