Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Canicula a „încins” numărul de urgență 112. Ambulanța, solicitată de sute de ieșeni

GALERIE
112
  • 112
- +

Ultimele zile care au fost extrem de călduroase au crescut numărul intervenţiilor la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi. Dacă miercuri, 2 august, numărul solicitărilor în 12 ore, de la ora 7.00 la ora 19.00, a fost de 222, a doua zi, joi, 3 august, numărul a ajuns la 254 de solicitări. 

Dintre acestea, opt au reprezentat lipotimii în diverse zone ale oraşului, majoritatea în locuri publice, după asistenţa medicală primită la faţa locului necesitând transport la spital. Unul dintre cazurile la care a intervenit un echipaj medical al SAJ a fost cel al unei fetiţe în vârstă de 12 ani din Târgu Frumos, căreia i sa făcut rău, necesitând transport la Compartimentul de Primiri Urgenţe. Un alt caz a fost al unei tinere de 20 de ani, care a fost preluată de pe Bulevardul Dimitrie Mangeron, fiind transportată mai apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

„Alte cazuri au fost reprezentate de persoane cu vârsta cuprinsă între 40 şi 88 de ani, fie cu sincope legate de căldură, fie cu stare de rău sau stare lipotimică care au necesitat transport la spital. Un bărbat de 75 de ani din Aroneanu, cu dispnee a refuzat să meargă la spital după acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului”, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. Ieri, 4 august, într-o tură de 12 ore, de la ora 6.30 la 18.30 au fost înregistrate 222 de solicitări, dintre care 10 au reprezentat lipotimii în locuri publice. Şi de această dată, vârsta celor care au fost afectaţi de temperaturile extreme au variat, de la 20 de ani la 60 de ani.

„Unul dintre cazuri a fost cel al unui bărbat de 20 de ani, iar solicitarea a fost făcută la Ciric. Acesta prezenta stare lipotimică, precum şi euforie pe fondul consumului de alcool, posibil şi etnobotanice. A refuzat transportul la spital”, a completat Nicolai Pralea.Tot ieri a ajuns la spital şi o tânără de 29 de ani căreia i s-a făcut rău în staţia de taxi din cartierul Mircea cel Bătrân, dar şi o femeie de 45 de ani din Târgu Frumos care se afla în zona Policlinicii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri