Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Deciziile care privesc spaţiul public pe care le iau autorităţile sunt, pe lângă aspectele funcţionale, utilitare sau estetice, declaraţii de intenţie, statement-uri. Târgurile de Crăciun, Mărţişor, Paşte, Sf. Parascheva, toate evenimentele publice organizate de Primărie şi CJ (de la concerte, la busturi şi alte monumente instalate cu sau fără aprobarea Comisiei Monumentelor de For Public), plus cele private pentru care aceste instituţii dau aprobare să se desfăşoare în spaţiul public sunt astfel de declaraţii de intenţie pe care autorităţile le oferă cetăţenilor, locuitorilor oraşului şi vizitatorilor săi.
Spaţiul public este alcătuit din toate spaţiile care pot fi folosite şi accesate, indiferent de forma de proprietate a acestora. Include toate străzile şi trotuarele, pieţele şi alte căi de acces (promenade, pietonale, pontoane etc.), spaţiile deschise şi parcurile, locurile de joacă, grădinile, plajele, malurile râurilor şi lacurilor. Tot spaţii publice sunt considerate şi cele cu caracter public-privat, care pot fi accesate fără restricţii în anumite intervale orare: cafenele, restaurante, o parte din transportul public, facilităţi culturale (biblioteci, muzee, teatre etc.), sportive (stadioane, săli, bazine de înot ş.a.), de sănătate sau învăţământ, destinate folosirii colective.
În „Condiţia umană”, Hannah Arendt spunea că „tot ceea ce apare în public poate fi văzut şi auzit de toată lumea, având parte de cea mai largă publicitate cu putinţă!” Spaţiul public este un liant important între indivizi care, în funcţie de cum aleg să le folosească şi împartă, profilează valorile pe care le au în comun şi care-i transformă într-o societate. Pentru asta nu e suficient ca autorităţile şi organizaţiile private să ofere spaţiu, ci contează şi cine deţine dreptul de proprietate, care sunt intenţiile din spate şi ce drepturi au cei care vor să-l folosească. Într-o societate democratică, funcţională, oricine ar trebui să aibă dreptul să folosească spaţiul public într-un mod benefic pentru societate, fără restricţii şi control.
Din ce în ce mai mult, spaţiile publice, asociate iniţial cu sociabilitatea, cu întâlnirea şi petrecerea unui timp împreună, devin temporare, fiind înlocuite cu evenimente. Manuel Castells remarca încă din 1989 faptul că „spaţiul locuirii” devine, astfel, un „spaţiu de trecere”. După 1990, în România s-a produs o trecere dinspre un spaţiu public puternic etatizat către privatizarea acestuia. Fără reglementări clare, coerente, încălcând oricum legislaţia în vigoare, presiunile dinspre interesele private au generat haos în dezvoltarea urbană. Mai ales în oraşele cu o administraţie slabă sau coruptă, rezultatele au fost dezastruoase din punct de vedere urbanistic.
Să luăm ca exemplu Iaşul: în aşteptarea de peste 20 de ani a unui PUG actualizat şi cu complicitatea autorităţilor, oraşul a căzut pradă intereselor imobiliare care au rupt din spaţiul public. S-au construit blocuri între blocuri, terenuri din zone centrale au fost oferite, vândute sau schimbate în tranzacţii care au generat numeroase controverse, lipsa parcărilor a determinat invadarea trotuarelor de către maşini şi obligarea pietonilor să facă slalom printre acestea sau direct pe carosabil. Teii de pe Ştefan cel Mare au fost tăiaţi ilegal, fiind înlocuiţi cu salcâmi japonezi, fără consultarea ieşenilor sau a unor specialişti. Protestele consistente au dus, în cele din urmă, la replantarea teilor, arătând lipsa de viziune, heirupismul şi absenţa oricăror politici publice clare de amenajare urbanistică şi dezvoltare integrată a oraşului.
Ne place sau nu, Statul este cel care trebuie să planifice, organizeze şi supervizeze amenajarea spaţiului public, ca responsabil de politici urbane. Din păcate, fără perspective şi fără o gândire clară, administraţia locală a văzut intervenţiile asupra spaţiului public mai mult ca prilej de acţiuni şi gesturi electorale. Parcurile, locurile de joacă şi străzile au fost primenite înainte de alegeri, arta în spaţiul public a depins doar de voinţa unor indivizi fără cunoştinţe în domeniu (vezi scandalurile cu bustul lui Goga, compoziţia soclurilor statuilor nou ridicate în faţa Primăriei, intervenţiile în zona protejată a Monumentului Independenţei cu beton colorat în loc de travertin etc.), iar estetica pietonalului şi a Pieţei Unirii, precum şi a construcţiilor şi decoraţiunilor amplasate cu ocazia unor diverse evenimente sunt la nivel de orăşel prăfuit de provincie.
Folosirea spaţiului public a creat tabere între locuitorii oraşului: cei care resping şi cei care tolerează sau chiar îmbrăţişează iniţiativele Primăriei. Comerţul ambulant de chinezării, kitsch şi produse alimentare de calitate variabilă, estetica corturilor, tarabelor şi construcţiilor care adăpostesc vânzătorii, facilităţile oferite pentru distracţia celor mici sau adulţilor amintesc mai degrabă de un bâlci decât de un oraş cu ambiţii europene. Nu neg că o parte a ieşenilor, mai ales cei veniţi în oraş şi găzduiţi de cartierele dormitor, în anii industrializării forţate, întâmpină astfel de evenimente cu o oarecare nostalgie faţă de copilăria şi tinereţea lor. Artistul Matei Bejenaru a şi documentat, la un moment dat, practici rurale aduse şi continuate la bloc (tăierea şi afumarea porcului în faţa unui bloc din cartierul Alexandru).
La fel, am văzut tineri care se bucurau de faptul că, în ciuda restricţiilor, au un spaţiu public (pietonalul Ştefan cel Mare) unde se pot aduna şi petrece timp, la lumina instalaţiilor de Crăciun. Mai ales că, dacă restaurantele şi cafenelele sunt obligate să închidă la ora 21, vânzătorii şi operatorii instalaţiilor de pe pietonal îşi văd nestingheriţi de treabă şi după ora 22, în lipsa Poliţiei locale care să aplice reglementările în vigoare la data scrierii acestui articol.
Acţiunile Primăriei asupra spaţiului public ar trebui să aibă însă şi un rol educaţional şi civilizator, de dezvoltare a gusturilor şi de oferire de alternative la comportamentele de consum cunoscute. Cetăţenii pot fi obişnuiţi gradual cu astfel de intervenţii (nu ca în cazul sculpturii lui Clemens Behr, aruncată pe pietonal fără niciun semn explicativ), iar paşii concreţi în această direcţie ar trebui să fie planificaţi şi repetaţi cu regularitate. În alte părţi, artiştii sau designerii contemporani, lipsiţi de prejudecăţi, se decuplează de la canoanele clasice, propunând formule neconvenţionale, participative.
Însă calitatea conceptului Târgului de Crăciun ieşean ne duce cu gândul mai aproape de un medieval Târg al Ieşilor decât de o potenţială capitală culturală. Cu roata Ferris (adusă cu mândrie, potrivit şefului biroului care supervizează astfel de evenimente, Vasile Tiron, de la Rădăuţi) instalată perpendicular, în aşa fel încât să obtureze imaginea Palatului Culturii şi cu nişte maşinuţe care amintesc de Satul de vacanţă din Constanţa anilor ‘90, tot ce mai lipsea pentru a contura „viziunea” Primăriei cu care vrea să concureze târgurile de Crăciun din Sibiu, Cluj, Timişoara sau Bucureşti, erau 700 de brăduţi dotaţi cu fes roşu şi mănuşi pe care ţi le pui când vrei să scoţi ceva fierbinte din cuptor. Fără a consulta specialiştii şi în lipsa unei viziuni coerente, probabil apare o acută nevoie de mănuşi pentru a scoate castanele din foc…
În absenţa unor poziţionări clare, neechivoce din partea Ordinului Arhitecţilor sau a universitarilor, singura soluţie de negociere a modului cum este amenajat spaţiul public vine din participarea largă a cetăţenilor. Cum îşi imaginează tinerii, care au acces la internet şi pot vedea imaginile din alte centre urbane (nu neapărat din Germania sau Austria, ci din celelalte oraşe date ca exemplu mai sus), un viitor într-un oraş care ridică bâlciul la rang de cultură oficială? Respectând trecutul şi integrându-l în ce are de oferit Iaşul, merită să luptăm pentru un viitor pe măsură. Pentru asta e nevoie ca cetăţenii să arate direcţiile în care edilii şi funcţionarii publici plătiţi din banii noştri trebuie să îndrepte oraşul: creativitate, inovaţie, incluziune.
George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |