Când teatrul scrie pagini ale istoriei

Edificiul a avut o istorie plină de evenimente, multe nefericite. Mo­tiv pentru care superstițioșii s-au grăbit să-l eticheteze ca blestemat. Prima destinație a clădirii fusese loc de rugăciune pentru Biserica baptistă. La un moment dat, John T. Ford a cumpărat-o (1861) și a amenajat-o ca teatru cu 1.700 de locuri. În 1862 a ars, dar a fost renovată și reinaugurată ca sală de spectacole. După asasinat, guvernul a răscumpărat imobilul și a decis să nu mai fie niciodată destinat adunărilor publice. O vreme a adăpostit Departamentul de Război al SUA și a fost depozit. Seria întâmplărilor dezastruoase nu s-a oprit, din păcate. În 1893, o parte a lui s-a prăbușit. 22 de oameni au murit, iar alți 68 au fost răniți. A trecut ceva timp, până când (1968) a fost refăcut și redeschis.

Realitatea întrece capacitățile ficțiunii

Revenind la asasinarea lui Lincoln, care a dus Teatrul Ford în toate enciclopediile lumii, interesant este că protagonist era un actor. Ca să vezi cum realitatea pură întrece adesea capacitățile ficțiunii. Dacă un autor ar fi ima­ginat o asemenea circumstanță dramatică, impresia generală ar fi fost de exagerare și lipsă a vero­similității. Cum să facă un actor așa ceva? Actorii joacă, întruchipează personaje dând viață unor situații scrise de alții.

Cine era actorul? John Wilkes Booth provenea dintr-o cunoscută familie cu înclinații scenice din Maryland. Părinții săi erau interpreți recunoscuți ai lui Shake­speare, iar fratele său era și el actor. John Wilkes Booth era foar­te talentat, iar presa l-a răsfățat în articole în care era numit „cel mai frumos bărbat al Americii“. Descrierile îl prezintă ca un om înalt, cu o constituție atletică, suplu, păr bogat, ondulat natural. Adesea se făceau referiri la carisma sa, la capacitatea de a memora roluri kilometrice în timp record și de a construi eroi care uimeau privitorii. Profesiunea artistică i-a adus câștiguri semnificative, făcându-l un om bogat pentru epoca aceea. Opiniile sale politice erau la fel de pasionale precum presta­țiile scenice. Booth era împotriva abolirii sclaviei și dorea secesiunea, iar acțiunile sale au mers pe aceas­tă linie. Teatralitatea care îl caracteriza l-a făcut să intre în tot soiul de planuri întunecate puse la cale pentru a zădărnici intențiile modernizatoare ale lui Lincoln.

Mai întâi, se implicase într-un proiect de răpire a președin­telui. Ideea complotului era negocierea ulterioară a unui schimb, Lincoln pentru prizonieri confederați din Războiul Civil aflați în închisori din Nord. În mintea lui, strategia ar fi dus finalmente la încetarea războiului și la recunoașterea Confe­derației Sudului. Planul nu a funcționat însă. În consecință, cercurile sudiste în care se învârtea John Wilkes Booth au luat decizia radicală a uciderii lui Lin­coln. Actorul li s-a părut cel mai potrivit: avea convingeri fer­me și era încrâncenat. În plus, grație meseriei, cunoștea foar­te bine clădirea Teatrului Ford, deci avea avantajul unei gazde.

Asasinatul a fost foarte teatral

Arhitectura interioară a unui teatru poate părea labirintică cuiva neobișnuit cu ea. Dar un actor îi cunoaște toate cotloanele, se sim­te acolo exact ca acasă.

Acesta a fost argumentul determinant pentru care complo­tiș­tii l-au desemnat pe Booth să pună în practică schema. Intenția era să fie împușcați și vice­pre­șe­dintele și câțiva generali, într-o încercare, de fapt, de lovitură de stat.

În seara aceea, se juca Our American Cousin de Tom Tailor, o farsă despre diferențele de mentalitate dintre americani și englezi. Booth avea pregătit un cal și o rută de fugă după ce își îndeplinea misiunea. Lincoln a întârziat puțin, dar a ajuns totuși la spectacol, urmărindu-l din loja personală. Acolo a năvălit Booth, a tras un foc de pistol în direcția pre­ședintelui, rănindu-l la cap. Apoi a atacat cu cuțitul un militar din anturajul acestuia. Lincoln a decedat a doua zi.

Asasinatul a fost foarte teatral, cel puțin așa e descris de relatările vremii. Booth a sărit în scenă, declamând „Sic semper tyrannis“, replica atribuită lui Brutus. În vacarmul general, Booth a reușit să scape și să ajungă în Sud. O recompensă imensă oferită de au­torități pentru informații și numeroase trupe militare trimise în cău­tarea lui au făcut ca, la 26 aprilie, actorul să fie omorât într-un schimb de focuri.

În foaierul Teatrului Ford, un punct turistic al capitalei SUA, este expusă o panoplie a armelor pe care John Wilkes Booth le deținea în momentul găsirii și asaltului final asupra lui. Și chiar dacă pe piatra lui de mormânt de lângă cavoul familiei nu scrie nimic, nici măcar numele, omul a devenit personaj de film, literatură și teatru. O secvență îi este dedicată chiar într-un musical, Asassins de Stephen Sond­heim. Uneori, istoria se scrie pe partea ei rea.

Publicitate și alte recomandări video