anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

Cadavrul motociclistului mort la Mirosloveşti, jefuit în drum spre morgă

GALERIE
motociclist mort suceava
  • motociclist mort suceava
- +

Poliţiştii din Paşcani au început cercetările în privinţa presupusului furt al unor bijuterii, bani şi al unui ceas, pe care le-ar fi avut asupra lui, motociclistul mort în urmă cu o săptămână, la Mirosloveşti.

Faptul ar fi fost semnalat de către părinţii motociclistului Simion Zafiu, prietenilor acestuia. Familia tânărului de 33 de ani ar fi spus că de la locul accidentului şi până la morgă, ar fi dispărut documentele tânărului, un lănţişor de aur, şi bani.

Totuşi, până aseară, părinţii motociclistului nu au depus plângere, Poliţia Paşcani începând o cercetare în acest sens după ce s-a autosesizat în urma articolelor din presă.

Potrivit reprezentanţilor poliţiei, criminaliştii sosiţi la locul accidentului au găsit un portofel cu acte, carduri, suma de 407 lei, telefonul mobil şi o geantă cu nişte haine. De asemenea, poliţiştii i-au chemat pe părinţi pentru a vorbi cu ei, şi pentru a-i întreba dacă vor să facă plângere.

„Poliţia Municipiului Paşcani efectuează cercetări în urma aspectelor apărute în mass media, în vederea stabilirii situaţiei de fapt“, a precizat Anca Vîjiac, din cadurl Poliţiei Iaşi. Tânărul a murit după ce s-a izbit de un camion care circula în acelaşi sens de mers, iar şoferul a virat stânga, fără să se asigure.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui iceberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Guma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.