De Sănătate

Punem punctul pe știi

Cancer la sân – Sfaturile specialiștilor ieșeni: la ce semne trebuie cerut urgent ajutorul?

miercuri, 09 octombrie 2024, 03:00
4 MIN
 Cancer la sân – Sfaturile specialiștilor ieșeni: la ce semne trebuie cerut urgent ajutorul?

În luna octombrie se sărbătorește, la nivel mondial, lupta împotriva cancerului la sân. În România și la Iași, acest tip de cancer este în continuare cel mai răspândit, dar medicii de la stat și din privat ne dau vești bune: nu mai reprezintă o condamnare la moarte. Depistat din timp, e vindecabil în 9 din 10 cazuri, iar numărul de situații în care cancerul este descoperit în stadii avansate devine din ce în ce mai redus.

Citește integral ediția nr. 27 a Ziarului de Sănătate

Nici stigma asupra femeilor care ajung să recurgă la proceduri radicale, precum mastectomii, chiar și cu rol preventiv, nu mai există în societate: asigurarea de sănătate acoperă acum inclusiv procedurile de reconstrucție mamară. Dar medicii spun că există din ce în ce mai multe soluții, inclusiv chirurgicale, care să nu ducă neapărat la mastectomie – iar medicina se dezvoltă din ce în ce mai rapid în domeniu. Până să fie descoperit un leac pentru cancer, medicii recomandă în continuare screeningul, prevenția și autoexaminarea, pentru a depista cât mai multe cazuri cât mai din timp.

Puteți citi în continuare textele din dosarul propus în această ediție a Ziarului de Sănătate.

Institutul Regional de Oncologie din Iași a desfășurat în perioada iulie 2020 – decembrie 2023 proiectul de screening pentru cancerul mamar ONCOFEM în județele Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui, Galați, Constanța, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea. Grupul țintă a fost de 30.000 femei cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani, dintre care 16.000 persoane vulnerabile. 23.838 de femei au făcut mamografie cu dublă citire, 1.184 au beneficiat de evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipient depistate, iar la 183 li s-au făcut biopsii și au fost confirmate anatomopatologic cu cancer mamar.

  • Decontate integral de asigurări, reconstrucțiile mamare se pot face inclusiv cu țesut propriu. „Mutăm piele, grăsime sau mușchi”

Conform psihologilor, diagnosticul de cancer înseamnă negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Dar mai mult, când e vorba de un cancer mamar, pacienta poate trăi și drama pierderii unui sân prin extirparea tumorii, iar impactul psihologic este enorm. La ora actuală există însă soluția reconstrucției sânului.

O privire de ansamblu asupra situației cancerului de sân la nivelul României o oferă un website dedicat acestei boli, canceruldesan.ro, creat de compania Roche în colaborare cu autoritățile naționale, cât și cu federațiile de pacienți care se confruntă cu această maladie. Conform datelor colectate din mai multe studii, concluzia cu care sunt întâmpinați vizitatorii acestui site este că vorbim de una dintre cele mai întâlnite forme de cancer din România. Redăm în continuare acest material.

Delia iubește florile, marea și călătoriile. Are 56 de ani și spune că visează să vadă cât mai multe și cât poate să cuprindă într-o viață. Mereu cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună pentru fiecare, ai spune că este o norocoasă. Dacă o întrebi, stă puțin la îndoială și își răspunde începând cu o întrebare. „Oare sunt o norocoasă? Dacă m-ai fi întrebat acum 4 ani ți-aș fi răspuns că sunt o ghinionistă. Dacă vorbesc astăzi cu tine, înseamnă că sunt o norocoasă”, mi-a răspuns Delia. Mi-a dezvăluit apoi ce se ascunde în spatele răspunsului ei. Redăm în continuarea povestea Deliei, așa cum o spune ea.

Ana Maria Mușină este medic primar chirurgie generală în cadrul Institutul Regional de Oncologie din Iași. Inițial și-a făcut rezidențiatul la Spitalul „Sf. Spiridon”, iar apoi a trecut la IRO. A tratat până în prezent peste 500 paciente cu cancer mamar și își amintește de o pacientă care a fost diagnosticată la vârsta de 24 ani cu această boală oncologică. O pacientă care a trecut prin chimioterapie neoadjuvantă, chirurgie conservatoare a sânului și radioterapie, Toate acestea, a spus dr. Ana Maria Mușină, au avut un impact psihoemoțional major asupra pacientei.

Centrul de sănătate a sânului Arcadia înseamnă prevenție, diagnostic, tratament chirurgical, oncologic și de reconstrucție, un sistem integrat de servicii medicale dedicate prevenției și tratării cancerului mamar.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii