Când e secetă, ApaVital sistează furnizarea apei. La fel și când plouă mult

vineri, 30 mai 2025, 14:34
2 MIN
 Când e secetă, ApaVital sistează furnizarea apei. La fel și când plouă mult

Zeci de localități au rămas acum „pe uscat”, societatea de apă invocând turbiditatea crescută pe sursa Timișești.

Societatea ieșeană de apă dă vina pe ploile din ultimele zile și oprește furnizarea apei în mai multe localități din județ. Și vestul municipiului va fi afectat, apa având presiune scăzută în cartierele Dacia, Păcurari, Canta și Galata, precum și șoseaua Rediu.

Motivul sistării apei pentru mai bine de 24 de ore este „creșterea excesivă a turbidității apei din sursa Timișești”. Astfel, ApaVital va sista furnizarea apei potabile începând de astăzi, de la ora 15.00, până în ziua de sâmbătă, 31 mai, la ora estimată 20.00, către utilizatorii domiciliați în localitățile Popricani, Cârlig, Vânători, Moimești, Vulturi, Cuza Vodă, comuna Popricani și Rediu, Breazu, Horlești, Tăutești din comuna Rediu.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

În Valea Lupului, apa este deja oprită până sâmbătă la ora 12, iar în alte localități urmează să curgă din nou la robinet abia sâmbătă dimineață. Este vorba de comunele Dumești (Banu, Dumești, Hoisești, Păușești și Chilișoaia), Românești (cu satele Românești, Avântu și Ursoaia), Movileni (Movileni, Potângeni, Larga Jijia și Iepureni), Balș (Balș, Boureni și Coasta Măgurii), Bălțați (Bălțați, Valea Oilor și Mădârjești), precum și în Tg. Frumos.

Mai mulți locuitori din Valea Lupului, dar și din Rediu, ne-au reclamat decizia luată pe nepusă masă, cei mai mulți primind mesaje pe telefon cu puțin înainte să rămână fără apă. Cum o parte dintre consumatori erau la serviciu, anunțul ApaVital a venit prea târziu și ca să-și facă o minimă rezervă de apă.

„La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la ApaVital, iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată”, precizează societatea de apă pe pagkina proprie de internet.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii