Cantina unui colegiu ieșean va intra în reparații capitale: contract de 26 milioane lei

sâmbătă, 26 aprilie 2025, 03:00
1 MIN
 Cantina unui colegiu ieșean va intra în reparații capitale: contract de 26 milioane lei

Cantina Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” va fi modernizată. Primăria Iași a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, valoarea fiind de aproape 26 milioane lei.

Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Național de Investiții (PNI). Potrivit unei informări a Primăriei Iași, proiectul constă în reabilitarea și modernizarea clădirii cantinei pentru a asigura un mediu sigur, funcțional și eficient pentru 1.578 de utilizatori, dintre care 1.426 elevi.

„Lucrările vor consta în consolidarea seismică, creșterea eficienței energetice și respectarea cerințelor de calitate în construcții. Suprafața desfășurată a cantinei este de 3.186 metri pătrați, iar tipul structurii este din beton armat. Bugetul total al proiectului este de 25,9 milioane lei lei, iar durata execuției este de 12 luni”, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Tot în cadrul PNI, municipalitatea speră că va obține finanțări și pentru alte unități de învățământ: Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” (13,5 milioane lei pentru corpul Matei Millo), consolidarea a trei corpuri din cadrul Colegiului Pedagogic (Școala nr. 29, capela și Casa Agronomului, 4 milioane lei) și pentru reconstruirea a trei grădinițe (circa 26 milioane lei).

În cazul Colegiului Pedagogic, în prezent sunt în desfășurare lucrări de reabilitare a două corpuri (liceul și cantina), iar finanțarea este asigurată tot prin intermediul PNI, valoarea totală a acestui proiect trecând pragul de 160 milioane lei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii