
Când începe etapa a doua a recalculării pensiilor? În ce condiții poți primi o pensie mai mare

Pensionarii mai trebuie să rabde puțin. După luni de așteptare, etapa a doua a recalculării pensiilor ar putea începe luna asta. Ce spune șefa Casei de Pensii Iași?
Etapa a doua a recalculării pensiilor, mult așteptată de pensionarii care au depus adeverințe de venit pentru a-și dovedi veniturile suplimentare obținute în timpul activității, este posibil să înceapă abia luna asta, din cauza întârzierilor în implementarea sistemului informatic al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul de pensii este reglementat de Legea nr. 360/2023, care impune un termen de șase luni pentru finalizarea recalculării pensiilor din oficiu, anume până în martie 2025. Dar întârzierea softului a blocat până acum emiterea deciziilor, iar procesul abia începe.
Cine beneficiază de recalculare și ce documente sunt necesare
Recalcularea în această etapă vizează pensionarii care au avut venituri cu caracter nepermanent, printre care sporuri, prime, al 13-lea salariu – asupra cărora s-a plătit contribuție de asigurări sociale. Pensionarii care vor să ceară recalcularea trebuie să depună aceste adeverințe la casa teritorială de pensii, documente ce pot fi obținute de la foștii angajatori sau firmele de arhivare (vezi AICI).
Există două categorii de pensionari vizați de recalculare. Prima categorie include pensionarii care aveau deja până la 1 septembrie anul trecut adeverințele cu veniturile suplimentare în dosar, dar care nu au fost luate în calcul până acum din cauza lipsei unei reglementări legale care să permită acest lucru. A doua categorie este formată din pensionarii care au depus adeverințele după 1 septembrie 2024.
Câți pensionari ieșeni sunt incluși în a doua etapă a recalculării pensiilor
La nivelul județului Iași sunt 17.503 persoane cu cereri depuse pentru etapa a doua a recalculării pensiilor, iar la acestea se vor adăuga și pensionarii din prima etapă cărora li s-au valorificat parțial adeverințele din dosar, a explicat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, pentru „Ziarul de Iași”.
Ea a menționat că recalcularea va demara luna aceasta, după primirea programului informatic, așa cum a anunțat președintele CNPP.
Maria Andronache a adăugat că, în ceea ce privește eventualele creșteri ale pensiilor, discuțiile vor putea avea loc abia după ce recalcularea va începe efectiv.
Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare
„Ziarul de Iași” a scris încă din ianuarie (vezi AICI) că procesul se mișcă greu și că pensionarii mai au de așteptat până să afle dacă recalcularea le va aduce o pensie mai mare.
Potrivit CNPP, acest termen de 6 luni a fost introdus de legiuitor în sarcina caselor teritoriale de pensii pentru a realiza recalcularea din oficiu în dosarele în care au fost depuse adeverințe anterior datei de 1 septembrie 2024. Din păcate, programul informatic necesar recalculării nu este încă gata.
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii a introdus posibilitatea valorificării veniturilor și sporurilor nepermanente asupra cărora s-a datorat contribuția de asigurări sociale. Printre sumele avute în vedere se numără:
- Formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale
- Premiile anuale și premiile acordate pe parcursul anului pentru realizări deosebite
- Recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din anumite sectoare de activitate
- Al treisprezecelea salariu
- Formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru
- Sporul acordat personalului didactic care îndrumă practica psihopedagogică și asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor
- Indemnizațiile de muncă nenormată
- Alte sporuri care nu au avut caracter permanent, dar pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale, acestea putând fi valorificate doar în situația dovedirii lor prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege.
Publicitate și alte recomandări video