Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Când e rău fiindcă ţi-e bine

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Cunoscutul scriitor Sylvain Tesson nu ezită să declare că "Franţa este un paradis populat cu oameni care se cred în infern". E ţara unde se munceşte sensibil mai puţin, ca durată în ani, faţă de alte state europene, dar unde oamenii se consideră nefericiţi. Etatismul şi obsesia egalitaristă au dus la eşecul liberalismului şi la imposibilitatea unor reforme de substanţă.

 "Oare n-ar fi cazul să terminăm cu lamentările?" se întrebă filosoful Luc Ferry într-o discuţie cu jurnaliştii Sonia Mabrouk şi François de Closets, discuţie găzduită de săptămânalul Le Figaro Magazine (numărul din 13 decembrie a.c.). Şi filosoful reaminteşte câteva dintre marile transformări şi uriaşele progrese pe care le-a cunoscut Franţa într-un secol: în 1900 speranţa de viaţă a francezilor era de 45 de ani (!), astăzi este de 85 de ani pentru femei şi de aproape 80 de ani pentru bărbaţi, puterea de cumpărare a oamenilor s-a triplat din 1950 încoace, să nu uităm câştigurile în materie de protecţie socială, de educaţie etc., etc. François de Closets vorbeşte despre resursele excepţionale pe care le furnizează turismul, despre potenţialul agricol, despre reuşitele extraordinare ale unor ramuri din industrie ş.a.m.d. Şi atunci, ce se întâmplă? De unde pesimismul, de unde spiritul critic exagerat, de unde neîncrederea în viitor? Mulţi francezi au o viziune negativă asupra mondializării, o consideră responsabilă de accentuarea inegalităţilor. Eroare de perspectivă, spune acelaşi François de Closets, Franţa este societatea cea mai egalitară din Europa, numai că principiul meritocraţiei, principiu vital, este în suferinţă. Capitalismul, adaugă Luc Ferry, pe lângă efectele lui pozitive, a dus la erodarea anumitor valori tradiţionale precum şi la erodarea autorităţii. Ceea ce, la un popor care s-a vrut adesea rebel, a creat multe situaţii de criză.

Mai vehemente, întrucât trimit la realitatea imediată, sunt articolele grupate de hebdomadarul Le Point (din 12 decembrie a.c.) sub un titlu şocant: "Cum a înnebunit Franţa". E vorba, aţi ghicit, de grevele care paralizează Parisul şi bună parte din ţară. Nimic de mirare aici: Franţa este campioană mondială la greve, cu o medie de 118 zile de grevă pe an (!), pe când în Marea Britanie media este de 21, în Germania de 16, iar în Statele Unite de 5 zile pe an. Cunoscutul scriitor Sylvain Tesson nu ezită să declare că "Franţa este un paradis populat cu oameni care se cred în infern". E ţara unde se munceşte sensibil mai puţin, ca durată în ani, faţă de alte state europene, dar unde oamenii se consideră nefericiţi. Etatismul şi obsesia egalitaristă au dus la eşecul liberalismului şi la imposibilitatea unor reforme de substanţă. Se munceşte tot mai puţin şi se aşteaptă ieşirea la pensie. Filosoful şi romancierul Pascal Bruckner e siderat să constate că oameni de 30 sau 40 de ani visează să se poate pensiona la 60 de ani. În alte ţări europene vârsta de pensionare s-a deplasat către 65 sau 67 de ani, francezii ies în stradă de îndată ce guvernul preconizează o măsură similară. Cum se explică această fugă de muncă? Una din raţiuni, crede Bruckner, ar fi ideologia anticapitalistă: munca înseamnă, pentru marxişti, exploatare. Dispar astfel cultul muncii, satisfacţia datoriei împlinite, sentimentul că suntem utili comunităţii. Se profilează o societate în care idealul este să ajungi cât mai repede în situaţia de a avea la discreţie timp liber şi de a nu face nimic.

Franţa se mai confruntă cu o problemă gravă, aceea a presiunii pe care o exercită sindicatele, deşi acestea nu reprezintă decât un număr redus de salariaţi. Controlat vreme de decenii de către Partidul comunist, sindicatul CGT continuă să se situeze pe o linie dură şi să-i considere pe patroni drept "duşmani de clasă". Aceeaşi atitudine o are sindicatul şi faţă de statul francez, exercitând un adevărat şantaj asupra guvernului. Argumentele de bun simţ nu contează: este inutil să arăţi că pensionarii francezi sunt mai puţin săraci decât pensionarii din alte ţări europene, că anumite categorii au privilegii disproporţionate, că perspectivele sistemului de pensii sunt îngrijorătoare. Răspunsul l-am văzut: grevele la metrou, la calea ferată, adică tocmai în acele sectoare privilegiate.

Evident, nu trebuie să idealizăm şi să vedem doar partea pozitivă a lucrurilor. Este încă destulă sărăcie, şi în Franţa şi în alte locuri, în ciuda progreselor extraordinare de care aminteam la început. Dar e de neacceptat discursul marxizant, resentimentar, care falsifică realitatea şi oferă unor creduli iluzia revoltei.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri