Marea păcăleală - Dezvoltatorii ieşeni scot la vânzare sute de case cu defecte nevăzute. Mărturii din culise GALERIE FOTO
„Ziarul de Iasi” a stat de vorba cu constructori fara interes direct în piata, dar (...)
citeste totvineri, 12.08.2022
Vârsta a treia reprezintă acea etapă avieţii,în care,cei care au privilegiul de a o parcurge,sunt la momentul bilanţului. Amintiri, realizări, nepoți... De multe ori, totuși, se-ntâplă ca o vizită la medic să aducă și îngrijorări cu privire la viitor. Acesta este momentul în care, ceilalți membri ai familiei, sunt puși în fața unor întrebări care par devastatoare.
“Ce va spune tata (sau mama) ?Se va simţi abandonat ?Pe mine m-a ajutat întotdeauna iar eu, îl duc de-acasă ?Ce vor crede ceilalți, din familie ?Dar eu, voi mai putea dormi vreodată liniștit, știind că-i acolo ?”
Copiii, au sufletul sfâșăiat de astfel de întrebări, atunci când medicul îi informează despre instalarea unei afecțiuni neurologice, însoțită de o perspectivă extrem de sumbră - “…în curând va fi din ce în ce mai greu. Va avea nevoie de sprijin chiar pentru lucrurile simple, vor fi momente când nu-și va mai aminti aproape nimic sau, va fi foarte tensionat. Nu se va mai putea îngriji singur. Ar fi foarte bine să primească ajutor specializat. Va trebui să găsiți un camin de batrani. Este cea mai bună soluție, pentru momentul dat.”
Iar aceste preocupări continuă să ocupe tot mai mult spațiu în mintea familiei apropiate. Îngrijorări, lacrimi, învinovățiri... Sfatul medicului specialist este clar, deteriorarea cognitivă și declinul fiziologic trebuie tratate în codiții speciale de îngrijire și asistență.
Care e soluția?
De fapt, în calitate de fiu sau de fiică, trebuie răspuns cu sinceritate la o altă întrebare – “Ce este mai bine pentru părintele meu acum? Îi va fi mai bine acasă sau îi va fi mai rău?” Un azil de batrani, nu este în mod obligatoriu alegerea corectă. Până în acel punct mai sunt și alte opțiuni.
Una dintre variante, ar putea fi să apelezi la ajutorul unei alte persoane pentru servicii legate de supraveghere, hrană și igienă. Impedimentul vine însă, din faptul că o persoană nu poate asigura astfel de servicii 24/24 h.Serviciile specializate de îngrijire la domiciliu, reprezintă și ele o soluție, dar cu același impediment.
Numai prin observație, copii își pot da seama, dacă parintele lor zăbovește prea mult la cumpărături, pentru că a greșit drumul de întoarcere, dacă nu mai folosește corect obiectele electrocasnice, dacă este mai tensionat sau mai furios decât de obicei, dacă uită să mănânce sau să se hidrateze, dacă are probleme în a recunoaște persoane. Dacă cele enumerate mai susdevin situații obișnuite și prin urmare, din ce în ce mai greu de gestionat, atunci da, este cazul ca familia să înceapă căutările pentru un serviciu social rezidențial de îngrijire, dedicat persoanelor vârstnice. Pe scurt, un camin de batrani.
Odată luată această hotărâre, demersul trebuie privit drept o strategie care urmărește conservarea, cât mai mult cu putință, a funcțiilor cognitive, motrice, fiziologice. Iar acest prim pas al strategiei, nu poate fi catalogat drept abandon sau lipsă de iubire. Din contră, în acel moment și, numai atunci, este cea mai corectă decizie.
Cuvinte cheie: + azile de batrani, supraveghere, hrana, igiena
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bărbat mort după ce BMW-ul pe care îl conducea a fost aruncat în șanț de vagonul unui tir
Icoană găsită aproape intactă în ruinele unei case, după un incendiu devastator
Perseidele 2022. Spectacolul stelelor căzătoare este cel mai intens în această noapte
Sărbătoarea diasporei la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (P)
Accidentul cu patru morţi din Păcurari, detalii revoltătoare din dosar. “Am urmărit desene animate”
Primul meci acasă, în Copou: Poli - Viitorul Pandurii, mâine de la 11. „Galop” de sănătate!
Cenaclul Flacăra reînvie mâine în Amfiteatrul Palas. Vin la Iaşi membri din toate generaţiile
Crima conjugală cu clopoţelul în mână, de Anul Nou: ucigaşul pierde şi libertatea, şi copiii
Un tablou de 50 milioane de euro, furat, a fost găsit sub pat
S-a încurcat cu doi derbedei în Gară şi după câteva ore a fost tâlhărit
Un nou volum de poeme semnat Dorian Obreja iese de sub tipar
Un paznic prea zelos. Va ajunge la puşcărie pentru că a fost excesiv de prudent
Două săptămâni dedicate diasporei: evenimente inedite dedicate celor care vin acasă în august
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Simona Halep o va întâlni pe Jil Teichmann în turul trei la Toronto
Kim Jong-Un declară victoria împotriva Covid şi a ordonat ridicarea măsurilor stricte
Toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 9 ani din Londra vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei
De ce se produce alergia atât de repede în șocul anafilactic
Boala Alzheimer ar putea fi oprită într-un stadiu fără simptome
Pacienții din România vor avea mai ușor acces la studiile clinice
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Neculai SEGHEDINTehnologie şi muzică (2) |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.