Caii regali din Londra au ”înebunit”: patru călăreți răniți, mașini avariate, autobuze lovite. Două animale în stare gravă
Doi dintre cei cinci cai aparţinând armatei britanice care au scăpat de sub control miercuri dimineaţa în centrul Londrei și au provocat haos, rănind patru persoane, se aflau joi într-o „stare gravă” joi, a anunţat secretarul de stat însărcinat cu Apărarea James Cartlidge, relatează AFP și Agerpres.
„Au fost cinci cai şi cu toţii au fost recuperaţi. Trei dintre ei sunt bine, însă doi, din păcate, sunt într-o stare gravă, pe care o vom monitoriza”, a declarat ministrul de stat pentru înzestrare al Marii Britanii, James Cartlidge, la postul de televiziune Sky News.
Cei doi cai se numesc Vida şi Quaker
În incidentul care a avut loc miercuri, nu departe de Palatul Buckingham, a fost implicat un grup de şapte cai din cadrul Household Cavalry, o unitate de elită care asigură îndeosebi protecţia familiei regale şi participă la diverse ceremonii.
Potrivit armatei, animalele s-au speriat de căderea unei bucăţi de beton care era ridicată de o macara, iar cinci dintre cai au pornit în galop, aruncând la pământ patru călăreţi, dintre care trei au fost răniţi. Viaţa acestora nu se află în pericol, a precizat oficialul.
Cai plini de sânge alergând în Londra
Londonezii stupefiaţi au putut vedea apoi caii galopând pe bulevardele capitalei, depăşind maşini, lovindu-se de taxiuri şi autobuze şi speriind biciclişti. Unul dintre cai era acoperit de sânge.
Un şofer de taxi a declarat pentru postul LBC că a simţit un şoc puternic în timp ce se afla în maşina sa, apoi a văzut „trei sau patru cai” plecând în galop, lăsând în urmă autovehiculul avariat, pătat de sânge şi cu geamurile sparte.
Unele regimente prestigioase de cavalerie ale armatei deţin grajduri în capitala britanică, iar caii sunt văzuţi cu regularitate în preajma clădirilor guvernamentale de la Whitehall, Palatul Buckingham şi în apropiere de Hyde Park.
Este „extrem de puţin probabil” ca astfel de evenimente să se repete
Aceşti călăreţi iau parte la parada aniversară a monarhului britanic, care are loc în mod tradiţional în luna iunie.
Potrivit lui James Cartlidge, este „extrem de puţin probabil” ca astfel de evenimente să se repete, deoarece armata desfăşoară antrenamente fără incidente în fiecare zi, în centrul Londrei, la acestea participând aproape 150 de cai.
Însă, după acest incident, asociaţiile pentru apărarea drepturilor animalelor au îndemnat armata să nu mai folosească astfel de animale la parade, deoarece ”caii nu ne aparţin”, după cum a scris pe reţeaua X ONG-ul britanic Animal Justice Project.
Publicitate și alte recomandări video