Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
Cum să interpretăm anomalia statistică de la Iaşi?
În ultima vreme, două ştiri despre Iaşi şi Moldova pun în discuţie narativul despre polul sărăciei şi al emigrării din România.
1) Salariile din Iaşi au cunoscut, în ultimul deceniu, cea mai puternică creştere la nivel naţional - 159%, mai mult chiar decât la Cluj - 157%, vedeta economică a sud-estului european; 2) Recensământul ne spune că, totuşi, nu Moldova este regiunea care se depopulează cel mai rapid, ci sudul.
Să recunoştem că nu eram deloc pregătiţi pentru asemenea surprize statistice. În primul rând, nedumerirea vine din faptul că, în cea mai săracă regiune a ţării, apare un judeţ de categorie grea cu cea mai mare creştere salarială. O altă curiozitate ar fi că oamenii se răresc exact prin locurile unde Institutul Naţional de Statistică (INS) ne spune că se trăieşte mai bine.
Cât de veridice sunt datele INS? Cum se explică faptul că salariile au crescut înainte să apară autostrăzile? Veniturile nu par corelate nici cu nivelul investiţiilor, infime în raport cu restul ţării, nici cu dinamica economică. Cum se face că aceste rezultate statistice au fost posibile în ciuda unei administraţii praf şi pulbere? Înseamnă că mediul de afaceri îşi face treaba pe tăcute şi impune direcţia dezvoltării, oricât de ostilă ar fi administraţia şi oricât de corupţi politicienii? Cum să interpretăm anomalia economică şi statistică de la Iaşi?
Pentru creşterea salarială record de la Iaşi, două ipoteze pot fi aduse în discuţie şi trebuie verificate. Comparativ cu centrele regionale omoloage, Timişoara şi Cluj, în Iaşi există o pondere mult mai importantă a bugetarilor în totalul masei salariale. Or tocmai bugetarii au beneficiat, în ultimul deceniu, de creşteri salariale cu mult peste media salariilor din economia privată, mai restrânsă în Iaşi decât în celelalte centre regionale. Acelaşi efect - de proporţionalitate - se observă şi în judeţe vecine din Moldova cu un număr mare de bugetari, dar cu o economie privată restrânsă şi salariaţi puţini. Salariile au nivele acceptabile, dar problema e că sunt puţine la o populaţie activă de câteva ori mai mică decât judeţele din vest.
În al doilea rând, în ultimul deceniu a existat o creştere reală atât a numărului salariaţilor din IT, cât şi a salariilor acestora (care se aflau într-o poziţie inferioară semnificativă faţă de vest sau Bucureşti). O mulţime de companii şi-au deschis puncte de lucru la Iaşi, luptându-se pe un număr limitat de absolvenţi şi specialişti, licitând forţa de muncă pe salarii comparabile cu cele din sediile centrale.
La nivel absolut, între Iaşi şi Cluj rămâne totuşi cam aceeaşi diferenţă salarială de acum un deceniu (15%), dar decalajul e anihilat de costul vieţii usturător din centrul transilvănean (diferenţe semnificative la imobiliare, chirii, servicii, preţuri în restaurante etc). Pe ansamblu, un salariat din Iaşi, ne spune tot INS (nu ştiu cât/ dacă îl putem crede), ar putea să trăiască chiar mai bine decât unul de la Cluj.
De ce nu se reflectă această creştere salarială şi în viteza de creştere a PIB-ului şi a prosperităţii comparabile cu a Clujului? Poate şi pentru că masa salariaţilor din Iaşi este una net inferioară, doar aproximativ 70% faţă de cea din Cluj, deci o piaţă modestă şi un volum mai redus de servicii şi bunuri totale produse şi aflate în circulaţie. Dar şi structura economică e diferită, cifra de afaceri cu totul alta, iar aici dăm cuvântul economiştilor.
Al doilea paradox, de natură demografică: Moldova nu mai este epicentrul emigraţiei româneşti, raportat la populaţie?
Nu că nu ar fi posibil ca alte zone sau regiuni să se deşertifice demografic într-un ritm mai accelerat decât Moldova. Dar, la modul în care INS a reuşit să „organizeze” recensământul, acesta nu a fost despre numărat, ci despre estimat. INS a adăugat, corelat şi redistribuit cam un milion de locuitori. Aşa încât maghiarii acuză că nu au fost număraţi de-ai lor, liber cugetătorii revendică un milion de cetăţeni care nu s-au declarat ortodocşi sau nu au fost întrebaţi ce se consideră, în timp ce, iată, moldovenii pot acuza că au fost număraţi şi acasă şi în deplasare sau cu tot cu masa de basarabeni oploşiţi fictiv prin judeţele de graniţă.
Aceasta face ca ponderea demografică a Moldovei din total naţional să crească de la 18-19% în 2011, undeva la 21-22% în 2022. George Ţurcănaşu face o inventariere a erorilor semnalate în comune din judeţul Botoşani „ţinte predilecte ale imigraţiei formale basarabene, care sunt de aproximativ două ori mai populate decât în 2011, fără să se fi întâmplat un miracol economic în răstimp”. La fel şi municipiul Vaslui, care creşte de la 55 la 63 de mii. În următoarea perioadă, desigur vom afla mai multe dedesubturi ale acestor ciudăţenii statistice, care contrazic categoric observaţiile directe.
Ca orice neofit în ale liturghiilor contabile, privesc de multe ori nedumerit la ininteligibilele rapoarte ale Institutului Naţional de Statistică. Decriptarea şi traducerea nesfârşitelor şiruri de numere e un efort mental şi de răbdare de multe ori fără rost. Unele şiruri numerice emise pe diferite subiecte şi domenii nu sunt pentru cetăţeni, nu le pricep nici politicienii şi nici măcar nu le ia în serios mai nimeni când se discută despre politici publice, economice, strategii în domeniul sănătăţii sau al educaţiei. Avem nevoie de încă o armată de decriptologi, interpreţi, ca să extragă de acolo realităţile ascunse, tendinţele nechestionate, în faţa unei instituţii care se află strict la dispoziţia politicului şi de multe ori induce în eroare prin decupaj şi decontextualizare.
Cuvinte cheie: + recensamant 2021, depopulare Moldova, crestere salarii, costul vietii Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
Ei sunt cei mai ”tari” polițiști din Iași. Sunt câștigătorii a patru categorii
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
FOTO Primarul din Bistrița și-a scos sutele de angajați la curățarea orașului de gunoaie
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.