
Echipa de baschet masculin ACS Stars Iași va disputa astăzi, în Sala Polivalentă din Iași, ultima partidă a sezonului 2024-2025. De la ora 11:00, în ultima rundă a ultimului eșalon intern – grupa a doua valorică, puștii ieșeni, antrenați de Mitică Anghel, vor avea o misiune imposibilă în fața liderului, Știința București.
Gazdele au obținut un singur succes în faza a doua a campionatului, în care bucureștenii au bătut pe toată lumea.
Reamintim, în faza II a Ligii I de baschet masculin formațiile sunt împărțite în patru grupe de câte șase echipe, trei pe criterii valorice, legate de clasamentul din prima fază, și una rezervată grupărilor „satelit”. Stars Iași s-a clasat în prima fază pe penultimul loc în Grupa A, dar a prins a doua grupă valorică după retragerea din campionat a gălățenilor de la CSU.
Publicitate și alte recomandări video