Căpitanul echipei Manchester United, Bruno Fernandes, a ajutat un pasager căruia i s-a făcut rău în avionul în care călătorea spre Portugalia
Bruno Fernandes, a intervenit atunci când un pasager s-a simţit rău, în avionul în care călătorea spre Portugalia pentru a se alătura echipei sale naţionale, relatează Daily Mail.
Potrivit cotidianului englez, mijlocaşul, care se ridicase de pe scaunul său pentru a merge la toaletă, a dat alarma când şi-a dat seama că unui bărbat i se făcuse rău în partea din spate a avionului. „Scuzaţi-mă! Avem nevoie de ajutor! Scuzaţi-mă! Avem nevoie de ajutor! Avem nevoie de ajutor!”, a strigat internaţionalul portughez.
În timp ce însoţitorii de bord se se grăbeau să acorde ajutor, Bruno Fernandes l-a ajutat pe pasager să se aşeze pe un scaun liber. „A rămas în spate şi s-a asigurat că este bine”, a declarat una dintre însoţitoarele de zbor pentru Daily Mail. „Asta a durat poate cinci până la 10 minute, apoi s-a întors la locul lui”.
Bruno Fernandes a impresionat echipajul cu simplitatea sa. „L-am lăudat pentru că a avut grijă de pasagerul bolnav. Sincer, dacă nu ai fi ştiut cine este, ai fi presupus că este orice alt pasager. Nu a încercat să atragă atenţia asupra sa”, a continuat acelaşi însoţitor de bord.
În ultimele două etape ale Ligii Naţiunilor, Portugalia primeşte Polonia vineri la Porto (21.45), înainte de a se deplasa luni în Croaţia (21.45).
Publicitate și alte recomandări video