În 1911, francezii din La Belle Epoque au avut parte de un val de căldură pe cât de mortal, pe atât de neobișnuit. Venit direct din Statele Unite, „cupola de foc” a lovit Europa, în special Olanda, Belgia și, mai ales, Franța.

Timp de 70 de zile, de la 4 iulie la 13 septembrie, Franța a fost efectiv sufocată. Cu temperaturi foarte ridicate, combinate cu un nivel ridicat al radiației solare și cu o absență totală a ploilor, canicula a pârjolit întreaga țară. După o relativă acalmie la sfârșitul lunii august, aceasta a revenit în septembrie și s-a oprit abia la mijlocul lunii.

Peste 46.000 de morți, dintre care 30.000 au fost bebeluși

„În 1911, locuitorii Franței au cunoscut mai mult de două luni de secetă extremă și temperaturi ridicate”, amintește Catherine Rollet, autoarea unei cărți dedicate analizării consecințelor acestui fenomen în plan demografic, medical, dar și politic. („La canicule de 1911 : observations démographiques et médicales et réactions politiques”).

A fost vorba despre o creștere semnificativă a temperaturilor, care a afectat întreaga țară, dar poate și mai grav, nordul Franței, adaugă Patrick Zylberman, profesor emerit de istorie a sănătății, citat de Ouest-France. Temperaturile au ajuns rapid la 36°C și uneori au depășit 40°C. La 22 și 23 iulie 1911, s-au înregistrat 38°C la Lyon, Bordeaux și Châteaudun. În august, la Paris, temperaturile au depășit 30°C timp de 14 zile consecutiv. Erau temperaturi cu 5 până la 7,5 grade Celsius mai mari decât normalul.

În 1911, țara s-a confruntat cu un val de căldură, dar și cu o epidemie de „diaree verde” (scaune de culoare verde, din cauza unei infecții bacteriene - n.r.) care a făcut ravagii în rândul copiilor foarte mici, reamintește profesorul. Valul de căldură a afectat rapid toate straturile societății. În total, 46.719 persoane au murit în această perioadă de căldură extremă, iar printre aceste victime se numără aproape 30.000 de bebeluși cu vârsta sub un an, un bilanț ce reprezintă jumătate din totalul copiilor care au murit în 1911, precizează Patrick Zylberman. 

O epidemie de febră aftoasă la vacile care produceau laptele dat bebelușilor a cauzat o penurie gravă de lapte, ceea ce a dus la utilizarea altor alimente nepotrivite care i-au făcut pe bebeluși vulnerabili în timpul caniculei, explică profesorul.

Sărăcie și căldură, o combinație letală

Aceste cifre uluitoare au mai multe explicații, potrivit profesorului de istorie a sănătății. La acea vreme, căldura extremă a favorizat infestarea cu germeni a apei de băut, folosită la prepararea biberoanelor pentru copii. În 1911, nu erau substanțele chimice sau instalațiile necesare pentru a conserva și proteja apa.

Căldura a favorizat apariția muștelor, care erau purtătoare a tot felul de bacterii. În plus, la începutul secolului, transportul era asigurat preponederent de animale de povară, cum ar fi cai, măgari și catâri.

În sfârșit, aglomerația din locuințe și lipsa de tratare a deșeurilor - deși apăruse colectarea gunoiului -  au favorizat răspândirea microbilor, care au infestat apa pe care toată lumea o bea și pe care o folosea în cantități mai mari decât de obicei pentru a se răcori.

În opinia lui Patrick Zylberman, mortalitatea cauzată de canicula din 1911 nu se datorează direct căldurii. „Este cu siguranță o cauză, dar este adiacentă. Adevăratul motiv pentru acest număr mare de victime este sărăcia. De altfel, autoritățile publice au reacționat imediat după aceea prin punerea în aplicare a unei vaste politici de prevenire a riscurilor pentru sănătatea bebelușilor”, precizează profesorul de sănătate publică.

Sursa: digi24