Candidatul de vârf
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 18.04.2021

Candidatul de vârf

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

„Capul de listă” şi Spitzenkandidat-ul ar însemna acelaşi lucru: cei ai învinşilor rămân în Parlamentul European, cel al învingătorului (partidul care obţine majoritatea, fie ea şi relativă) primeşte învestitura pentru a forma Comisia Europeană.

Un recent articol de opinie publicat pe platforma politico.eu de Denis MacShane, fost ministru pentru afaceri europene în perioada Tony Blair, se intitulează „E timpul ca Spitzenkandidat-ul să moară”. Personajul la care face referire MacShane este, evident, „candidatul de vârf” al familiilor politice pentru şefia Comisiei Europene, o demnitate atribuită întotdeauna pe baza rezultatelor la alegerile europarlamentare. 

Desigur, autorul articolului nu are nimic cu „originalul” german, unde modelul pare să funcţioneze destul de bine. Spre exemplu, în Germania se ştie foarte clar care este persoana ce va deveni cancelar în cazul victoriei unui anumit partid politic. La toamnă, bătălia se va da între o Spitzenkandidatin (Angela Merkel) şi un Spitzenkandidat (Martin Schulz), iar viitoarea coaliţie de guvernare se va construi în jurul uneia dintre aceste două personalităţi. Votul popular avizat este factorul decisiv: pe alte teme pot exista negocieri de culise între şi în partide; pe aceasta - nu.

Importul acestui mecanism în sistemul comunitar l-a făcut pe MacShane să afirme că, prin comparaţie, „alegerea împăratului Sfântului Imperiu Roman, în epoca medievală, pare transparentă şi democratică”. Poate că aşa este, dar nu neapărat din vina principiului candidatului de vârf, ci pentru că a fost încorporat într-un sistem neprielnic.

Sistemul este neprielnic în primul rând din cauza faptului că modelul Spitzenkandidat-ului nu completează democratic vechea logică a negocierilor discrete între şefii de state şi guverne: prin tratatul de la Lisabona, aceştia sunt obligaţi să ţină cont de rezultatul alegerilor europarlamentare în stabilirea persoanei care va deveni şef al Executivului comunitar. Aşadar, candidatul euro-partidului clasat pe primul loc ar trebui să primească mandatul de formare a Comisiei. Această interpretare este corectă procedural, dar trece sub tăcere faptul că toţi candidaţii de vârf sunt desemnaţi de elitele euro-partidelor respective, iar membrii obişnuiţi nu au aproape nicio influenţă.

Corect şi logic ar fi fost ca familiile politice europene să îşi dezvolte întâi o prezenţă democratică mai semnificativă, dincolo de cea a partidelor naţionale afiliate. Grupurile mari - socialiştii, popularii, liberalii, chiar şi ecologiştii - au făcut câţiva paşi interesanţi în această direcţie, dar nu este suficient. Ideea că liderii unei formaţiuni politice europene pot vorbi în numele membrilor sau simpatizanţilor respectivei familii din toate statele membre nu poate fi susţinută. Acelaşi lucru se poate spune şi despre conducătorii grupului respectiv din Parlamentul European - cel mai adesea, aici se găseşte adevăratul său centru de putere.

Apoi, ar fi normal ca partizanii acestui model să se decidă. Riguros vorbind, principiul Spitzenkandidat-ului ar fi reclamat ca numele lui Jean-Claude Juncker, Martin Schulz, Guy Verhofstadt şi ale celorlalţi competitori să apară pe lista pentru Parlamentul European în ţara al cărei cetăţean este respectivul competitor. Asta ne-ar ajuta şi să scăpăm de incomodul termen „candidat de vârf”, înlocuindu-l cu binecunoscutul „cap de listă”. Domnul Juncker, spre exemplu, nu a candidat, dar Martin Schulz a făcut o repetiţie utilă pentru cursa naţională din această toamnă.

Evident că scrutinul nu este unul pan-european, ci juxtapunerea a 28 (în curând, 27) consultări naţionale. De aici şi o slăbiciune intrinsecă a modelului Spitzenkandidat-ului: el nu ajunge niciodată să-şi câştige o legitimitate democratică dincolo de graniţele propriei ţări. În mod normal, partizanii sistemului ar trebui să aibă curajul de a merge mai departe (poate chiar până la capăt) cu propriile raţionamente. Nu se pune problema să votăm cu toţii şase sau şapte sute de nume, în cadrul unor alegeri unice. Dar ne-am putea închipui, de exemplu, un sistem prin care alegerile au loc tot ca până acum, doar că 27 de locuri (sau 54 etc.) nu mai sunt ocupate în baza scrutinelor naţionale, ci pe baza unui vot proporţional dat unor liste pan-europene de către toţi cetăţenii UE. Pe lista respectivă ar urma să fie reprezentate toate ţările - desigur, cu condiţia ca grupul politic respectiv să aibă un partid afiliat. „Capul de listă” şi Spitzenkandidat-ul ar însemna acelaşi lucru: cei ai învinşilor rămân în Parlamentul European, cel al învingătorului (partidul care obţine majoritatea, fie ea şi relativă) primeşte învestitura pentru a forma Comisia Europeană. Ar fi o procedură mai puţin ambiţioasă decât alegerea directă a Preşedintelui Comisiei, pentru care acum nu există suficient sprijin politic, dar ar avea o mai mare încărcătură democratică decât varianta actuală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.