Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse…

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Jean-Pierre Dopagne este un cunoscut dramaturg belgian, renumit în special pentru monologul L’Enseigneur sau Prof! (2007). Din punctul meu de vedere, Profu’ , în regia lui Radu Mihoc de la Teatrul Mirage, e un one-man show cu George Balmoş, asistat de Marian Ciobanu. Care ar merita să participe la Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice "Bacău FEST Monodrame" de la Teatrul Municipal Bacovia. În ceea ce priveşte povestea, perspectiva asupra acesteia se schimbă dinspre studiu de caz asupra fenomenului educaţional, spre un punct culminant dramatic şi senzaţional, rulând în cele din urmă spre o formă de teatru în teatru.

În primă instanţă, asocierea dintre "prof" şi "monstru" nu e elucidată, iar atenţia spectatorului este acaparată de studiul de caz realizat prin exemplificare asupra şcolii, supusă fiind legii junglei. Ca punct de plecare, se construieşte un statement extrem de dur care va fi explicitat pe parcurs: "Elevii sunt ca animale, nu inteligenţa îi conduce ci instinctul". E anunţată ziua fatidică de 17 februarie, dar nu sunt oferite indicii cu privire la turnura extremă pe care o va lua construcţia dramatică. Mai curând, prin paralela dintre elev şi spectator este sugerat faptul că spectacolul este creat într-un anume fel sub umbrela teatrului în teatru. Detaliile (elevii nu se ridică în picioare la intrarea profesorului, poziţia ghemuit în bancă, tuşitul, căscatul, guma de mestecat, jemanfişismul, apatia, insultele, miştocăreala) creionează studiul de caz, iar George Balmoş e un bun povestitor şi entertainer, creând imaginea credibilă a unei săli de clasă dintr-o şcoală publică a timpurilor noastre, puţin în avans faţă de ceea ce avem în România, uşor retro faţă de câte a văzut Occidentul sau de filmele care oglindesc situaţia învăţământului public din Statele Unite.

Astfel că între poveste sau teatru şi realitate (în teatru), între trecut şi viitor, între real şi imaginar, ne surprinde climaxul terifiant: soţ iubitor şi tată de familie, protagonistul, profu’, fiul unui om simplu şi onest care-şi asigura traiul prin cultivarea unei parcele de pământ şi creşterea câtorva animale, care aprecia educaţia şi-i respecta pe educatori, bucurându-se de rezultatele la învăţătură ale fiului său, un elev studios, inspirat de profesorul de latină, odată ce-a deschis Iliada - "Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul" - să devină, la rândul său, profesor de literatură, dascăl, povestitor, dar deziluzionat, dezabuzat, frustrat de starea educaţiei analizată sub formă de studiu de caz indirect (meseria al cărei nume nimeni nu-l mai rosteşte decât pe cale ocolită, a fi prof echivalând cu o desconsiderare, sentimentul plafonării, al ratării, neputinţa de a se detaşa de încărcătura acumulată, resimţind extrem de brutal faptul că actualmente profesorul nu mai e, ca odinioară învăţătorul satului, alături de preot şi primar, "spiritul cetăţii"), luând ad litteram gluma unui coleg de cancelarie, din refuzul, dar şi incapacitatea de a se adapta, de a găsi un punct comun cu lumea elevilor săi, cu cultura, umorul şi nevoile actuale ale acestora, în fine - proful împuşcă o clasă de 20 şi ceva de elevi cu sânge rece.

Studiul de caz (definiţia profului, şcoală decăzută la rangul de "dădacă la scară naţională", "făcută să-i păzească cât mai mult timp posibil", profesorul decăzut la rangul de babysitter sau "dăscălitor", modul în care e descrisă micimea vieţii profilor, din perspectiva protagonistului, sistemul educaţional sintetizat în câteva cuvinte - "învăţământul este una dintre rarele meserii care îşi hrăneşte titularii până la pensie indiferent de competenţa lor profesională", cu condiţia să "nu gândeşti prea mult", dar şi bolile colegilor, apoi violul din sala de curs peste care s-a trecut cu detaşare supremă şi multă laşitate), aluziile la punctul culminant pe parcurs şi elementele de teatru în teatru se intercalează în monologul lui George Balmoş. Umorul negru potenţează drama. Neutralitatea interpretului, alături de bufonerie, o atenuează. Climaxul e un moment de perplexitate pentru spectator. Orice explicitare devine superfluă în asociere cu gravitatea momentului descris.

Nu mi-am propus o diagnoză ori o prognoză a sistemului educaţional românesc, în contextul sistemului educaţional al cărui studiu de caz îl realizează autorul belgian în piesa sa. Şi nici să pun în balanţă extremele, cele două mari extreme ale piesei (violul din sala de curs, ignorat de autorităţi şi revolta profului care recurge la un act abominabil dintr-o nevoie reparatorie, de ordin personal, dar extinsă la situaţia celorlalţi la care se referă). Din punct de vedere teatral, interesează cum se ajunge la o formă aparte de teatru în teatru: spectacolul profului, condamnat să devină actor pe viaţă pentru fapta sa se desfăşoară ca metodă terapeutică în faţa publicului, dat fiind că ministrul justiţiei şi cel al educaţiei i-au preschimbat pedeapsa din închisoare pe viaţă în muncă în folosul comunităţii.

Proful a fost condamnat să-şi povestească fapta aşa cum Sisif a fost condamnat să urce bolovanul. Avem toate ingredientele mitului lui Sisif: tragedie, absurd, revoltă şi fericire. Proful e liber să îşi exprime revolta faţă de problemele educaţiei, odată cu fiecare reprezentaţie, ajungând inevitabil să povestească şi despre tragedie, dar e fericit cu rolul său de povestitor şi entertainer, deoarece, în sfârşit, publicul său îl ascultă şi aplaudă. Însă bolovanul se răstoarnă din nou şi din nou, deoarece după fiecare reprezentaţie vine gardianul să-l ia, reamintindu-i zădărnicia efortului său.

Făptuind o monstruoasă crimă, în numele spulberării unor idealuri pe care le avea cu privire la educaţie, proful e condamnat să îşi expună povestea pe "sfânta scândură", profanând-o. În termenii săi, a ucis din revoltă că literatura şi rolul dascălului au fost coborâte de pe piedestal, pentru personajele lui Corneille, Racine, Molière, neînţelese de elevi şi a fost condamnat să profaneze locul "unde s-au iubit Romeo şi Julieta, unde au murit Oedip şi Macbeth", scena, prin confesiunea sa transformată în spectacol. Dincolo de o meditaţie pe marginea mitului lui Sisif, Proful e o meditaţie teatrologică despre cum teatrul se poate intersecta cu realitatea. Dar şi despre cum absenţa problemelor, ca şi amplificarea lor nasc monştri sau despre faptul că excesele de idealizare ori demistificare, deopotrivă, nasc acte monstruoase. Despre necesitatea de racordare la prezentul timpului său. Despre calea de mijloc nu ca o alegere a omului laş, ci a celui lucid.

(Profu’, adaptare după Jean-Pierre Dopagne, regia: Radu Mihoc, distribuţia: George Balmoş, Marian Ciobanu, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi", 23 februarie 2020)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri