California înregistrează cel mai secetos an din ultimul secol
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

California înregistrează cel mai secetos an din ultimul secol

GALERIE
seceta
  • seceta
- +

Statul american California a înregistrat în acest an, marcat de căldură extremă şi secetă, cel mai secetos an din ultimul secol, iar experţii se tem că în următoarele 12 luni situaţia s-ar putea înrăutăţi, relatează TCA/DPA luni.

 

Western Regional Climate Center (WRCC) a adunat cantităţile medii de precipitaţii raportate la fiecare dintre staţiile sale şi a calculat un total de 301 milimetri de precipitaţii sub formă ploaie şi zăpadă în 2021 în California. Cifra reprezintă jumătate din ceea ce experţii consideră că este valoarea medie a cantităţii de precipitaţii din California: aproximativ 598 de milimetri.

Centrul climatic calculează precipitaţiile realizând media dintre toate cantităţile de precipitaţii măsurate la sfârşitul perioadei cuprinse între 1 octombrie şi 30 septembrie.

Anul trecut a fost al doilea cel mai secetos înregistrat, potrivit datelor Departamentului pentru resurse de apă din California.

Ultima dată când statul a raportat cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare atât de mici a fost în 1924.

Climatologii au comparat condiţiile de secetă din 2020 şi 2021 cu seceta din perioada 1976-1977. Cantităţile medii de precipitaţii din 1976-1977 au fost de 728 milimetri. În 2020-2021 au fost de 716 milimetri.

Un raport federal a evaluat pierderile economice la peste 1 miliard de dolari în urma secetei din 1976-1977, când au existat temeri potrivit cărora situaţia putea afecta alimentarea cu apă din tot statul.

Seceta actuală a readus în prim-plan aceste temeri, în condiţiile în care rezervele de apă au fost epuizate, iar în 50 dintre cele 58 de comitate din California a fost declarată secetă. Guvernatorul Gavin Newsom a făcut apel la californieni să reducă în mod voluntar consumul de apă cu 15%, iar autorităţile din acest stat iau în considerare restricţionarea accesului la apă în condiţiile în care seceta va continua în această iarnă.

Potrivit US Drought Monitor, o hartă actualizată săptămânal care prezintă condiţiile asociate secetei din SUA, peste 87% din California se confruntă cu secetă extremă sau excepţională, situaţia fiind deosebit de gravă în aproape jumătate din stat.

Mai puţine ploi au însemnat mai puţină apă, în special în zone precum râul Colorado, o sursă importantă de apă pentru regiunea California de Sud.

Lacul Mead din Nevada, lac de acumulare şi o sursă importantă de apă pentru Los Angeles şi regiunea de vest, a scăzut din 2000, iar perspectivele sunt sumbre, potrivit experţilor. Chiar dacă urmează un an cu precipitaţii, ''lacul Mead nu va fi nici măcar pe aproape să se umple din nou'', a declarat Daniel McEvoy, climatolog în cadrul WRCC.

Toate rezervoarele importante din California, cu excepţia a două, au un nivel de stocare sub medie. Lacul Oroville, al doilea cel mai mare rezervor din stat, este la un nivel record. Iar lacul Shasta, cel mai mare rezervor, este extrem de scăzut - deşi nu la fel de scăzut ca în 1977, după cum a precizat McEvoy.

Însă, spre deosebire de 1977, efectele secetei au fost agravate de schimbările climatice accelerate.

Temperaturile din ce în ce mai ridicate au condus la evaporarea precipitaţiilor şi la topirea zăpezii mult mai repede decât în anii precedenţi, potrivit unui studiu recent realizat de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA).

California a înregistrat în acest an cea mai fierbinte vară, iar arşiţa a pârjolit întreg peisajul.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trişorii

Cătălin ONOFREI

Trişorii

Încă un an irosit. Prin cooptarea PSD la guvernare, umilirea electoratului care chiar visa să trăiască într-o ţară normală a devenit totală. Iohannis, Cîţu şi PNL ne-au trezit la realitate.

Filmuletul zilei

opinii

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Briscan ZARA

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Ne-am obişnuit atât de mult cu bunătatea, grija şi iubirea noastră, încât nu ne mai dăm seama cât de mult rău le facem de fapt. Am transformat puţinele animale care au mai rămas pe Pământ în bibelouri, obiecte de decor, piese de mobilier. Din iubire. Mila noastră omoară azi mai multe fiinţe decât puştile vânătorilor...

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Cristina DANILOV

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Oamenii se schimbă atunci când inimile lor se desfac şi minţile lor se deschid, spun terapeuţii. Dualitatea noastră mentală este firească, Supraegoul conştient al lui Freud şi Egoul idealist, imaginea lui Platon, mai precis a vizitiului şi a carului la care sunt înhămaţi doi cai buni, în cazul zeilor, sau un cal bun şi un cal rău, în cazul oamenilor, în temeiul mitului despre ontologie, sunt doar două ipostaze ale dualităţii sistem reflexiv-sistem emoţional care ne patronează existenţa.

Ctitori şi risipitori

Mihai DORIN

Ctitori şi risipitori

Privim spre trecut cu interes profesional şi/ sau empatie, uneori cu frustrare. Oricât am dori să obţinem detaşarea sau obiectivitatea depline, spectacolul istoriei ne implică, aproape cu fatalitate şi emoţional. Iar atunci când vrem să fim foarte raţionali, până la rigorism, se întâmplă să ucidem povestea istoriei, farmecul ei inefabil ori chiar seva. 

pulspulspuls

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Iată stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe că din nou, la ceas de seară, ne-a parvenit o ştire de maximă importanţă pentru suflarea medicală din târgul nostru. 

Caricatura zilei

Degetelezare

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.