Când e monopol şi profitul e gros: Directorii de la ApaVital au primit bonusuri de câte 12 salarii
Consiliul de Administraţie i-a fericit pe directorul general, Ion Toma, directorul tehnic, Mihai Doruş, şi directorul economic, Mariana Chirilă. Și membrii CA şi-au dat câte 6 indemnizaţii lunare.
Şefii ApaVital şi-au dublat leafa într-o zi. Consiliul de Administraţie al societăţii furnizoare de servicii de apă-canal a aprobat acordarea ca bonusuri anuale a unui număr de 12 indemnizaţii medii brute lunare. De acestea vor beneficia directorul general al ApaVital, Ion Toma, directorul tehnic, Mihai Doruş, şi directorul economic, Mariana Chirilă. Nici ceilalţi şapte membri ai CA nu vor pleca acasă cu buzunarele goale, ei urmând să beneficieze de câte şase indemnizaţii lunare fiecare. “Bonusurile anuale se stabilesc în funcţie de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă agregaţi. Pot fi egale cu zero, după cum pot fi de maxim 12 indemnizaţii lunare. Eu zic, că, pe ansamblu, aceşti bani sunt meritaţi, dacă ne uităm şi la performanţele economice ale societăţii”, a declarat Toma.
Directorul ApaVital are o indemnizaţie netă lunară de peste 8.000 de lei, aceasta fiind formată dintr-o componentă fixă şi alta variabilă, raportată la cantitatea de apă vândută. În 2013, Ion Toma a încasat 194.772 lei pentru activitatea desfăşurată ca manager al ApaVital. Suma a reprezentat echivalentul a 22 de indemnizaţii, întrucât CA i-a aprobat plata a doar 10 salarii ca bonusuri. Spre comparaţie, venitul anual declarat de fostul preşedinte Traian Băsescu la părăsirea Palatului Cotroceni s-a ridicat la aproximativ 70.000 de lei. Un membru al CA al ApaVital a încasat în 2013 indemnizaţii şi bonusuri reprezentând tot şase indemnizaţii, în valoare totală de 24.317 lei. Salariul lui Toma nu este totuşi cel mai mare din cadrul ApaVital. Directorul tehnic a încasat în 2013 indemnizaţii şi bonusuri în valoare de 210.000 lei, iar directorul economic a ridicat 209.000 lei.
Indicatorii de performanţă luaţi în calcul în cazul conducerii ApaVital vizează atât situaţia financiară a societăţii, cât şi calitatea apei furnizate, nivelul de contorizare sau pierderile din reţea. ApaVital a înregistrat în 2014 un profit brut de 14,5 milioane lei, faţă de doar 7,1 milioane lei în 2013. “Profitul net este de vreo 11,5 milioane lei, dar pe noi ne interesează profitul brut. Ce plătim ca impozit se întoarce în investiţii, ca şi redevenţa şi amortizarea. Din total, 10% este cota rezervată pentru participarea salariaţilor la profit. Restul intră exclusiv în lucrări”, a explicat Toma. Societatea a raportat cifre favorabile şi în privinţa lichidităţii curente sau a vitezei de încasare a debitelor. Nivelul pierderilor din reţea s-a cifrat anul trecut la 42% din apa plecată din rezervoarele societăţii, cu patru procente mai mic decât în 2013. În 2007, nivelul pierderilor din reţea era de 54%. Numărul angajaţilor ApaVital a crescut cu 47, dar şi populaţia deservită, ajungându-se anul trecut la un nivel de 346 de locuitori deserviţi de un angajat, faţă de 342 anul trecut. Investiţiile de anul trecut s-au ridicat la 25,4 milioane lei, faţă de 28,1 milioane lei în 2013.
Publicitate și alte recomandări video