Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea

GALERIE
cristian Ghinea
  • cristian Ghinea
- +

Camera Deputaţilor a respins marţi moţiunea simplă a PSD la adresa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea, a anunţat preşedinta de şedinţă, vicepreşedintele Camerei Cristina Prună. Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a precizat că a fost încălcat Regulamentul de funcţionare a forului legislativ care spune că pot fi votate prin mijloace electronice doar actele normative, iar moţiunea simplă nu este un act normativ.

„Vreau să se consemneze faptul că moţiunea simplă împotriva ministrului Ghinea a fost adoptată de plenul Camerei. Am să vă spun şi de ce. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor putem vota prin mijloace electronice strict actele normative. Moţiunea simplă nu este un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moţiunii simple. Oricât de ataşată aţi fi de colegul dumneavoastră, Cristian Ghinea nu puteţi lua în calcul votul dat prin tabletă. Decizia CCR stipulează clar că moţiunea simplă nu e act normativ. Prin urmare, dacă noi avem un Regulament care spune că putem vota online strict acte normative, atunci să plece Ghinea. Moţiunea a fost adoptată”, a afirmat Alfred Simonis.

La rândul său, liderul deputaţilor AUR Geoge Simion a precizat că „potrivit Regulamentului această moţiune simplă a trecut. Doamna preşedinte de şedinţă dacă nu anunţaţi corect votul Camerei Deputaţilor, celor prezenţi, e abuz în serviciu”. În schimb, liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a explicat că sunt două modalităţi de vot, iar cel strict pe tabletă a fost folosit doar în perioada stării de urgenţă.

„Ar fi bine să vă uitaţi ce înseamnă vot prin mijloace electronice şi avem 2 modalităţi – votul cu cartelă pe care l-aţi exercitat şi la acesta se adaugă votul pe tabletă. Singura situaţie în care s-a votat strict pe tabletă a fost cea din perioadă de urgenţă. A fost vot prin mijloace electronice, vot deschis. Ca atare moţiunea a fost respinsă”, a explicat Andronache.

Vicepreşedintele Camerei Cristina Prună, care a prezidat şedinţa de marţi a plenului, a afirmat că „aveţi dreptul să faceţi ce doriţi, inclusiv să sesizaţi Curtea Constituţională”. 

Moţiunea simplă a fost respinsă cu 143 de voturi „pentru”, 171 „contra” şi o abţinere.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimul val

Cătălin ONOFREI

Ultimul val

Câţi oameni au înţelepciunea de a se îndoi de lucrurile în care cred cu atâta tărie?

Filmuletul zilei

opinii

Tokyo – motivul nostalgiei

Victor BEJAN

Tokyo – motivul nostalgiei

Trăgând cu ochiul, prin televizor, către Jocurile Olimpice de la Tokyo, nu se poate să nu mă ducă memoria și la lumea sportului nostru bahluian „oropsât”, vorba lui Creangă.

Măştile lui Adrian Marino (II)

Florin CÎNTIC

Măştile lui Adrian Marino (II)

În preambulul centenarului de la naştere (5 septembrie) aş cere îngăduinţa ca să amorsez dezbaterea reluând acest text, în trei părţi, scris în 2015, la un deceniu de la moartea cărturarului. E o discuţie care se cuvine făcută fără patimă, dar şi fără parti pris-uri, pentru a descrie şi devoala măştile succesive care se întrevăd sub chipul sever, aulic, al ieşeanului apostat.

...Şi parfumul de tei în Copou

Radu PĂRPĂUȚĂ

...Şi parfumul de tei în Copou

Se întâlneau în jurul Universităţii. Se plimbau, ţinându-se de mână, pe dealul Copoului şi pe străzile din jur: până la Biblioteca Eminescu şi luând-o apoi câteva sute de metri spre Păcurari, până-n parcul Copou spre liceul Negruzzi sau prin încrengătura de uliţe repezi din sus de liceu, pe partea cealaltă până ieşeau în Sărărie - în acest din urmă loc chiar nu-i întâlnea nimeni cunoscut. Când se întâlneau cu vreun profesor de-al lor, le era ruşine şi îşi desprindeau repede mâinile, deşi - îşi dădeau seama - profesorul sau profesoara zâmbeau când îi vedeau. Lui i s-a părut că a văzut o dată un fel de înduioşare în ochii unei profesoare la vederea lor.

pulspulspuls

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

PULS

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

Vă povesteam ieri aicea la rubricuţă, stimaţi telespectatori, despre cum s-a făcut şi s-a dres încât noul vice dat afară din USR, junele Ciorăpel, avea deja dosarul făcut, la cheie, ca să conteste în instanţă decizia partidului de a-l exclude, contestaţie fără de care omul ar fi rămas fără mandat şi, evident, ciuciu vice dup’aia. 

Caricatura zilei

Propunere de nou sport olimpic

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.