Când Mao cucerea Parisul…
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 24.09.2021

Când Mao cucerea Parisul…

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

În luna iunie vitrinele multor librării pariziene încă mai expuneau grupaje de cărţi recent apărute consacrate aniversării a 50 de ani de la revoltele studenţeşti din mai 1968. Şi în interiorul librăriilor volumele respective erau grupate şi expuse la loc vizibil. 

Cu toate acestea, foarte greu am găsit o carte pe care doream mult să o cumpăr, ştiind că autorul ei este un cercetător foarte serios şi aplicat (mai publicase o carte despre călătoriile ritualice în ţările „socialismului biruitor”, pe care am comentat-o la momentul respectiv). Am găsit-o, într-un final, întrebând un vânzător de la librăria Gibert, care mi-a indicat o masă cu cărţile despre mai '68, masă pe care o explorasem deja fără succes, deoarece volumul pe care-l căutam nu se afla pe masă ci sub masă, ceea ce – evident – făcea „detectarea” lui foarte problematică. Este vorba despre cartea lui François Hourmant Anii Mao în Franţa. Înainte, în timpul şi după Mai 68 (Les années Mao en France. Avant, pendant et après Mai 68, editura Odile Jacob). Nu e greu de explicat această – cum să-i spun ? – reticenţă. Cartea face notă discordantă faţă de volumele care glorifică elanul „revoluţionar” al lui mai '68; dimpotrivă, ea radiografiază – cu o necruţătoare luciditate – o perioadă de aproape zece ani în care o serie întreagă de intelectuali, încadraţi de activişti politici, au dat dovadă de o orbire şi de un fanatism siderante. Unii dintre aceşti intelectuali erau de mult celebri, precum Jean-Paul Sartre, alţii – lista e lungă – vor deveni ulterior figuri de prim plan ale vieţii culturale. Comunismul a inspirat occidentalilor iubiri pătimaşe. A fost Uniunea Sovietică, văzută ca ţară a dezvoltării economice, a bunăstării generale, ţară-bastion al păcii şi prieteniei între popoare; iubirea pentru URSS s-a clătinat însă tot mai des, prin apariţia raportului Hrusciov şi dezvăluirea universului concentraţionar al Gulagului, prin invadarea Ungariei în 1956 şi a Cehoslovaciei în 1968, prin apariţia cărţilor lui Soljeniţîn. A fost Cuba lui Che Guevara şi Castro, ţara romantismului revoluţionar, care dădea semne, şi ea, că e tot mai puţin ţara fericirii şi a bucuriei perpetue. Şi, în sfârşit, China lui Mao Tzedun, care a apărut, în ochii multor occidentali, drept ţara ce reuşeşte să se elibereze de birocraţie, de sechelele trecutului şi să întemeieze societatea perfect egalitară, graţie gândirii geniale a marelui Mao. Isteria maoistă a atins forme paroxistice în a doua jumătate a anilor '60 şi în anii '70: despre asta e vorba în carte.

François Hourmant analizează, mai întâi, diferitele faţete ale cultului lui Mao („Maomania”), de la îmbrăcămintea uniformizatoare (toată lumea, bărbaţi şi femei, adoptă haina închisă pe gât pe care o purta Mao) până la faimoasa antologie din gândirea liderului chinez, Cărticica roşie, pe care Jean-François Revel (unul din strălucitele spirite independente ale epocii, căci au fost şi astfel de conştiinţe treze) a caracterizat-o, cu o formulă memorabilă, ca fiind de un „cretinism burlesc”. Difuzarea Cărticicăi roşii (ce chiar era, ca format, o cărticică) atinge în China şi în străinătate (prin nenumărate traduceri) cifre halucinante. Societatea chineză cunoaşte un îngrozitor proces de „rinocerizare”, Mao devine obiectul unei adoraţii mistice, „gărzile roşii” (instrumente ale lui Mao) terorizează populaţia, recalcitranţii sunt trimişi în munţi la „reeducare” prin muncă, tot ce ţine de trecut este abolit, singurele producţii literare şi artistice permise sunt cele „revoluţionare”. În Franţa se constituie mai multe grupări politice maoiste care – chiar dacă au un număr relativ mic de militanţi – reuşesc, prin agresivitate, să se impună mai ales în universităţi. Impactul mediatic al maoismului se datorează în bună parte grupului de la revista Tel Quel, în frunte cu Philippe Sollers şi Julia Kristeva, cărora le se alătură Roland Barthes (ei fac parte din micul grup care va călători – voiaj mult comentat – în China în 1974). E stupefiant să vezi cum publicaţiile maoiste adoptă un îngrozitor limbaj de lemn şi se raliază, fără rezerve, cultului liderului de la Beijing (drept că nici alte ziare, cum ar fi respectabilul Le Monde, nu se lasă mai prejos şi devin cutia de rezonanţă a propagandei maoiste). Imaginea Chinei comuniste este una idealizată, totul e acolo perfect şi admirabil, sinistra „revoluţie culturală” ar fi fost, chipurile, necesară pentru a zdrobi rămăşiţele reacţionare ale trecutului, „gărzile roşii” de tristă amintire apar ca mesagerii unui viitor luminos. Hourmant ne arată cum „maomania” (să adăugăm numele unor Malraux, Godard, Alain Peyreffitte ş.a.m.d.) se transformă, treptat, în parizianism monden pentru ca, apoi, să se producă (Mao a murit în 1976) o brutală - dar târzie - dezmeticire, când se află adevărul despre atrocităţile şi crimele „revoluţiei culturale”. Pentru ca, în vremea din urmă, când s-a stabilit că victimele „Marelui Cârmaci” se numără cu zecile de milioane, Mao să fie considerat cel mai sângeros criminal din istorie.

Sigur, mai '68 a fost un cocktail ideologic, dar maoismul a jucat un rol deloc neglijabil. Şi studenţii excitaţi care ocupaseră Sorbona şi gărzile roşii voiau să facă tabula rasa din trecut. Cărticica roşie i-a inspirat, fără dubii, pe tinerii parizieni în alegerea lozincilor, unele nu lipsite de un anumit lirism (pentru cine nu ştie sau a uitat, Mao era şi poet; genial, fireşte). Violenţa este iarăşi un element comun chiar dacă, din fericire, această violenţă a fost, la studenţii francezi, aproape exclusiv verbală (exceptând incendierile de maşini şi devalizarea magazinelor dar astea sunt, de mult, manifestări „banale”…). Să nu uităm, bineînţeles, fanatismul, ca şi dispreţul şi ura faţă de cultura „burgheză”.

Pasionantă, remarcabilă prin rigoare, inteligenţă analitică şi claritate, cartea lui François Hourmant luminează, salutar, o perioadă importantă a istoriei recente.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine, ce, cum în 2024

Pavel LUCESCU

Cine, ce, cum în 2024

Cu ochii pe 2024 când au loc toate alegerile posibile, locale, europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale, toate partidele îşi fac calcule. Dar nu toate au şanse să le nimerească pe alea de succes.

Filmuletul zilei

opinii

Drum fără pulbere (V)

Neculai SEGHEDIN

Drum fără pulbere (V)

Canalul Dunărea-Marea Neagră, inaugurat la 26 mai 1984, este cea mai mare lucrare inginerească din România și una dintre cele mai mari din lume. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar este și un simbol al durerii, nedreptății și suferinței!

Atenţie, cade tencuiala!

Radu POPESCU

Atenţie, cade tencuiala!

Chişinăul, la fel ca Iaşul, este un oraş frumos şi cu un enorm potenţial neexploatat. „Născut talent, murit speranţă”, cum se mai zice la noi, şi asta în principal din cauza ghinionului chişinăuienilor de a se fi pricopsit de ani şi ani de zile cu o administraţie locală depăşită de situaţie. 

Între şoşocism şi cîţism

Nicolae CREŢU

Între şoşocism şi cîţism

Sunt oare şi oameni inteligenţi, cei care cu adevărat gândesc cu propriile capete şi nu se lasă prostiţi de fabricanţii de „Imagine”, dispuşi să vadă în ubicuu prezenţa şi mai ales „combativa” Şoşoacă un „fenomen” demn de atenţie? 

pulspulspuls

Iaca ce face dom’ Costel în Casa cu Pătrate când îi are pe procurorii DNA la uşă

Iaca ce face dom’ Costel în Casa cu Pătrate când îi are pe procurorii DNA la uşă

Bun, hai că dosarul ca dosarul, iar percheziţiile de ieri aşijderea, dar oare cum se face, dragi comeseni ai rubricuţei noastre, că la mai puţin de o oră după descinderea mascaţilor şi procurorilor DNA de la Bucureşti în biroul lui din Casa cu Pătrate, deci atenţie: după nu înainte, dom’ Costel de la Cejău aruncă pe pagina lui de Facebook această postare haioasă? 

Caricatura zilei

Submarin francez

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.