Când Mao cucerea Parisul…
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 07.03.2021

Când Mao cucerea Parisul…

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

În luna iunie vitrinele multor librării pariziene încă mai expuneau grupaje de cărţi recent apărute consacrate aniversării a 50 de ani de la revoltele studenţeşti din mai 1968. Şi în interiorul librăriilor volumele respective erau grupate şi expuse la loc vizibil. 

Cu toate acestea, foarte greu am găsit o carte pe care doream mult să o cumpăr, ştiind că autorul ei este un cercetător foarte serios şi aplicat (mai publicase o carte despre călătoriile ritualice în ţările „socialismului biruitor”, pe care am comentat-o la momentul respectiv). Am găsit-o, într-un final, întrebând un vânzător de la librăria Gibert, care mi-a indicat o masă cu cărţile despre mai '68, masă pe care o explorasem deja fără succes, deoarece volumul pe care-l căutam nu se afla pe masă ci sub masă, ceea ce – evident – făcea „detectarea” lui foarte problematică. Este vorba despre cartea lui François Hourmant Anii Mao în Franţa. Înainte, în timpul şi după Mai 68 (Les années Mao en France. Avant, pendant et après Mai 68, editura Odile Jacob). Nu e greu de explicat această – cum să-i spun ? – reticenţă. Cartea face notă discordantă faţă de volumele care glorifică elanul „revoluţionar” al lui mai '68; dimpotrivă, ea radiografiază – cu o necruţătoare luciditate – o perioadă de aproape zece ani în care o serie întreagă de intelectuali, încadraţi de activişti politici, au dat dovadă de o orbire şi de un fanatism siderante. Unii dintre aceşti intelectuali erau de mult celebri, precum Jean-Paul Sartre, alţii – lista e lungă – vor deveni ulterior figuri de prim plan ale vieţii culturale. Comunismul a inspirat occidentalilor iubiri pătimaşe. A fost Uniunea Sovietică, văzută ca ţară a dezvoltării economice, a bunăstării generale, ţară-bastion al păcii şi prieteniei între popoare; iubirea pentru URSS s-a clătinat însă tot mai des, prin apariţia raportului Hrusciov şi dezvăluirea universului concentraţionar al Gulagului, prin invadarea Ungariei în 1956 şi a Cehoslovaciei în 1968, prin apariţia cărţilor lui Soljeniţîn. A fost Cuba lui Che Guevara şi Castro, ţara romantismului revoluţionar, care dădea semne, şi ea, că e tot mai puţin ţara fericirii şi a bucuriei perpetue. Şi, în sfârşit, China lui Mao Tzedun, care a apărut, în ochii multor occidentali, drept ţara ce reuşeşte să se elibereze de birocraţie, de sechelele trecutului şi să întemeieze societatea perfect egalitară, graţie gândirii geniale a marelui Mao. Isteria maoistă a atins forme paroxistice în a doua jumătate a anilor '60 şi în anii '70: despre asta e vorba în carte.

François Hourmant analizează, mai întâi, diferitele faţete ale cultului lui Mao („Maomania”), de la îmbrăcămintea uniformizatoare (toată lumea, bărbaţi şi femei, adoptă haina închisă pe gât pe care o purta Mao) până la faimoasa antologie din gândirea liderului chinez, Cărticica roşie, pe care Jean-François Revel (unul din strălucitele spirite independente ale epocii, căci au fost şi astfel de conştiinţe treze) a caracterizat-o, cu o formulă memorabilă, ca fiind de un „cretinism burlesc”. Difuzarea Cărticicăi roşii (ce chiar era, ca format, o cărticică) atinge în China şi în străinătate (prin nenumărate traduceri) cifre halucinante. Societatea chineză cunoaşte un îngrozitor proces de „rinocerizare”, Mao devine obiectul unei adoraţii mistice, „gărzile roşii” (instrumente ale lui Mao) terorizează populaţia, recalcitranţii sunt trimişi în munţi la „reeducare” prin muncă, tot ce ţine de trecut este abolit, singurele producţii literare şi artistice permise sunt cele „revoluţionare”. În Franţa se constituie mai multe grupări politice maoiste care – chiar dacă au un număr relativ mic de militanţi – reuşesc, prin agresivitate, să se impună mai ales în universităţi. Impactul mediatic al maoismului se datorează în bună parte grupului de la revista Tel Quel, în frunte cu Philippe Sollers şi Julia Kristeva, cărora le se alătură Roland Barthes (ei fac parte din micul grup care va călători – voiaj mult comentat – în China în 1974). E stupefiant să vezi cum publicaţiile maoiste adoptă un îngrozitor limbaj de lemn şi se raliază, fără rezerve, cultului liderului de la Beijing (drept că nici alte ziare, cum ar fi respectabilul Le Monde, nu se lasă mai prejos şi devin cutia de rezonanţă a propagandei maoiste). Imaginea Chinei comuniste este una idealizată, totul e acolo perfect şi admirabil, sinistra „revoluţie culturală” ar fi fost, chipurile, necesară pentru a zdrobi rămăşiţele reacţionare ale trecutului, „gărzile roşii” de tristă amintire apar ca mesagerii unui viitor luminos. Hourmant ne arată cum „maomania” (să adăugăm numele unor Malraux, Godard, Alain Peyreffitte ş.a.m.d.) se transformă, treptat, în parizianism monden pentru ca, apoi, să se producă (Mao a murit în 1976) o brutală - dar târzie - dezmeticire, când se află adevărul despre atrocităţile şi crimele „revoluţiei culturale”. Pentru ca, în vremea din urmă, când s-a stabilit că victimele „Marelui Cârmaci” se numără cu zecile de milioane, Mao să fie considerat cel mai sângeros criminal din istorie.

Sigur, mai '68 a fost un cocktail ideologic, dar maoismul a jucat un rol deloc neglijabil. Şi studenţii excitaţi care ocupaseră Sorbona şi gărzile roşii voiau să facă tabula rasa din trecut. Cărticica roşie i-a inspirat, fără dubii, pe tinerii parizieni în alegerea lozincilor, unele nu lipsite de un anumit lirism (pentru cine nu ştie sau a uitat, Mao era şi poet; genial, fireşte). Violenţa este iarăşi un element comun chiar dacă, din fericire, această violenţă a fost, la studenţii francezi, aproape exclusiv verbală (exceptând incendierile de maşini şi devalizarea magazinelor dar astea sunt, de mult, manifestări „banale”…). Să nu uităm, bineînţeles, fanatismul, ca şi dispreţul şi ura faţă de cultura „burgheză”.

Pasionantă, remarcabilă prin rigoare, inteligenţă analitică şi claritate, cartea lui François Hourmant luminează, salutar, o perioadă importantă a istoriei recente.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.