Când va merge trenul Iași – București cu 120 km la oră? Stadiul lucrărilor și termenul de finalizare

luni, 03 iunie 2024, 11:57
2 MIN
 Când va merge trenul Iași – București cu 120 km la oră? Stadiul lucrărilor și termenul de finalizare

Pe pagina de Facebook CFR Iași au fost publicate mai multe detalii tehince legate de lucrărilecare au loc la calea ferată care leagă Iași de Tecuci. Dacă totul merge bine, lucrările s-ar termina până la sfârșitul anului.

QUICK WINS – Lucrările pe linia CF TECUCI – IAȘI avansează și au atins un procent de 27% execuție!
Recent, conform imaginilor, s-au montat primii aproximativ 500 metri de linie nouă de cale ferată. Urmează, condiționat de un sezon propice construirii, ca progresul să fie din ce în ce mai vizibil în teren.
Lucrările de tip QUICK WINS sunt lucrări la suprastructura feroviară, care se execută între kilometrii de cale ferată cu restricții de viteză pe intervalele CF contractate, cu materiale noi achiziționate de constructor și constau în înlocuirea componentelor aferente suprastructurii – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, bretele (legătura între 2 linii paralele), schimbătoare de cale cu dublă joncțiune (TDJ), inclusiv în montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată.
Reamintim faptul că SRCF Iași și S.C. NESS PROIECT EUROPE S.R.L. Ploiești au semnat în luna februarie 2023 contractul pentru execuția lucrărilor de tip QUICK WINS pe 41 de km din linia CF TECUCI – IAȘI, între stațiile TUTOVA – MUNTENI (Fir II), de la km 286+163 la km 328+000.
ℹ️ Valoarea contractului: 163,605 MILIOANE lei, fără TVA
ℹ️ Ordin de începere a lucrărilor: Iunie 2023
ℹ️ Durata contractului: 18 luni
ℹ️ Data estimată a finalizării lucrărilor: Decembrie 2024
ℹ️ Finanțare: fonduri nerambursabile PNRR
ℹ️ Scop: eliminarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii și creșterea vitezei de circulație până la 120 km/h (funcție de configurația traseului), pe intervalul de cale ferată TUTOVA – BÂRLAD – Zorleni – Banca – CRASNA, de la km 286+163 la km 328+000.

Etichete: cfr, Iasi, lucrari, tecuci

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii