Bye-bye, Europe!

Cei care au crezut că se mai întâmplă niscai minuni în fotbalul românesc au suferit încă o dezamăgire. După ce, pe la sfârșitul anului trecut, Universitatea Craiova pierdea prostește o calificare ca și antamată în primăvara Conference League, acum două zile FCSB a luat o bătaie soră cu moartea pe stadionul „Maksimir” din Zagreb. În Europa League. Unii mizau, poate, pe inconstanța tradițională a echipelor de sorginte iugoslavă, uitând că tocmai Croația asta a trecut cel mai repede pragul de la boemie la treabă serioasă în cele chestiuni fotbalistice. Alții se gândeau cu jind la ceea ce a făcut Bodo Glimt cu Manchester City sau, până la un punct, Slavia cu Barcelona. Dar de pe Dâmbovița și până la fiorduri e cale lungă și multe de discutat. Despre mentalitatea nordică. Cât despre cehi, când au văzut catalanii că e groasă, și-au suflecat mânecile… Și a ieșit, ce a ieșit, o remontadă la care mulți își fac cruci degeaba. Asta ar fi vrut și românașii mioritici o vreme, dar după vremea aia au luat-o pe calea bătătorită pe care o știu cel mai bine: adică văicăreală, mâini pe sus și proteste în toate direcțiile: spre adversari care pun prea mult osul, spre arbitri prea găzdaci și pe propriii antrenori care îi schimbă exact când credeau ei că-și dau drumul. La ce? Numai ei știu!

Înainte de eșecul FCSB, până la coadă, previzibil, a fost cel al Craiovei, echipă ce părea călare pe toate hergheliile de elită ale națiunii. Mulți au pus eșecul Craiovei cu AEK, pe cât de dramatic pe atât de dureros, pe seama ghinionului. Fiindcă nu vezi chiar la tot pasul să pierzi calificarea pe care o ai în buzunar în câteva minute adiționale și cu sprijinul arbitrului (ați ghicit, găzdaci) și al rezultatelor colaterale, care au scos Craiova de pe țintar. Eșecul juveților de modă nouă are rădăcini mai adânci pe care doar patronul Mihai Rotaru și Mirel Rădoi le știu… Fiindcă prea bine mergeau treburile la Craiova la început și, conform tradiției ancestrale oltenești, trebuie să fie pe-acolo un pui de drac care să-și bage codița. Cine a început și cine a continuat rămâne un mister mai dihai ca măritișul Giocondei, dar dracul acela era în cunoștință de cauză fiindcă domnul Rotaru și domnișorul Rădoi nu sunt la primul „divorț”. Astfel, a fost adus un pifan portughez, care a mers pe calea bătătorită, după o timidă încercarede a-și arăta un pic mușchișorii. În final, senhor Coelho a intrat în panică la Atena, amintind de un alt pifan mult mai celebru. Fiindcă, dacă acum aproape un sfert de veac, la meciul de pomină cu Slovenia, Gică Hagi a crezut că întoarce soarta naționalei mărind numărul de atacanți pe metru pătrat, portughezul nostru a făcut exact același lucru, dar cu apărătorii. Rezultatul, cu sau fără penaltiul buclucaș, a fost similar. Adică eșec. Fiindcă fotbalul se simte bine când este iubit, nu însă și violat. Dar Coelho este un antrenor tânăr, fără pedigri, și poate învăța din eșecuri.

Dacă la Craiova s-ar putea simți un miros de muguri înfloriți, la FCSB predomină îndemnul dantesc „lăsați-vă speranțele la intrare”. Cât timp antrenorii care trăiesc din toate fibrele meciurile de pe marginea terenului nu valorează mare lucru în fața patronului telespectator, nimic nu se poate schimba. Fiindcă echipa asta n-ar însemna nimic fără banii lui Gigi Becali, iar suspomenitul nu poate fi convins în ruptul capului să se lase de marea lui dragoste. Cum totul depinde de toanele șefului, echipa este cum este și merge cum merge. În loc de luptători aprigi, cum îi visează patronul, răsfățații fotbaliști roș-albaștri sunt neserioși și plini de hachițe, în frunte cu maestrul Bîrligea, mereu supărat că e tot schimbat în repriza a doua. Din păcate, fenomenul nu e singular. Marile vedete fecesebiste, adulate anul trecut pentru niște banale victorii la PAOK sau Midtjylland, nu au realizat mai nimic la echipa națională, fie că se numeau Olaru, Șut sau Miculescu. Iar dacă dăm o pagină înapoi, găsim o altă creație a paradisului becalist, Florinel Coman, care n-a făcut nici el mare lucru în tricoul tricolor.

Mai trist este că aceste eșecuri au afectat coeficientul UEFA al României tocmai într-un moment când se credea că avem șanse mari să scăpăm de un tur preliminar în Liga Campionilor.

Ce va fi la toamnă? Poate e bine că se va mai primeni tabloul european al României fotbalistice, prin dispariția temporară a unor elefanți ca FCSB și CFR. (Craiova mai are șansa reabilitării.) În rest, ne gândim că și la Rapid este o permanentă sămânță de scandal și nici nu știi când te pomenești la butoane cu eternul și fascinantul Șumudică, cerut insistent de legiunile de suporteri vișinii. La Dinamo pare că se face, în sfârșit, o treabă serioasă, dar și aici, cu Zeljko Kopic la timonă, spațiul mioritic e pe-aproape. Și nu întotdeauna, șuturile administrate în regiunea dorsală sunt urmate de pași înainte.

Publicitate și alte recomandări video