Când intră pe card pensia în luna iulie? Precizările șefei Casei de Pensii Iași, Maria Andronache
În județul Iași, pensiile pe card vor fi virate pe 12 iulie, iar cele prin Poșta Română între 1 și 15 iulie. Mai mult de jumătate dintre pensionari își primesc drepturile pe card. Din totalul de 159.687 de pensionari ieșeni, 61% folosesc conturi bancare și 39% așteaptă poștașul cu banii.
Pensia medie în județul nostru a fost de 2.177 lei luna trecută, sub media națională de 2.292 lei. Mai bine de jumătate din numărul total de pensionari din județul Iași primesc pensia pe card, iar peste câteva zile vor avea banii în cont. Potrivit informațiilor transmise de directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, Maria Andronache, pensiile prin cont bancar vor intra pe data de 12 iulie, în timp ce distribuirea pensiilor prin Poșta Română se va face între 1 și 15 iulie inclusiv.
Câți pensionari ieșeni primesc banii în cont?
În județul nostru sunt în prezent 159.687 de pensionari, ne-a mai transmis șefa CJP Iași. Dintre aceștia, 97.572 de pensionari primesc pensiile prin cont bancar, ceea ce reprezintă aproximativ 61% din totalul pensionarilor din județ. Restul de 62.115 de pensionari, adică 39%, își primesc drepturile prin Poșta Română. Această tendință arată că tot mai mulți vârstnici s-au obișnuit cu serviciile bancare online.
Câți pensionari au ieșit din sistem
De la începutul acestui an și până pe data de 21 iunie, au ieșit din sistem 3.600 de pensionari din cauza decesului, însă numărul total al pensionarilor din județul Iași rămâne semnificativ. Cei mai mulți sunt pensionari de asigurări sociale de stat. Conform datelor de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), numărul pensionarilor de asigurări sociale din județul Iași ajunsese la 150.861 la sfârșitul lunii trecute, cu 876 mai mulți față de luna mai 2023.
Tot la CNPP vedem că erau luna trecută 44.323 de beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari. Aceștia au pensii mai mici decât pensia minimă garantată, în valoare de 1.281 lei, și primesc de la stat sume suplimentare pentru a ajunge să încaseze această valoare. Defalcat, 37.597 de beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari erau luna trecută din sistemul public, iar 6.726 de pensionari agricultori, beneficiari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
Pensionarii ieșeni iau mai puțini bani față de media națională
Pensia medie de asigurări sociale de stat în județul Iași a ajuns luna trecută la 2.177 lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 14% față de aceeași perioadă a anului anterior, când ieșenii aveau o pensie de 1.909 lei. Pensia medie din județul Iași este cu 115 lei mai mică decât media națională, în valoare de 2.292 lei în luna mai 2024.
CITEȘTE ȘI: Cea mai mare pensie specială din Iaşi: 8.550 euro/lună. Aparţine unui fost magistrat. Iaşul are 319 “speciali”: numărul creşte an de an
Publicitate și alte recomandări video