Când intră pensia pe card și când o aduce Poșta acasă luna aceasta? Anunțul făcut de Maria Andronache, șefa Casei de Pensii Iași
Pensionarii își vor primi banii, însă cu unele modificări față de calendarul obișnuit, din cauza întârzierilor generate de sărbătorile de iarnă.
Pensionarii nu trebuie să se aștepte ca pensiile să fie disponibile în conturi vineri, 10 ianuarie 2025, având în vedere că data obișnuită de virare a banilor, ziua de 12, cade luna viitoare într-o zi de duminică. Potrivit informațiilor care ne-au fost transmise de Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, pensiile vor fi accesibile în conturi bancare luni, 13 ianuarie 2025.
Când aduce poștașul pensia acasă în ianuarie 2025
În ceea ce privește pensiile distribuite prin intermediul Poștei Române, Casa de Pensii va efectua viramentele luni, 3 ianuarie 2025, urmând ca distribuirea efectivă a pensiilor să se realizeze ulterior, potrivit șefei CJP Iași. De regulă, pensiile sunt livrate de poștași în perioada cuprinsă între zilele 1 și 15 ale fiecărei luni, însă există posibilitatea unor întârzieri luna viitoare, din cauza decalajului în procesarea plăților față de calendarul obișnuit.
Care este programul stabilit de CNPP pentru distribuirea pensiilor
Programul stabilit de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pentru livrarea pensiilor prevede că pensiile virate pe card trebuie să ajungă la beneficiari „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”, iar pensiile distribuite prin Poșta Română se achită „în intervalul 1-15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor”.
Sărbătorile de iarnă au dat programul „peste cap”
Pentru luna ianuarie 2025, din cauza sărbătorilor de iarnă, dar și pentru că data de 12 este într-o zi de duminică, au apărut unele decalaje, ne-a explicat Maria Andronache.
La nivelul județului Iași sunt aproximativ 158.000 de pensionari, iar mai mult de jumătate dintre ei își primesc pensia pe card, în timp ce restul pensionarilor așteaptă poștașul cu banii, potrivit datelor CJP Iași.
Citește și: În ce situații se poate pierde pensia pentru o perioadă de timp? Detalii inedite din noua lege a pensiilor
Publicitate și alte recomandări video