
Călin Georgescu atacă din nou NATO și UE: „Vor să pornească Al Treilea Război Mondial din România”

Călin Georgescu s-a lansat în noi atacuri la adresa NATO și UE într-un interviu acordat conspiraționistului de extremă dreaptă american Alex Jones. Timp de mai bine de o jumătate de oră, Călin Georgescu a amestecat jumătăți de adevăr cu teorii conspiraționiste de-a dreptul. Candidatul la alegerile prezidențiale susține că a alegerile au fost anulate deoarece „globaliștii” s-au alarmat că va fi cel care va aduce pacea în Ucraina. Mai mult, susține că Uniunea Europeană mimează eforturile de pace și de fapt urmărește continuarea și extinderea războului, motiv pentru care încearcă să capete controlul asupra NATO înainte de confirmarea în funcție a președintelui Donald Trump. Călin Georgescu a susținut despre el că este „un avertizor de integritate” prin prisma faptului că a deținut o funcție în UE și s-a poziționat ca singurul deținător al adevărului, anunță Antena 3 CNN.
Iată câteva dintre declarațiile făcute de Călin Georgescu:
„Sunt mândru că fac parte din națiunea română, că sunt român, dar trebuie să avem grijă și de umanitate. Cred că România a demonstrat în ultima lună, e o lună de la lovitura de stat din decembrie, că nu ne jucăm, că ne vrem libertatea și democrația înapoi. Credem în Dumnezeu și pământ și cred că e un precedent pentru toate statele care vor să fie libere.”
„Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost în 24 noiembrie, anul trecut, și după primul tur am fost pe primul loc, cu 23-24% din voturi. O altă persoană, a fost o doamnă, pe locul doi cu 19%. Totul era bine, iar CCR, serviciile secrete, instituția prezidențială au confirmat procesul electoral curat, că totul e ok, iar vineri, 6 decembrie, când votul deja începuse în afara României, probabil peste 3000 de oameni au apucat să voteze, în după-amiaza acelei zile pur și simplu au anulat alegerile. Turul al doilea a fost anulat ilegal și neconstituțional. Au furat votul. Au furat votul și nu au dat nicio explicație.”
„Spun că suspectează influența rusească în alegeri. În ultima parte a lunii decembrie, la Bruxelles, fostul președinte a ținut o conferință de presă și a fost întrebat dacă are dovezi și a zis că există suspiciuni, nu dovezi. Și atunci atunci de ce au fost anulate alegerile? Și a spus că anchetele continuă, dar că există suspiciuni.”
„E un precedent periculos nu doar pentru România ci pentru întreaga lume. Au distrus democrația. România se află într-o stare de Revoluție pentru că mii și mii de oameni ies zilnic pe străzi. Oamenii știu că a fost o lovitură de stat, ordin din afară și implementat de sistemul globalist și oligarh din România.”
„În timpul campaniei eu am promovat în permanență pacea și să oprim războiul urgent din Ucraina.”
„(…)Desigur că nu am de-a face nimic cu Rusia, cunosc câțiva oameni de acolo, oameni de știință, nu politicieni. Ei au intrat în alertă când au auzit cuvântul pace pentru că au nevoie de război. UE este brațul politic al globaliștilor și NATO este cel militar.”
„Sunt disperați că cineva ca mine va opri războiul din Ucraina. Asta e cel mai important lucru pe care l am descoperit noi și am expus corupția.”
„NATO a preluat conducerea militară a SUA pentru a ajuta Ucraina. Cu alte cuvinte, cel mai important lucru de reținut este că NATO e divizat. Președintele Trump vrea pace, iar ei vor să facă ceva diferit, să divizeze NATO, ca să controleze situația din Ucraina. E o situație dramatică.”
„Dincolo de această situație foarte, foarte gravă e un precedent și pentru spiritul poporului român care e în permanență pe străzi și care ne apără democrația și libertatea. E un precedent pentru toate națiunile din toată lumea.”
„Situația din Europa e foarte dificilă acum pentru că s-au investit mulți bani în acest război. Dar valul vine. Am văzut situația din Austria, din Croația… e important că valul vine și va fi un efect de bulgăre nu doar în Europa și în toată lumea. Sper ca Trump să ia acțiune de îndată ce e confirmat în funcție.”
„În opinia mea, Zelenski a câștigat războiul de PR, dar Putin a câștigat războiul adevărat.”
„Sunt disperați. Fac multe greșeli. Sunt disperați că-și pierd funcțiile și știu că au pierdut deja. Știu. E doar o chestiune de timp până când România și alte țări vor fi libere din nou. Se vede cu ochiul liber peste tot. Nu e ușor să schimbi situația. Îți spun sincer pentru că au anulat alegerile în decembrie asta ne-a dat nouă, acest popor măreț, puterea de a fi din nou împreună.”
„Alex, cel mai important lucru este că noi trebuie să știm că această situație nu e de azi. Vreau să vă reamintesc că UE s-a născut în 1945 cu un scop clar: pacea. Am văzut din interior, ca avertizor de integritate vă pot spune că opoziția din diverse întâlniri, publice sau private, formale sau informale, nu a fost reală, nu s-a discutat real despre pace. Investesc mult în războaie peste tot. Nu vorbim doar despre Ucraina, sunt multe conflicte în lume, Siria, Afganistan, Iran, Irak, Somalia…”
„Ca avertizor de integritate pot să vă spun că UE nu a discutat niciodată real despre pace, ci despre război. În spatele războiului e sistemul financiar bancar. Bancherii au interese.”
„Românii au expus corupția, au arătat unde suntem acum. Iar când vorbim despre pace, ei nu au nevoie de asta, i-a alertat cuvântul pace, pentru că au nevoie de război. Eu am spus că voi fi un președintele al oamenilor pentru oameni și ei nu au nevoie de suveranitatea poporului.”
Cine este Alex Jones
Alex Jones este gazda unei emisiuni radio și proprietarul site-ului Infowars. Un cunoscut promotor al teoriilor conspirațiilor și extremist de dreapta, Jones susține în discursurile sale că există o nouă ordine mondială care urmărește pierderea suveranității SUA și dispariția drepturilor omului.
O lovitură importantă dată dezinformării propagate de Alex Jones a fost condamnarea sa în 2022 la plata a 473 de milioane de dolari pentru familiile victimelor masacrului de la şcoala Sandy Hook. De asemenea, o altă instanță l-a obligat în octombrie să plătească aproape un miliard de dolari pentru calomnie şi daune morale în același caz.
Totul după ce a spus, în emisiunile sale, că persoanele implicate au fost doar niște actori, că atacul nu a existat, iar teoria sa a fost atât de influentă încât adepții săi au început să hărțuiască familile victimelor.
În atacul de la școala Sandy Hook, din orașul Newtown, statul Connecticut, din 14 decembrie 2012, 26 de oameni au fost uciși de un tânăr de 20 de ani. 20 dintre victime erau copii cu vârsta cuprinsă între șase și șapte ani, iar 6 erau membri ai personalului.
Citește mai mult pe Antena 3 CNN
Publicitate și alte recomandări video