Furnizarea zilnica a apei calde de catre RA Termoficare a creat, in rindul unor cetateni, teama ca acest program ar putea sa le afecteze buzunarele. Exemplele pe care le prezentam demonstreaza ca asociatiile cu un program zilnic de apa calda nu consuma mai mult decit cei care se bucura de apa calda doar o data la doua zile. Din statisticile detinute de RAT Iasi, aflate in afara oricaror indoieli, reiese clar ca nu regimul de furnizare influenteaza valoarea facturilor, ci pierderile de pe retele, la care se adauga risipa, care depinde de fiecare consumator in parte. Indiferent daca au apa calda zilnic sau o data la doua zile, iesenii suporta aceleasi cheltuieli, consumurile fiind egale. In schimb, la aceleasi costuri suportate, unii au zilnic apa calda, putindu-se folosi de aceasta in orice moment, in timp ce altii suporta disconfortul de a "prinde" apa calda doar o data la doua zile.
Decizia lui Arcadie Dubet de a furniza apa calda zilnic, de dimineata pina seara, a venit in intimpinarea marii majoritati a cetatenilor care, in aceasta perioada, se pregatesc pentru zilele de Paste. Totusi, acest program a creat panica in rindul unor ieseni, care, speriati ca valoarea facturilor s-ar putea dubla, au adresat Regiei de Termoficare (RAT) plingeri scrise si telefoane, prin care cereau oprirea de urgenta a apei calde. Specialistii de la RAT ne-au demonstrat ca asociatiile de locatari care au apa calda 12 ore pe zi, in regim continuu, nu platesc mai mult decit asociatiile cu un program limitat al apei calde. Ionela Valean, sef de sectie in cadrul RAT, este de parere ca "oamenii nu pot intelege ca nu platesc numarul de ore de apa calda pe zi, ci consumul zilnic, care poate fi influentat si de pierderile din apartamente sau din afara blocului".
In acest sens, putem exemplifica prin cifre nivelul consumului la citeva asociatii de locatari. Astfel, in cartierul Tatarasi urmatoarele asociatii de locatari primesc apa calda o data la doua zile: PT 16, 17, 18, 19, 20, 21. Fiecare din aceste puncte termice inregistreaza consumuri de apa calda intre 0,18 si 0,24 GCAL de persoana: 0,18, 0,23, 0,21, 0,18, 0,20, 0,27 GCAL/persoana. In acelasi cartier, PT 24 si PT 25, cu un program zilnic de apa calda, realizeaza un consum asemanator – sau chiar mai mic – cu punctele termice enumerate mai sus: 0,15 si 0,21 GCAL de persoana. Exemple de asociatii care au zilnic apa calda si au acelasi consum cu cele prezentate mai sus ar putea fi: PT Sf.Lazar 1 – 0,24 GCAL/persoana, PT Sf.Lazar 2 – 0.20 GCAL, PT Ghica -Voda – 0,24.
Constantin Avram, impreuna cu alti locatari ai blocului B2 din Bd.Tudor Vladimirescu, ne-a spus ca cetatenii din aceasta zona s-au obisnuit intr-atit cu programul zilnic de apa calda, incit "nu-si pot imagina cum se descurca cei din alte cartiere cu spalatul sau cu alte treburi casnice".
Ionela Valean, sef sectie in cadrul RAT, a tinut sa mentioneze ca in alte orase, cum ar fi Timisoara, Bucuresti sau chiar Suceava, programul de apa calda este acelasi pentru toti: 24 ore, zilnic. Arcadie Dubet, directorul RAT ne-a declarat: "In Iasi trebuie schimbata mentalitatea cu privire la rostul apei calde. Oamenii nu pricep ca eu sint obligat sa le asigur acest minim confort care, de fapt, se reduce la elementare reguli de civilizatie". (Liviu MAGURIANU)
Publicitate și alte recomandări video