Călătorie sprâncenată, jupâne Cîmpene!

sâmbătă, 08 octombrie 2022, 01:51
1 MIN
 Călătorie sprâncenată, jupâne Cîmpene!

Articolul conține o serie de reflecții aspre prilejuite de recenta demisie lipsită de glorie a ministrului Educației.

Înainte de a continua să urmez firul memoriei, reînviind anii mei de școală în comuna natală de pe țărmul drept al Dunării, țin să salut cu satisfacție ultimele mișcări din administrația învățământului românesc. Declarația președintelui Iohannis, deși pare înfășurată într‑o mănușă de catifea, este de fapt o lovitură în plină figură administrată tuturor impostorilor „academici“, inclusiv, aproape fără echivoc, lui Sorin Cîmpeanu. Dau un citat semnificativ din această declarație: „Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional. Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată de un merit real”.

Dacă i‑ar fi stat în fire fie și o umbră din străvechea onoare cavalerească, fostul ministru ar fi înțeles că gestul prezidențial de a‑i permite, formal, demisia din proprie inițiativă, în loc de a‑l demite direct, fără menajamente, este analog unei cutume din codul militar de odinioară, când unui ofițer dezonorat colegii îi permiteau câteva minute de singurătate, pentru o confruntare cu propria conștiință și în compania revolverului din dotare. Dar de unde atâta onoare la omul nostru? Deși afirmă că este din proprie inițiativă, d-lui susține că demisia „este nedreaptă, generată de cei care înțeleg mult prea puțin specificul învățământului superior”. Ce vorbești jupâne?! Specificul învățământului superior?! A‑ți însuși sub nume propriu, chiar și cu învoiala acestuia, opera profesorului tău (indiferent de valoarea intrinsecă, de destinația și forma de redactare, curs universitar, caiet de seminar, lucrare practică, articol, volum, discurs etc.) o fi legitim și permis în cercul strâmt al d-tale și al ciracilor care te‑au ales ditamai președinte al consiliului rectorilor. În realitate este un furt intelectual de cea mai joasă speță!

Nu poate fi imaginată o infamie mai mare decât aceea de a‑ți pune profesorul de 90 de ani să dea o declarație publică scrisă cum că el a fost cel care te‑a îndemnat să îi șterpelești textele, ca să îți dai doctoratul și să te faci profesor. În acest moment ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva unui asemenea ipochimen îi lipsește o doagă! Noi, ăștilalți, universitarii care ne respectăm profesia, ne onorăm profesorii altfel, editându‑le operele și cultivându‑le memoria prin colocvii sau simpozioane aniversare sau comemorative și nu îi târâm în noroiul propriei noastre infamii!

Te mai informez, d-le (ex)ministru, că cei care te arată cu degetul ca plagiator nu sunt „un fel de habarniști în domeniul educației”, după cum, cu tupeul și nerușinarea care te caracterizează, îndrăznești să îi insulți. Dacă ai avea puțin obraz, ai intra în pământ de rușine citind pe lista „habarniștilor” numele primilor o sută de intelectuali ai țării, inclusiv academicieni și câțiva rectori ai unor universități prestigioase din România!

Dacă aș da frâu liber retoricii fruste și nemiloase a educatorilor mei primari, părinții și moșii mei de la Seimeni, pe care i‑am evocat de atâtea ori și de care mi‑a atât de dor, i-aș spune cetățeanului Cîmpeanu, pe scurt: „Du-te învârtindu‑te, jupâne Cîmpeanu!” Ca parte a „sistemului”, aș ține totuși să îi mai comunic „colegului” Cîmpeanu și următoarele: Cetățene, C., „realizările” cu care te împăunezi (burse ale studenților, programe de prevenire a abandonului școlar etc.), pe care ții să ți le revendici la părăsirea rușinoasă a unui post de ministru (= „servitor al binelui public”, dacă ți‑a explicat cumva cineva ce înseamnă ministru), fac parte, cum s‑ar zice, din fișa postului, ele se împlinesc de la sine, nu sunt meritul d-tale! Ceea ce rămâne în istorie, când numele îți va mai fi menționat cumva, este pata de neșters a plagiatului ordinar la care te‑ai pretat! Ai procedat, chipurile, după cum spui, potrivit unor obiceiuri larg răspândite în mediile universitare pe care pretinzi că le reprezinți, de fapt în niște găști ordinare înflorite ca un mucegai pe la marginile edificiului sănătos, deși rănit, al universității românești! Când se simte încolțit, sconcsul emană insulte olfactive: „Toți suntem o apă și un pământ! Toată lumea face așa!“

Neuitată va rămâne deci încercarea d-tale de a impune dezincriminarea prin lege a plagiatului, o crimă simbolică abominabilă în sine și o dezonoare ireparabilă pentru cel care o săvârșește. Un alt „rector autosuspendat” a încercat în urmă cu vreo câțiva ani să potrivească și el legile justiției în așa fel, încât, prin borta largă a unei amnistii generale, să scape și stăpânul său de la momentul respectiv. Ca și d-tale cu plagiatul, ticluirea mafiotică nu i‑a mers valetului, iar respectivul „capo dei capi” a plecat pentru o vreme la pușcărie!

Ai alături, totuși, jupâne, un apărător de nădejde, șeful d-tale, primul ministru Ciucă! Dl general îi mulțumește la despărțire plagiatorului, declarând că, „ținând cont de modul în care a muncit zi și noapte, îi apreciez foarte mult activitatea ministrului Cîmpeanu!”. Deh, corb la corb nu scoate ochii și prietenul la nevoie se cunoaște, mai ales când și pe căciula noastră bâzâie destule muște! Domnule general, îmi exprim respectul pentru activitatea d-voastră de militar, apreciată de aliați pe câmpurile de luptă din Irak. Însă, până una alta, până când veți binemerita de la patrie recunoștință eternă pentru fapte de eroism suprem, în calitate de prim-ministru „civil”, răspundeți, vă rog, la întrebarea simplă, care vi se adresează insistent: Unde se află oare textul tezei domniei voastre de doctorat, despre care declarați că nu mai aveți nici un exemplar. Interesantă formă a stimei de sine! Vă raportez cu respect că mulți dintre noi, ceilalți, am păstrat cu grijă acel text dactilografiat, dar nu atât ca mărturie a excelenței noastre, ci mai ales ca memento a neajunsurile vârstei juvenile.

Cât privește acum pe doamna Ligia Deca, noul ministru al Educației, numai de bine! Ea ne apare (deocamdată!) ca una dintre extrem de puținele figuri respectabile din actualul guvern. Sper că va ști să dea proiectului de lege o formă cuviincioasă, curățindu‑l de scoriile și de aberațiile interesate introduse de Cîmpeanu.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii