
Când intră pensia pe card în luna mai? Șefa Casei de Pensii Iași explică de ce unii pensionari primesc banii abia în iunie

Paștele a trecut, dar acum vine vacanța de 1 Mai, iar pensionarii se întreabă dacă pensia lor va ajunge la timp luna viitoare, mai ales în contextul zilelor libere pentru bugetari. Autoritățile dau însă asigurări că toate pensiile vor fi plătite la timp.
Pensia pe card va intra pe data de 12 mai, o zi de luni. Este aceeași dată precizată în calendarul de plăți stabilit de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Totuși, există o excepție: pensionarii care și-au schimbat recent cardul bancar și nu au anunțat modificarea la casa teritorială de pensii până pe 8 aprilie pentru a primi pensia în noul cont, vor primi pensia aferentă lunii mai abia în iunie.
„Pentru a actualiza un cont bancar, modificarea se depune până pe data de 8 ale lunii curente pentru a fi comunicată și procesată pentru luna următoare. Cine depune astăzi, de exemplu, va primi pensia în cont în luna iunie”, ne-a explicat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Când se vor plăti toate pensiile
Potrivit unui anunț făcut recent de Ministerul Muncii, CNPP a stabilit programul după care se vor face plățile în luna mai 2025. Astfel, distribuirea pensiilor de către poștași va începe de pe 2 mai, vineri, și va continua până pe 15 mai, o zi de joi. Vorbim despre o zi întârziere față de perioada obișnuită, când pensiile erau distribuite de Poșta Română între zilele 1 și 15 ale fiecărei luni. Întârzierea este cauzată de ziua de 1 Mai, care cade joia viitoare, fiind zi liberă de la stat. În cont bancar, pensiile vor intra luni, pe 12 mai. La pensionarii din străinătate, pensia va intra pe 20 mai (prin Citi Bank), zi care pică într-o marți.
„Ziarul de Iași” relata recent că deschiderea unui cont bancar într-o instituție care aplică taxe mai mici pentru transferurile internaționale, cum recomandă și CNPP grupul Citi Bank, poate ajuta pensionarii să reducă costurile asociate cu transferurile lunare ale pensiei.
În județul Iași, mai bine de jumătate dintre pensionari au ales să primească pensia pe card. Din cei 158.000 de pensionari din județ, aproximativ 92.000 primesc pensia prin bancă, iar această metodă continuă să fie preferată de tot mai mulți pensionari.
Publicitate și alte recomandări video