Caporalul care și-a zdrobit comandantul cu tancul a fost condamnat la închisoare, dar cu suspendare
Magistrații militari ieșeni și-au spus cuvântul în cazul tragicului accident de tanc din poligonul Smârdan de acum trei ani. Caporalul care și-a zdrobit comandantul cu tancul pe care îl conducea a fost condamnat, pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă, la un total de doi ani și 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.
De asemenea, Luigi Mihai a fost obligat și la plata unor daune morale și materiale totalizând 430.000 lei către familia victimei. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Militar ieșean nu este definitivă, ea putând fi contestată în fața Curții Militare de Apel.
Accidentul s-a produs pe 18 martie 2022, înainte de începutul unui exercițiu de rutină de conducere a tancurilor. Înainte de de debutul exercițiului, tancurile trebuiau să se alinieze într-o serie de locașuri lungi de 6 metri și late de 4,5 metri, înconjurate de un zid de 1-1,2 metri înălțime. În timpul manevrelor, pedala de frână a tancului comandat de Sebastian Ș. s-a blocat. Acesta a coborât, împreună cu doi membri ai echipajului. Plutonierul a făcut însă greșeala de a se posta în fața tancului.
Ultimul, caporalul clasa a II-a Luigi Mihai a rămas în tanc pentru a debloca pedala. A tras cele două leviere folosite pentru blocarea șenilelor la viraje, apoi a tras pedala de frână în sus. A deblocat-o, iar tancul s-a pus în mișcare pe terenul aflat în pantă ușoară. Aflat în imediata apropiere a vehiculului, Sebastian Ș. nu a mai apucat să reacționeze în vreun fel, fiind strivit între tanc și zidul scund din spatele său. Ulterior, anchetatorii au apreciat că Luigi Mihai nu trăsese complet cele două leviere. Șenilele nu erau blocate, iar tancul, acționat de propria-i greutate, s-a putut pune în mișcare.
Publicitate și alte recomandări video