Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Call It Art!

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Call It Art! nu este interactiv (deşi conţine un moment savuros de joc cu publicul, pus să ghicească între picturile unor copii şi cele aparţinând unor artişti contemporani), ironizând alegerea scenariului simulată în alte spectacole (6 acvarii, dintre care fiecare e asociat unei opere de artă vizuală, iar în fiecare dintre acvarii spectatorii introduc, pentru alegerea variantei de scenariu, o bilă primită la intrare, însă scenariul e cel prestabilit). 

E artă teatrală activă, deoarece spectacolul intenţionează să schimbe perspectiva publicului, să deplaseze preconcepţii, să zdruncine viziuni. Nu s-a luat în calcul, strict în formularea conceptului, diversitatea posibilă a publicului, spectacolul nu e pregătit pentru publicuri diferite de publicul-ţintă (ce nu agreează şi respinge arta contemporană pentru că nu o înţelege). În acelaşi timp, performance-ul e o mostră de devised theatre, în sensul că actorii contribuie la replicile de scenă.

Prin spectacol, regizoarea şi autoarea textului îşi propun să facă arta contemporană accesibilă publicului larg. Am găsit acest concept regizoral destul de lax. Şi atunci i-am semnalat regizoarei faptul că ar fi un semn de întrebare în ceea ce priveşte conceptul regizoral, amintindu-i cum e structurat script-ul, din scene - manifest pe dos: 1. ”aceasta nu este o critică”; 2. ”aceasta nu este o lecţie”; 3. ”aici nu e vorba despre feminism”; 4. ”nu e vorba despre România”; 5. ”aceasta nu este o confesiune”; 6. ”aici nu e vorba de o afacere”. Or, cele şase scene iau exact forma a ceea ce susţin că nu sunt. Tânăra regizoare Leta Popescu mi-a răspuns spontan, menţionând lucrarea lui René Magritte, Ceci n’este pas une pipe. Presupun că ar putea deveni un punct de plecare pentru găsirea conceptului regizoral.

Foucault foloseşte ca ilustrare tabloul lui Magritte în critica teoriei reprezentării. Reprezentarea unei pipe (imaginea) nu este o pipă reală. Desigur, antireprezentaţionismul teatral pe care l-am definit în multiple rânduri este în consens cu ideea că reprezentarea (teatrală) nu oglindeşte realitatea. Publicul accidental, avizat (artişti, curatori), nedelimitat de cel neavizat, la care am făcut referire mai sus, este alertat asupra faptului că: ”Nimic din ceea ce veţi vedea aici nu e real, ne prefacem doar”. Mai mult, am remarcat în spectacol mărci ale antireprezentaţionismului teatral: distanţarea actorului de rol/ personaj(e), până la actorul ce simulează că se joacă pe sine, fracturând momentul teatral, şi ieşiri din (dar şi reveniri la) convenţia teatrală. În plus, întrebări privitoare la artă, care pot avea în vedere şi arta teatrală: Care e instanţa autorizată să legitimeze un anume produs cultural (montare) drept artă (teatrală)? Artistul, criticul, publicul (numărul de spectatori prezenţi la eveniment)?

Fiecare scenă trimite la [non]autodefiniri ale spectacolului în curs (performance, teatru experimental, minimalism, artă conceptuală). Am identificat ideile prezente în spectacolul de teatru şi le-am interpretat, după cum urmează - 1. şnonţcritica: ironizarea artei contemporane constând din produse readymade, supralicitate de valoarea în bani a gustului; 2. [non]prelegerea - un succint istoric, trecând în revistă cu umor parcursul artei de la realism la artă nonfigurativă; 3. [non]feminismul: îmi aminteşte de LHOOQ - de altfel, o scenă bine scrisă şi jucată, dar nu atât de bine integrată în economia întregului spectacol, o capcană întinsă ideilor banale, cum ar fi absenţa femeilor artist din peisaj; 4. [non]românitatea: identificarea prejudecăţilor ori a superstiţiilor, a pseudoautorităţilor (preoţi, moderatori TV) ce complică/ împiedică receptarea artei contemporane în România, într-o serie de micromomente cu roluri de compoziţie hilare, jocuri de cuvinte, comic de limbaj, şi recuzită ingenioasă - ”svastica”, un unicorn roz, însemnat cu un x de culoare neagră. Arta e suprainterpretată prin politicianisme ori fanatisme religioase; cubisme, suprarealisme sunt interpretate perspectival (folosind instrumentele artei figurative), limitat, mărginit (desenul abstract considerat ca fiind o denigrare a icoanei Sfântului Gheorghe). Autorii sunt taxaţi pentru exprimarea deocheată a personajelor lor; 5. [non]confesiunea: povestea reia ideea generală - spectacolul urmăreşte modificarea perspectivei auditoriului asupra artei contemporane; 6. [non]afacerea: se reia o idee anterioară, dar exprimarea prin joc actoricesc şi replică, în special în momentul licitaţiei, e de un comic plastic şi suculent.

Spectacolul foloseşte mijloace extrem de variate, de la filmic, la documentar (proiecţie în oglindă, adaptată la sala de joc, flashback, voci înregistrate, storytelling, redarea unor stenograme prin care tovarăşii acuzau arta abstractă, scene rezultate în urma documentării asupra subiectelor menţionate, recreând întâmplări cu artişti nonfigurativi ce chiar au avut loc, cum ar fi incidentul cu ”Pasărea măiastră” din vama Statelor Unite, modalităţi complet diferite de legare a scenelor etc.), şi nu este scutit de inegalităţi sau paradoxuri. Actorii au roluri multiple, însă lucrul cu actorul nu e deloc strâns. Odată ce aceştia au înţeles ideile ce stau la baza textului foarte bine scris, şi a construirii personajelor, sunt lăsaţi să îşi elaboreze rolul liber (prin colaborare/ negociere cu regizoarea). Spectacolul te ţine în priză de la coperta I (negarea graniţei dintre actor şi personaj) şi până la coperta II (respingerea oricărei încadrări în tipologiile teatrale en vogue). Rămânând la latitudinea privitorului dacă acest spectacol de teatru poate fi numit artă. Din punctul meu de vedere, e vorba de artă teatrală conceptuală.

Într-un  monolog, acompaniat la o instalaţie de percuţii (Patricia Brad), o ”nouă eră” a artei (cea actuală) e anunţată - ”copilul” părintelui artei moderne - Marcel Duchamp. De altfel, Duchamp este menţionat în multiple rânduri în spectacol. Contează ideea din spatele obiectului devine ideea/ ideile din spatele produsului (cultural, teatral) primează. Modurile de concepere sunt făcute vizibile, fără a fi work in progress. Lăsând destul loc teatralului, dar şi interpretării.  

(Call It Art!, concept de Alexa Băcanu şi Leta Popescu, regia: Leta Popescu, text: Alexa Băcanu, distribuţia: Miriam Cuibus, Patricia Brad, Elena Ivanca, Miron Maxim, Bogdan Rădulescu, scenografia: Cristian Rusu, mişcarea scenică: Sinkό Ferenc, video: Lucia Mărneanu, Alexandru Lupea, light design: Jenel Moldovan, muzica: Dan Aga, în cadrul IIC 2016, 6 octombrie, Teatrul Naţional Cluj-Napoca)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - Secţia Română)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri