Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Calul care trage trebuie biciuit până la sânge ca să le umfle conturile pensionarilor speciali

GALERIE
ciolacu-ciuca
  • ciolacu-ciuca
- +

Dacă miniştrii ar fi cinstiţi, iar alegătorii nu ar fi naivi, astfel de justificări nu ar trebui auzite în spaţiul public, nu-şi au rostul şi oricum ţin doar în faţa intelectului unui copil de grădiniţă, puţin rămas în urmă din cauza izolării faţă de semeni.

“Tot calul care trage este bătut”. Aşa spune un vechi proverb românesc şi asta pare că este principiul după care se ghidează actualul Guvern. Nu este neapărat o invenţie a acestui Executiv, dar surprinde rapiditatea adoptării lui. În disperare de cauză, lipsa unei perspective de creştere a veniturilor bugetare fiind vizibilă de pe lună, politicienii aflaţi la putere au hotărât să majoreze o serie de taxe şi impozite. Printre acestea se numără şi taxarea contractelor de muncă cu normă parţială (2 ore sau 4 ore) la nivelul contractelor cu normă întreagă (8 ore).

Mai exact, dacă o persoană este angajată, legal, să lucreze doar 2 ore pe zi ea va plăti impozite şi taxe la nivelul unui salariu întreg, adică va încasa un net cât pentru două ore, dar taxele ce vor merge la bugetul statului vor fi pentru o perioadă de patru ori mai mare. Guvernanţii au motivat această modificare legislativă mai ales prin faptul că multă lume se foloseşte de contractele parţiale de muncă pentru a masca munca la negru. Adică, sunt angajate în acte să lucreze câte două ore pe zi, dar în realitate ele lucrează cel puţin opt ore sau chiar mai mult, iar diferenţa de bani este acoperită la negru, fără să fie plătite şi dările cuvenite.

„Vreau să vă spun aici din două puncte de vedere. Unul, eu nu cred că cineva în România îşi poate permite să trăiască cu salariul minim la jumătate de normă, care înseamnă undeva până în 800 de lei, nu cred că poate trăi cineva cu 800 de lei pe lună (…) Dacă are mai multe astfel de contracte, înseamnă că este exceptat şi nu intră în această categorie. Doi: ca un vechi lucrător în casele de pensii, fost director de casă de pensii, vreau să vă spun că am văzut foarte multe dosare şi oameni care acum se complac să lucreze cu 2 lei pe hârtie şi cu 5 lei în mână”, aşa a justificat Marius Budăi, ministrul Muncii, într-o intervenţie la Digi24, schimbarea modului de taxare a muncii parţiale.

Insinuările lui, demne cel puţin de milă, sunt firave şi lipsite de consistenţă. Ne spune că a văzut multe dosare suspecte de evaziune fiscală, dar nu ne spune câte şi mai ales nu precizează ce măsuri a înterprins pentru rezolvarea acestei situaţii: a făcut plângere la Fisc, a dat cazurile pe mâna procurorilor, a trimis corpul de control. Nimic. Cumva, dacă are dreptate, a fost părtaş la “crimă”. A văzut, a aflat din terţe surse, dar a tăcut. Curat, murdar, ce mai poţi zice?

Cazul este însă ceva mai nuanţat. Odată, fiindcă nu toată lumea face evaziune fiscală şi doi, pentru că nu poţi pedepsi toţi angajaţii fiindcă tu, stat, cu atribuţii de control, cu Poliţia, SRI, Armata, Procuratură, Fisc la picioarele tale, nu poţi prinde doi “babuini”, aşa cum îi numea Adrian Câciu, ministrul Finanţelor pe antreprenorii care nu se încadrau în definiţia sa de întreprinzători, care fentează taxele. Asta se numeşte în termeni simpli incompeteţă, iar dacă erai lucrător pe la vreun “babuin” zburai din funcţie fiindcă nu ţi-ai îndeplinit sarcinile de serviciu, nu ai atins obiectivele. Aşa, însă, cum lucrezi la stat eşti premiat şi de ce nu în momentul în care o să ieşi la pensie vei primi una specială, în concordanţă cu aportul şi plusul de valoare adus statului român.

Dacă miniştrii ar fi cinstiţi, iar alegătorii nu ar fi naivi, astfel de justificări nu ar trebui auzite în spaţiul public, nu-şi au rostul şi oricum ţin doar în faţa intelectului unui copil de grădiniţă, puţin rămas în urmă din cauza izolării faţă de semeni. Aleşii ar trebui să iasă în faţă, în piaţa publică, la TV, pe Facebook, Twiter sau oriunde vor ei şi să strige în gura mare că sunt puţini bani, pensiile speciale sunt prea mari ca să fie acoperite şi este necesar să mărim taxele, adică să batem calul care trage. În loc de aceste vorbe cinstite avem parte de un spectacol grotesc care ne insultă inteligenţa. Cum însă majoritatea preferă să se indentifice cu diverse poveşti, zilnic politicienii noştri debitează fantasme care de care şi ameţesc alegătorii ca să îşi acopere ei incompetenţa.

Pe de altă parte, întreprinzătorii împreună cu întreprinzătorii-babuini, cum îi place ministrului de Finanţe să le spună, care s-au prins de mult cum stă treaba îşi vor vedea de afacerile lor zilnice. Vor găsi ei până la urmă o cale să nu plătească taxe la grămadă: vor risca şi vor apela la muncă la negru, la gri, vor concedia angajaţii, iar dacă nu vor avea soluţii vor trage oblonul şi vor închide afacerea. Desigur, ar fi fost mai util şi mai simplu să se umble la pensiile speciale, dar beneficiarii lor reprezintă tocmai statul şi ei nu vor ceda de bună voie veniturile nesimţit de mari pe care le primesc. Aşa că, în final, putem spune cu o probabilitate de 99,9% că veniturile din această categorie nu vor creşte, calul va rămâne cu bătaia încasată, iar pensiile speciale vor rămâne tot la fel de nesimţite până vom ajunge la FALIMENT şi chiar mai departe de el!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri