Cantemir, făuritorul de cuvinte (XIII)*

Însuși termenul ca atare, categorii este adoptat de Cantemir și definit în Scara a numerelor și cuvintelor streine tîlcuitoare din Ist. ier. (p. XII, p. 60 în ediția Stela Toma) astfel: „categorii, elinește. Sint dzéce forme sub carile Aristotel toate ființele lucrurilor cuprinde”. În cruntele lor polemici, personajele alegorice ale istoriei ieroglifice apelează frecvent la prestigiul logicii, ca reper suprem al superiorității unei persoane educate la sursele înțelepciunii. Pentru frumusețea lor intrinsecă, dar și ca „nadă” îndemn să meargă la text pentru cititorul eventual al acestor rânduri, citez in extenso două asemenea pasaje, subliniind termenii care ne interesează prin încărcătura lor logico-filosofică: „Însă oricum ar fi, prostimei ei iertăciune a să da să cade, de vréme ce poate fi că categoriile loghicăi n‑au citit și în cărțile științii nu s‑au zăbăvit (că celor ce multe lumînări în citeala cărților topesc, ochii trupului la vidére să tîmpăscu. Iară celora ce niciodată pre slove au căutat, macar că vidérea ochilor mai ascuțită au păzit, însă neștiința în întunérecul și în tartarul necunoștinții i‑au vîrît.) Iar amintirilea de ar fi fost, după categoriia ce ați întrebat, după acéia ar fi și răspuns. Ce acmu ea la întrebarea ceinții, dă răspunderea cîtinții și féldeinții. Așijderea voi o întrebați ce iaste, iară ea vă răspunde cît iaste și în ce féliu iaste (că răspunderea cînd nu să dă după întrebare, puțin deosăbéște din voroava mutului cu a surdului.” Câteva pagini mai încolo (p. 71‑72 ale originalului, p. 90‑91 în ediția Stela Toma), personajul Vulpea (calificată de către „vocea naratorului” drept mai degrabă „diialectică, iară nu filosoafă”!) rezumă în felul următor miezul problemei: „Firea așé de înțelăpțéște darurile sale și‑au îndămînat, cît pre unii în cuvînt, iară pre alții în lucru, pre unii în poruncă, iară pre alții în ascultare, pre unii în stăpînire, iară pre alții în suppunere vrédnici, putincioși și sufferitori i‑au arătat. Așijderea, unii în grammatică, alții în poetică, unii în loghică, iară alții în ritorică, unii în cea ithică, iară alții în cea fizică filosofie mai isteți, și unii într‑ună, iar alții într‑altă învățătură și meșterșug mai vestiți și mai fericiți, după a firii orînduială au ieșit. (…) De care lucru umilita mea prostime (poate fi din năravul firii spre aceasta orînduită) mai mult în céle cinci glasuri a lui Porfirie și dzéce categorii a lui Aristotel zăbăvindu‑să cu chéia meșterșugului meșterșugurilor (căci loghicăi acest titul a‑i da m‑am obicinuit) ușile a deșchide și lăcățile a descuia pociu; iar mai înluntrurile cămărilor firii nici a întra și nici a căuta pociu. (…) De care lucru socotesc (…) că nu diialectic ce filosof la aceasta slujbă trebuiaște, că a diialectecului socoteală iaste numai forma silloghizmului să fie după canoanele loghicăi, fie‑i macară materiia pentru carea siloghizmul face și necunoscută. De care lucru și eu mai mult ființa socotélii sau a chitélii decît a lucrului pociu cunoaște.”

Pasajele citate, ca și altele din Divan și din Istoria ieroglifică, pentru a nu mai vorbi de lucrările filosofice scrise în limba latină, mai ales în Sacrosanctae Scientiae indepingibilis imago și Compendiolum, dovedesc cu prisosință că voievodul filosof se familiarizase din tinerețe cu bazele speculației logico-metafizice antice și medievale. Stabilite de Aristotel în prima parte a Organonului său (Categorii, cap. 4) și redefinite de Stagirit în Topica I, cap. 9, cele zece categorii (numite în latină genera sau praedicamenta) sunt desemnate, de obicei, prin următorii termeni: οὐσία sau τί ἐστι – substantia; ποσόν – quantitas; ποιόν – qualitas; πρός τι – relatio; ποῦ – locus; ποτέ – tempus; κεῖσϑαι – situs; ἔχειν – habitus; ποιεῖν – actio; πάσχειν – passio. Cât privește acum echivalentele moderne ale celor zece termeni-cheie, reproduc cele zece categorii așa cum apar ele în două versiuni de referință existente în limba română: substanță, cantitate, calitate, relație, loc, timp, poziție, posesie, acțiune, pasiune (Organon, I, trad. Mircea Florian, 1957) și substanța, mărimea, felul de a fi, ceva relativ, loc, moment, poziție, acțiune, înrâurire (Constantin Noica, Comentarii la categoriile lui Aristotel, 1968). Fluctuațiile de echivalare prezente la cei doi reputați experți moderni în tematica în discuție reprezintă în sine un indiciu expresiv al dificultăților pe care va fi trebuit să le întâmpine înaintașul nostru de acum peste 300 de ani! (Va urma)

* Textul are la bază comunicarea susținută de autor în cadrul Simpozionului Internațional „Dimitrie Cantemir” (1674-1723), Iași, 9-11 noiembrie 2023, organizat de Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Eugen Munteanu este profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași

Publicitate și alte recomandări video