Colonoscopia este o explorare clinică ce se realizează cu ajutorul unui tub flexibil prevăzut cu o cameră video şi cu sursă de lumină ce permite vizualizarea colonului pe întreg parcursul acestuia având drept scop diagnosticarea și/sau tratamentul unor afecțiuni la acest nivel.
Colonoscopul este prevăzut și cu un canal de lucru prin care pot fi introduse instrumente necesare prelevării de țesuturi (biopsii) sau efectuării unor proceduri terapeutice (excizie de polip, injectare de substanțe etc.).
Uneori neplăcută, această explorare este necesară în unele situații precum:
– tulburările de tranzit: diareea cronică, constipația (cazurile de constipație recent instalată sau o constipație veche ce devine mai dificil de gestionat) sau alternanța dintre cele două;
– durerile abdominale persistente fără o cauză evidentă, însoțite sau nu de balonare, mai ales dacă se asociază cu scădere ponderală și lipsa poftei de mâncare;
– sângerarea la scaun, evidentă sau depistată în laborator, uneori asociată cu anemia, alteori doar anemia fără alte semne sau simptome;
– screeningul cancerului colorectal în scopul unui diagnostic cât mai precoce se adresează persoanelor după o anumită vârstă sau celor care asociază anumiți factori de risc;
– istoricul familial de polipi colonici multipli sau de cancer colorectal, situații în care colonoscopia este necesar a se efectua la vârste mai tinere și repetată la intervale mai scurte;
– monitorizarea pacienților diagnosticați anterior cu polipi colonici, operați pentru cancer colorectal sau cu alte afecțiuni ale colonului (boli inflamatorii, diverticuli, anomalii vasculare, după radioterapie etc.) necesită repetarea periodică a colonoscopiei după un calendar stabilit de medicul specialist corelat cu ghidurile terapeutice în vigoare.
Colonoscopia este superioară celorlalte metode de investigare imagistică ce vizează colonel (CT, RMN, clisma cu bariu).
Cu toate acestea, acuratețea diagnosticului este influențată în proporție de peste 95% de calitatea pregătirii pacientului, fiind important ca intestinul să fie cât mai curat în momentul investigației.
Cu câteva zile înaintea procedurii, pacientul va urma regimul alimentar recomandat (fără alimente bogate în fibre sau intens colorate), iar în ziua de dinaintea acesteia va consuma un medicament care va facilita golirea colonului, de rigurozitatea respectării indicațiilor depinzând vizualizarea corectă și completă a colonului.
Deși colonoscopia poate fi o procedură care provoacă disconfort, aceasta este adesea bine tolerată şi are beneficii semnificative în depistarea şi gestionarea afecţiunilor intestinale.
Dr. Gabriela CANSCHI
Medic primar chirurgie generală
Spitalul Clinic CF Iaşi
Publicitate și alte recomandări video