Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Resurse umane suplimentul „Iasul in Afaceri”

Când poate fi suspendat contractul de muncă al unui angajat

Decizii ale CCR care au modificat Codul Muncii

GALERIE
CIM JustitieAlina Grigorasdoctor copil
  • CIM Justitie
  • Alina Grigoras
  • doctor copil
- +

Luna august a acestui an a adus o nouă modificare a Codului Muncii, referitoare la suspendarea contractului individual de muncă (CIM) pe perioada cercetării disciplinare prealabile. Astfel, din 21 august angajatorii nu mai pot recurge la acest tip de suspendare a CIM,  declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României (CCR) prin Decizia 261/2016. Pentru a motiva neconstituţionalitatea acestui tip de suspendare, autorii acesteia au arătat că dispoziţiile art. 52 alin.1, lit „a”, din Codul Muncii dau posibilitatea angajatorului de a dispune discreţionar şi abuziv de această măsură, în lipsa unor criterii obiective şi a unui termen de suspendare. Tot aceştia au considerat că se aduce astfel atingere prezumţiei de nevinovăţie, dreptului la muncă, egalităţii în drepturi a persoanelor.

Alina Grigoraş

Având în vedere motivele enumerate mai sus, CCR „constată că, în urma efectuării testului de proporţionalitate vizând restrângerea exerciţiului dreptului la muncă, suspendarea contractului individual de muncă în cazul începerii cercetării  disciplinare prealabile împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins”, declarând astfel dispoziţiile art. 52, alin.1, lit „a”, din Codul Muncii ca fiind neconstituţionale.

Cu un an înainte, în august 2015, un alt temei de suspendare al CIM a fost declarat neconstituţional prin Decizia 279/2015. Este vorba de art. 52, alin.1, lit „b”, din Codul Muncii: „în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”. În urma efectuării unui test de proporţionalitate, Curtea a stabilit atunci că măsura este justificată de apărarea drepturilor şi intereselor angajatorului, este adecvată, menţinerea salariatului în activitate putând atrage consecinţe negative asupra activităţii firmei, însă este excesivă în raport cu obiectivul de trebuie atins.

Având în vedere că primele două criterii de suspendare ale contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului au fost declarate neconstituţionale, angajatorului i-au mai rămas la dispoziţie alte criterii în baza cărora poate suspenda activitatea unui salariat:

- salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
- în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
- în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condiţiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică executarea contractului de muncă, precum şi în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conţinutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă;
-  pe durata detaşării;
- pe durata suspendării de către autorităţile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.

În cazul în care, în urma procesului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, salariatul are câştig de cauză, acesta îşi reia activitatea anterioară şi angajatorul este obligat să-i plătească, conform Codului Muncii, „în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”.

Dacă angajatorul este nevoit să întrerupă sau să reducă temporar activitatea, pentru perioade care depăşesc 30 zile, acesta are la dispoziţie posibilitatea de a reduce programul de lucru al salariaţilor de la 5 zile pe săptămână la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a drepturilor salariale, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului.


O reglementare prea puţin cunoscută: concediu pentru controlul medical al copilului

În urmă cu doi ani, Parlamentul României a adoptat legea prin care părinţii pot beneficia de o zi liberă pe an pentru a-şi duce copiii la un control medical. Deşi adoptată încă din 2014, prevederile legii nu au putut fi puse în practică în lipsa normelor de aplicare, publicate abia în 2015. Cu toate acestea, modalitatea de acordare a zilei libere şi obligaţiile părinţilor şi ale angajtorilor au rămas destul de puţin cunoscute.

Potrivit legii, ziua liberă se acordă unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a re­pre­zen­tantului legal al copilului, printr-o cerere scrisă depusă la angajator cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic. Obligatoriu, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a salariatului în care se va specifica faptul că în anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a beneficiat de ziua lucrătoare liberă şi nici nu o va solicita. Dacă se constată că ambii părinţi au beneficiat de ziua liberă, se anulează posibilitatea ca aceştia să mai beneficieze în viitor de pre­ve­derile legii.

Dacă angajatorul constată că sunt depu­se mai multe cereri din partea angajaţilor pen­tru a beneficia simultan de prevederile le­gale, depăşind 5% din numărul de salariaţi ai unităţii, acesta are dreptul de a reprograma prin rotaţie zilele libere pentru a nu-i va fi afectată activitatea.

Familiile cu doi copii beneficiază tot o zi liberă lucrătoare, în schimb familiile cu trei sau mai mulţi copii beneficiază de două zile libere anual, consecutive sau separate, decizia fiind lăsată la alegerea angajatorului. Dacă nici unul dintre părinţi sau repre­zen­tanţi legali nu solicită ziua liberă pentru verificarea stării de sănătate a copilului, trebuie ştiut că aceasta nu se va reporta pentru anul calendaristic viitor.

După efectuarea investigaţiilor medicale, în sistemul medical public sau privat, pă­rin­tele sau reprezentantul legal al copilului va prezenta medicului de familie documentele ce dovedesc rezultatele investigaţiilor efectuate, iar acesta va elibera, fără a percepe taxe, o adeverinţă din care rezultă efectua­rea controlului medical. Dacă ziua liberă a fost acordată în timpul anului şcolar, tot me­dicul de familie are obligaţia de a elibera copilului o scutire medicală. După eliberarea de către medicul de familie a adeverinţei doveditoare, salariatul are obligaţia de a o depune la angajator în termen de 5 zile lucrătoare.

Refuzul angajatorilor de a aproba an­ga­jaţilor săi ziua liberă pentru verificarea stării de sănătate a copiilor dă dreptul inspectorilor de muncă de a aplica amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 lei. Trebuie menţionat faptul că prevederile acestei legi sunt aplicabile atât în sistemul privat, cât şi în sistemul public. Tot pentru a veni în sprijinul salariaţilor cu copii, începând din luna august 2016 părinţii adoptivi pot solicita şi beneficia de concediul de acomodare, cu o durată maximă de un an, pe durata căruia primesc lunar o indem­ni­zaţie.




Alina Grigoraş, Manager de Resurse Umane în cadrul AVISSO, cu peste 10 ani de experienţă în domeniu

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri