Incontinența anală constă în pierderea controlului asupra sfincterului anal având drept consecință pierderea involuntară de gaze sau/și de materii fecale.

Aceasta este o condiție medicală relativ frecventă cu impact psihologic important, ce afectează mai frecvent femeile și persoanele vârstnice, diminuând semnificativ calitatea vieții.

Cauzele ce pot duce la apariția acestei afecțiuni sunt multiple:

– traume ale sfincterului anal datorate intervențiilor chirurgicale anterioare pentru hemoroizi, fisuri, fistule anale;

– dilatația anală excesivă;

– radioterapie regională;

– traume legate de naștere, fie prin rupturi pelvine incorect reparate, fie datorate travaliului dificil ce determină afectarea terminațiilor nervoase din aceasta zonă (situație în care incontinența poate apare și la câțiva ani după naștere);

– pierderea forței musculare odată cu înaintarea în vârstă asociată sau nu cu deteriorarea funcției neurologice. De cele mai multe ori pacienții au o problemă ușoară sau moderată privind controlul sfincterian încă din tinerețe, condiție care se agravează pe măsura trecerii anilor.

– afecțiuni neurologice centrale sau periferice.

Simptomele pot varia de la o pierdere ușoară sau chiar intermitentă de gaze până la incapacitatea totală de a controla defecația.

Pacienții descriu nevoia urgentă de a folosi toaleta, balonare, prurit anal. Consecutiv eliminării involuntare de fecale pot apărea infecții cutanate perianale, ulcerații, infecții ale tractului urinar.

Circa 20% dintre pacienții cu incontinența anală descriu și incontinența urinară.

Pentru stabilirea diagnosticului este necesară o anamneză amănunțită ce poate releva factorul cauzator principal, urmată de examinarea fizică care poate identifica situații ce mimează incontinența:

• scurgeri anale mucoase datorită unor hemoroizi externi voluminoși sau unui polip vilos;
• împactarea fecală;
• urgența consecutivă afecțiunilor inflamatorii colonice.

Ulterior, trebuie stabilită severitatea afecțiunii prin chestionarea continenței gazelor, lichidelor și a scaunului solid, precum și impactul asupra vieții cotidiene (pacientul își modifică programul zilnic, începe să evite interacțiunea socială, contactele intime).

Medicul stabilește dacă este nevoie de investigații suplimentare precum ecografia endoanală, manometria anală, colonoscopia, electromiografia.

Tratamentul este secvențial, începând cu metode conservatoare ce constau în modificarea dietei sau medicației pentru încetinirea tranzitului și creșterea consistenței scaunului.

Acestea, împreună cu exercițiile de antrenare a musculaturii pelvine pot ameliora simptomatologia sau restaura funcția anală în cazurile ușoare.

Biofeedback-ul este o terapie fizică ce ajută la întărirea musculaturii ano-rectale și îmbunătățirea percepției pacientului în legătură cu momentul defecației, rezervată cazurilor de incontinență moderată.

Incontinența severă rămâne apanajul terapiilor chirurgicale, rezultatele acestora fiind îmbunătățite de îmbinarea tuturor metodelor mai sus amintite.

Deși considerată de specialiști ca una dintre cele mai debilitante afecțiuni cu care se poate confrunta o persoană, în prezent există terapii eficiente ce pot reda normalitatea vieții.

Dr. Gabriela CANSCHI

Medic primar chirurgie generală

Spitalul Clinic CF Iaşi

Publicitate și alte recomandări video