anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

duminica, 29.01.2023

Când ochii vorbesc

GALERIE
poza Cristina DANILOV
  • poza Cristina DANILOV
- +

„Ochii sunt oglinda sufletului”, spunem, deși, de cele mai multe ori, încercăm să nu ne uităm în ochii altuia, ca să nu ni se vadă interioritatea și intențiile cu care nu ne mândrim întotdeauna. Ochii noștri nu mint: ei sunt oglinda sufletului, adevărata față a tuturor fețelor posibile pe care suntem capabili să le purtăm în orice situație. Ochii noștri spun mai multe despre noi decât oricare dintre cuvintele noastre. Dar pentru a ști ce spun, trebuie să învățăm să descifrăm mesajele lor.

Angajatul a întârziat la serviciu, iar directorul, nervos, îl ia la întrebări: „Popescule, de ce ai întârziat azi trei ore?! Şi ieri ai lipsit dimineaţă! Ai un motiv serios pentru care faci asta?" În acest moment, privirea lui Popescu, care pare că a amuţit, se arcuieşte undeva în aer spre dreapta sus, apoi coboară uşor şi rămâne ţintită în podea. Aşadar, Popescu începe cu un oftat: „Cum să vă spun, dom director…În weekend am strâns buruienile din curte şi m-a înţepat o căpuşă…De câteva zile mă simt rău, cred că mi-a afectat creierul, sunt confuz, mă tem să n-am boala aia, Lyme…”. Sau, poate, privirea lui Popescu îndrăzneşte să facă un salt graţios în stânga sus, apoi în stânga jos. Va depăna aceeaşi poveste, însoţită de acelaşi oftat. Bun, veţi spune, şi care e problema, ce contează în care parte se uită bietul Popescu care a păţit o asemenea grozăvie? Are, pentru că aşa putem afla dacă Popescu spune cât de cât adevărul sau din contră, îl ascunde cât se poate de bine de şef.

Creierul, după cum știm, este alcătuit din arhicortex și cele două emisfere cerebrale, stânga și dreapta, respectiv al rațiunii, logicii și al emoțiilor și sentimentelor, construite astfel pentru a lucra împreună într-o minte perfect sănătoasă și echilibrată. Direcția privirii indică ce emisferă a creierului este implicată într-un anumit moment, în dialog. Raportat la exemplul nostru: când privirea lui Popescu țintește în dreapta directorului, sus, adică stânga sa, presupune că el încearcă să-și aducă aminte ceva, o întâmplare pe care dorește să o redea cu acuratețe, nu să construiască o imagine nouă cu care să-l inducă în eroare pe superiorul său. Dacă Popescu însă privește spre stânga directorului, în sus, adică dreapta lui, își imaginează ceva ce arată diferit de realitate sau improvizează, de exemplu, ca atunci când încearcă să spună o minciună, imaginându-și ce anume să spună astfel încât să nu dea de bănuit că, de fapt, adevărul e altul. Totuși, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de procesele normale care implică imaginația - dacă, de exemplu, îl întrebăm pe interlocutor cum își imaginează el realizarea proiectului sau construcția unui bloc, e normal sa aibă o reacție de a privi în dreapta lui, sus. Dar nu este cazul lui Popescu.

„Ochii sunt oglinda sufletului”, spunem, deși, de cele mai multe ori, încercăm să nu ne uităm în ochii altuia, ca să nu ni se vadă interioritatea și intențiile cu care nu ne mândrim întotdeauna. Ochii noștri nu mint: ei sunt oglinda sufletului, adevărata față a tuturor fețelor posibile pe care suntem capabili să le purtăm în orice situație. Ochii noștri spun mai multe despre noi decât oricare dintre cuvintele noastre. Dar pentru a ști ce spun, trebuie să învățăm să descifrăm mesajele lor.

Există multe studii care au arătat că limbajul ochilor nu este ocazional și involuntar, ci urmează reguli precise, dintre care unele sunt învățate de la naștere, iar altele își găsesc motivațiile în contexte culturale diferite. Organul nostru vizual nu e folosit doar pentru a dobândi informații din lumea exterioară, ci și ca semnal pentru un dialog tăcut, pentru a transmite mesaje și pentru a ne exprima modul nostru de a fi. Privirea este strâns legată de cuvânt, de tăcere și starea noastră de spirit în momentul comunicării - și toată îngrijorarea, frica sau fericirea noastră se reflectă în ea. În unele societăți primitive, se credea chiar în puterea ochilor de a provoca rău prin ritualuri specifice, inventându-se chiar sintagma „ochi rău” în contexte negative.            

Privirea ca mijloc de comunicare socială, spun studiile, apare în viața bebelușului în jurul celei de-a treia săptămână de viață, pe măsură ce acesta începe să zâmbească la un semn făcut de părinți, iar în jurul celei de-a cincea săptămâni, reușește să-și întoarcă privirea, cu interes, spre obiecte sau ființe în mișcare. În primul an de viață, copilul experimentează amuzamentul atunci când părintele se ascunde de privirea lui și apoi reapare brusc. Acest joc este considerat unul dintre primele mijloace de comunicare socială.

Prințesa Diana a adus la perfecțiune privirea lungă, cu ochii mari, larg deschiși, pe sub sprâncene, care părea a unei fetițe lipsite de apărare. Ea își înclina ușor capul într-o parte, arătând tuturor gâtul ei, punct vulnerabil al ființei, subliniind și mai mult acest aspect. O asemenea privire copilărească, cu ochi mari și pupile dilatate, a trezit în milioane de oameni sentimente parentale, care au intensificat și mai mult suferința la care era supusă nefericita prințesă de familia regală britanică. Aspectul ușor somnoros al ochilor, cu pleoapele jumătate căzute, sprâncenele ridicate și gura întredeschisă sunt o serie de gesturi faciale pe care femeile le-au folosit pentru a exprima supunerea sau chiar libertatea sexuală. Aceasta este marca comercială a unor celebrități precum Marilyn Monroe sau Sharon Stone sau a multor altor „dive” locale de pe Tik-Tok sau Instagram. În alte contexte decât cel occidental, de exemplu în Japonia, în timp ce discută, partenerii de dialog se uită uneori la gâtul interlocutorului, nu în ochi, și multe informații și mesaje sunt transmise prin nuanțele limbajului și prin poziția corpului, în timp ce printre triburile Bororosau Wituto din America de Sud, atât vorbitorul, cât și ascultătorul trebuie să se uite la orice alt obiect în timpul comunicării lor. Locuitorii din Sierra Leone, care cred în întoarcerea morților, nu privesc niciodată în ochi o persoană vie. Locuitorii tuaregi din Africa de Nord, având întregul corp acoperit de haine, consideră privirea un canal primar de comunicare. Este evident că limbajul ochilor este doar o parte a sistemului de comunicare al unei culturi, împreună cu comunicarea care are loc prin cuvânt. 

Ați privit vreodată fix în ochii unui câine? Sau mai bine spus: ați privit fix, stăruitor, în ochii unui câine și ați mai rămas cu pantalonii întregi? După cum știm deja, motivul pentru care copiii mici sunt adesea atacați de câini domestici este din cauza obiceiului lor de a se uita fix în ochii animalelor. Animalele de companie iau acest obicei de a fi privite în ochi drept amenințare și, prin urmare, atacă. Studiile arată că supunerea, ca modalitate de autoapărare, se regăsește în creierul animalelor, ea le ajută să supraviețuiască. În cazul unui atac, un animal care are o construcție mai slabă încearcă să pară mai mic în fața agresorului său. La fel se întâmplă și la oameni. Ne ridicăm umerii, ne întindem brațele aproape de corp, ne strângem genunchii, ne apropiem strâns gleznele sub scaun, ne înfigem bărbia în piept pentru a ne proteja gâtul și apoi privim în altă parte, nu în ochii agresorului. Un astfel de lanț de gesturi „oprește” agresivitatea, iar în multe cazuri, atacurile putând fi evitate cu succes. E o ipostază pe care o întâlnim la multe din ședințele unde șeful mustră salariatul, care ia „poziția ghiocelului”, poziție defensivă.

Dacă scopul interlocutorului tău care te privește fix nu este să-ți suprime voința, și nici nu exprimă interesul deosebit pe care îl are față de ceea ce spui, atunci cel mai probabil acesta te minte. Privind în sufletul tău, el încearcă să imite sinceritatea, ceea ce îi trădează înșelăciunea. Dacă persoana cu care comunici se uită spre urechea ta sau la perete, atunci cel mai probabil se confruntă cu neplăceri, fie are o stimă de sine scăzută, fie îi este frică sau jenă de tine. O privire care se mișcă de jos în sus în procesul de comunicare vorbește despre respect, reverență, admirație din partea partenerului de dialog. Privirea de sus în jos, dimpotrivă, exprimă atitudine critică. Frecarea ochilor sau a unui ochi indică uimire, neîncredere, tulburare, în unele cazuri plictiseală sau nevoie de somn, în altele faptul că nu vrei să vezi ceva ce nu-ți place, sau dacă este făcut imediat după ce ai spus ceva, indică minciună. Clipitul des poate dezvălui emoție sau agitație. Dacă o persoană clipește des în timp ce vorbește cu cineva poate ascunde o minciună, dacă clipește în timp ce celălalt vorbește, înseamnă că nu îi place ce aude, semn că interlocutorul său trebuie să înceteze dialogul.

Când o persoană caută ceva cu ochii în colțul din stânga interlocutorului, jos, adică dreapta lui, atunci cel mai probabil vorbește singur, în sinea sa. Poate avea diferite emoții - dragoste, regret, vină etc. Și dacă studiază colțul din dreapta interlocutorului jos, atunci este cufundat în gânduri ce privesc găsirea unei soluții, un răspuns clar la o întrebare pusă. Aceasta poziție a privirii, adică în jos, indică și faptul că interlocutorul încearcă să-și amintească un gust - amar, acru, dulce. Dacă vă întrebați musafirul „Ei, cum ți s-a părut friptura?” iar acesta privește mai întâi în jos preț de câteva secunde și apoi va spune că a fost bine gătită și gustoasă, atunci credeți-l pe cuvânt, așa a fost! Dacă privește înspre stânga sus - adică în dreapta lui, înseamnă că încearcă să ascundă adevărul și veți ști că nu i s-a părut așa de bună.

Ochii mijiți au reprezentat întotdeauna o apărare fizică împotriva iritanților, de exemplu lumină puternică, praf, fum sau a durerii fizice. În timpul unei conversații, în absența unor astfel de factori, o asemenea privire poate fi o dovadă a unei dispoziții agresive, a intențiilor negative. Ochii dați peste cap, cum se spune în popor, denotă aroganță, ironie, dispreț. Dacă partenerul de dialog se uită în sus în dreapta ta, doar în sus, el este cufundat în amintiri vizuale. O astfel de privire poate fi observată și la o persoană care răspunde la întrebarea: „Cum arată pensiunea la care ai fost anul trecut?”. Privind în sus în stânga ta, dezvăluie o construcție vizuală, așa cum am spus, omul încearcă să-și imagineze ceea ce nu a văzut niciodată - un oraș în care nu a mai fost, o persoană pe care urmează să o cunoască, o turtă din făină de greiere. Când privim în stânga lateral - accesăm amintiri auditive. De exemplu, când încercăm să ne amintim o melodie de la ultima nuntă la care am fost, din care am reținut doar vagi acorduri. Dacă privirea este îndreptată spre dreapta lateral, acesta este un semn al construcției auditive - mai mult ca sigur persoana se gândește cum îl va mustra soția când va ajunge acasă dimineața după întâlnirea cu băieții, la o bere.

Cunoaşterea limbajului nonverbal este tentantă pentru că ajută în gestionarea relaţiilor cu ceilalţi. Totuşi, considerăm că fără o atenție asupra propriului nostru limbaj nonverbal și asupra contextelor, aceste lucruri sunt doar teorii care pot produce erori grave de comunicare și relaționare. Printre ele este tendința de a vâna mereu minciuna sau slăbiciunile celui de lângă noi, care pot avea motive ce țin de propria persoană și nu de interlocutorul nostru, astfel că se pot trage niște concluzii pripite care nu au legătură cu realitatea. În fine, așa cum am putut deduce, chiar și prin trecerea sumară în revistă, ochii transmit o varietate remarcabilă și largă de informații sociale și emoționale care uneori ne scapă și nu sunt întotdeauna ușor de interpretat. Avem la îndemână studii și lucrări interesante precum lucrările lui Reginald Adams sau Hisashi Kobayashi, care ne permit să pătrundem mai profund în subiect, asta dacă , într-adevăr, dorim să știm ce ne spun ochii despre sufletul, emoțiile și sentimentele celui cu care intrăm în dialog.

 

Cristina Danilov este psiholog

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Salvaţi de nea Cornel

Nicolae GRECU

Salvaţi de nea Cornel

Prea multe bune și rele în perspectivă se leagă de așteptata promovare a fotbaliștilot Politehnicii

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Respins pe toate planurile, tânărul Gh. Ivănescu mai face o ultimă încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnișoarei Viorica, mamei și tatălui acesteia.

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ortodoxie și dezvoltare economică. Un antagonism fals? (3)

Lumea ortodoxă, înghesuită vreme de secole sub povara unor imperii agresive, extensive, marginalizată în contactul cu Occidentul, nu a reușit să se racordeze în timp util la sistemul capitalist. 

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

pulspulspuls

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Aloo, barou’, se aude? Scădeţi-i, dom’le, cota de advocat de top lui dom reftor Todorel, că nu se mai poate cu el la tarifele alea, şi asta doar ca să deschidă dosarul! Ia’n cetiţi şi vă cruciţi cam cum a păţit-o dom’ reftor, în calitatea lui de advocat de top naţional, dacă nu cumva chiar evropenesc, la un proces dintr-un judeţ din zonă! 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.