miercuri, 17.08.2022
Marile şantiere care afectează traficul din oraş, menite însă să îmbunătăţească transportul urban, încep să se finalizeze. Primul care se va închide va fi cel de pe strada Pădurii, între intersecţia cu strada Elena Doamna (Cinci Drumuri) şi capătul din strada Tătăraşi, respectiv intersecţia cu străzile Călăraşi şi Nicoriţă
"Sperăm că în luna septembrie vom începe probele funcţionale pentru tramvaie", a spus primarul Mihai Chirica într-o conferinţă de presă. Tot în acest an va fi încheiată modernizarea liniei de tramvai între intersecţia cu bd. Metalurgiei şi Rondul Ţuţora. În ceea ce priveşte calea de rulare de la Piaţa Doi Băieţi până în Dancu, se montează liniile de tramvai şi "până la sfârşitul lunii martie, anul viitor, vom intra în probe funcţionale".
Chirica a amintit că a fost finalizat şi proiectul tehnic pentru înlocuirea liniei de la limita municipiului Iaşi până la Rondul Dancu, un segment de câteva sute de metri aflat pe teritoriul administrativ al comunei Holboca. Banii ar putea să vină de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, a mai spus primarul, precizând că suma necesară este de aproximativ 5,6 milioane de lei. În ce priveşte şantierele de restaurare a mai multor obiective din Iaşi, "spre sfârşitul lunii iulie declanşăm procedura de recepţie pentru Palatul Braunstein", Mănăstirea Frumoasa va fi gata în noiembrie, la Muzeul de Istorie Naturală se lucrează acum în interior, iar restaurarea va fi gata în iunie 2022. Anul viitor în septembrie va fi recepţionată şi Baia Turcească.
Cuvinte cheie: + calendar, finalizare, lucrari, investitii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.