Aşa se face că de peste un sfert de secol denigrăm ceea ce a fost şi ridicăm la rang de cinste ceea ce există astăzi, chiar dacă în ogradă nu avem mai nimic şi mâncăm şi prost şi odată pe zi şi din import. Indivizi ce n-au nimic comun cu românismul, cu noţiunea de naţionalism, aşa-zişi formatori de opinie spre a nu le spune manipulatori, susţin că mai bine ca acum n-am dus-o niciodată. Şi marea majoritate îi credem, că doar au spus-o la … televizor.

Îi credem de bună credinţă şi-atunci când demolează şi ultimele bastioane ale ştiinţei şi economiei, îi credem şi în tumultoşii ani electorali când ne promit marea cu sarea. Aşadar, în baza bunei credinţe închidem, tragem obloanele şi-apoi ne licităm forţa de muncă la poarta străinătăţii, cum dealtfel o facem de ani buni. Legal, vreo 3 milioane şi jumătate! Ilegal, Dumnezeu ştie câţi! Câtă moştenire irosită! Nu ne-au mai plăcut produsele şi preţurile noastre. Erau prea mici ca să poată înghiţi şi grasele comisioane. Şi-apoi, ar fi putut fi şi la mare vedere cu toate că mai devreme sau mai târziu tot se află de ele sau de unele dintre ele.

Băncilor, multinaţionalelor, afaceriştilor de oriunde cu doi creiţari şi aceia neverificaţi, cărora li s-au deschis larg cărările spre ceea ce aveam mai de preţ, mai bine informaţi, ne-au sufocat cu ofertele şi promisiunile lor până când am ajuns să vedem negrul alb, chiar şi atunci când eram convinşi de contrariu.

Informatizarea, fără de care credem că nu putem exista în era în care ne aflăm, a deschis şi mai larg căile spre cunoaştere a tot ceea ce mişcă. Suntem acum cunoscuţi în toată intimitatea noastră fizică, economică, relaţională. Nu întâmplător se spune că arma cea mai eficientă este informaţia.

Astăzi, în ceasul al 12-lea, mi-ar place să cred că eforturile unora de a mai ordona măcar câte ceva din ce ne-a mai rămas îşi va atinge scopul. Din păcate, aceşti neaserviţi sunt puţini şi parcă nimic nu se mai leagă, fiindcă trăim vremurile în care nu trebuie să spui ori să ceri ceva. Trebuie  doar să dai, să dai chiar şi din ce n-ai. Şi atunci nu-ţi vine să te întrebi, ne mai rămâne măcar umila existenţă pământeană? Parcă nici ea nu ne mai aparţine. Şi nu ne va aparţine atât timp cât ne vom mişca, cât ne este dat pe acest pământ, cu ochelari de cal … în neant!

Ing.dr.ec Traian Dobre