sambata, 25.06.2022
Situaţie fără precedent la Spitalul Clinic de Obstetrică si Ginecologie “Elena Doamna", singura maternitate suport COVID din judeţ. În ultima lună, gradul de ocupare a paturilor ATI COVID destinate gravidelor este de 100%. Cazurile sunt foarte grave, iar medicii sunt de multe ori obligaţi să scoată copiii înainte de termen, infecţia punând în pericol atât viaţa mamelor, cât şi a celor mici.
S-a ajuns să se scoată copiii mai devreme pentru a ajuta mamele să respire
“Cazurile pe care le primim de o lună şi jumătate încoace sunt cazuri mai grave, adică vorbim de cazuri care necesită terapie intensivă de lungă durată. Am avut gravide intubate o săptămână, 10 zile, apoi gravide cu măşti “for face", îi spunem noi mască de oxigen, şi care tot aşa au stat cu săptămânile. Sunt evident alte manifestări, altă gravitate a formei acesteia noi de boală", a declarat Răzvan Socolov, medic primar ginecolog şi şef de secţie. Acesta a adăugat că problemele apar atunci când sarcina este mică la gravida cu infecţie cu SARS COV 2. “O persoană intubată înseamnă şi un tratament adiacent, care să poate ţine funcţionalitatea, de genul să nu facă spasme şi aşa mai departe. Acest tratament adjuvant care trebuie dat, poate afecta copiii. De aceea, suntem mult mai atenţi şi chiar în aceste cazuri s-a ajuns să se scoată copiii mai devreme, adică la 1,9 kilograme, am avut şi de 1 kilogram. Normal că în aceste situaţii se intervine prin cezariană. După aceea, este mult mai uşor şi pentru colegii de la ATI să ajute mamele să respire şi să primească îngrijirile necesare", a mai spus Răzvan Socolov. Medicii spun că, în cazul mamelor pozitive, fătul prezintă o suferinţă fetală, uneori mai uşoară, alteori mai severă, aceasta depinzând de cât de gravă este starea mamei. Astfel de situaţii nu sunt prevăzute însă în ghidurile practice de obstetrică, pentru că, până acum nu existau cazuri în care mama să ajungă la spital în stare critică, cu lipsă de oxigen, în imposibilitatea de a-şi asigura singură cantitatea de oxigen necesară atât ei cât şi copilului.
Urmările lui SARS COV 2: gravide cu ascită sau cu afecţiuni hepatice grave
La începutul pandemiei, în urmă cu un an, toate forurile superioare dădeau asigurări că femeile însărcinate nu sunt mai vulnerabile în faţa infecţiei cu SARS COV 2. În plus, până acum nu s-a dovedit ştiinţific că virusul se transmite de la mamă la făt, existând nenumărate cazuri de femei cu COVID 19 care au născut copii perfect sănătoşi. La un an de la aceste asigurari date inclusiv de OMS, situaţia pare a se fi schimbat. Există suspiciuni legate de tulpina britanică şi sistemul imunitar scăzut al gravidei. “Dacă m-aţi fi întrebat acum două luni dacă gravidele sunt mai vulnerabile, aş fi spus nu. Având în vedere şi vârsta, ele păreau că pot duce bine, pe picioare, infecţia. Dar, aşa cum am zis, în ultimele două luni am văzut cazuri despre care nici nu am citit în literatură. Adică am avut un caz cu ascită, deci cu lichid în abdomen şi fără nicio altă cauză, evident. Multe cazuri de COVID vin cu analizele hepatice foarte proaste pe care nu le putem pune numai pe seama tratamentului. Este ceva care nici literatura de specialitate nu o lămureşte", a mai adăugat Răzvan Socolov.
Citește și: Tragedie: A născut mai repede pentru a-şi salva copilul, apoi a murit răpusă de COVID
Dacă mama este compensată, adică are o saturaţie de oxigen de peste 90%, copilul nu este afectat. În schimb, când saturaţia scade sub 90% şi când necesită mască CPAP, ceea ce implică asistare medicală sau chiar intubaţie, copilul încep să fie afectat. “Metodele noastre de a evalua suferinţa fetală în aceste cazuri nu sunt foarte precise, în sensul că noi putem evalua mai mult efectul hipoxiei la copil. De aceea suntem foarte atenţi, preferând uneori să-i extragem un pic mai devreme pentru ca să fim siguri de prognostic", a subliniat Răzvan Socolov.
Cuvinte cheie: + maternitate, cezariana, covid
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
La ce ar trebui să fii atent atunci când începi să te joci la casino: trei obiceiuri de încercat (P)
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
“Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătăţii şi longevităţii ” de Mantak Chia şi William Wei
Conf. dr. Ionut Nistor: Insuficiența renală acută se poate vindeca fără sechele
BodyTite, liposculptură cu radiofrecvență - o procedură explicată de medicul Costel Dobre
Ce ne spune domn Costel şi ce nu ne spune: iaca niscai ponturi!
(VIDEO) Crocodil pus pe fugă de un bătrân înarmat cu o tigaie
Chestiuni neştiute dar tare interesante despre un dosar bombă de la Iaşi
(VIDEO) Urs surprins la furat de cireșe, cocoțat în vârf de pom
De ce Elon Musk şi-a schimbat preferinţele electorale şi credibilitatea BBC a scăzut dramatic
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.