Captivi în postcomunism (I): primii zece ani
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Captivi în postcomunism (I): primii zece ani

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +
La sfârşitul anilor ’90, România făcea bilanţul unui deceniu aproape pierdut.

Se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de când am pornit pe un drum necunoscut, ieşind din mlaştina unui sistem sufocant şi despotic. Avem experienţe diferite, poate că şi între ţelurile noastre există deosebiri. Cu mult respect pentru cititorii care gândesc altfel, exprim aici câteva idei.

1. Fără a ignora sau ierta greşelile sau nelegiuirile comise după 1989, desprinderea de comunism a fost o alegere morală pe care am făcut-o cu toţii şi pe care am legitimat-o şi am validat-o democratic, în repetate rânduri.

2. Există români care au nostalgia vremurilor trecute sau a unor componente ale vieţii în vechiul sistem. Cel mai adesea, nostalgia nu exprimă o preferinţă pentru perioada comunistă. Cei ce rămân ataşaţi de vechiul regim, în ciuda crimelor de care s-a făcut responsabil, sunt din ce în ce mai puţini. Este dreptul lor democratic să se exprime, dar puţini îi mai ascultă.

3. În decembrie 1989 au murit oameni întâi din cauza represiunii ordonate de Nicolae Ceauşescu, apoi din cauza dorinţei eşaloanelor secunde din structurile statului comunist (armată, miliţie, securitate, administraţie, unităţi economice) - întrupate în FSN - de a pune în scenă o ficţiune care să le justifice supravieţuirea şi, ulterior, menţinerea la putere. A fost o reprezentaţie reuşită ce a influenţat, cu consecinţe catastrofale, evoluţiile din anii 1990.

4. Elementul extern a contat mult în aprinderea scânteii, în decembrie 1989. Însă, de îndată ce regimul alege varianta represiunii brutale, se trece într-o logică a acţiunii de mase. Oamenii care au ieşit în stradă, la Timişoara şi apoi în alte oraşe, au fost luptători pentru libertate. Elementul extern redevine important mai târziu, când apare nevoia instituirii unei conduceri prosovietice. Aceasta trebuia să împiedice transformarea mişcării într-un uragan capabil să demoleze bazele sistemului.

5. În anii ’90, FSN şi apoi FDSN/ PDSR se află într-o poziţie unică în spaţiul est-european: sunt atât moştenitorii bazei de putere a PCR, cât şi posesorii legitimităţii (e drept, discutabile) conferite de mişcarea din Decembrie 1989. Aceasta le asigură o dominaţie politică îndelungată şi consistentă, chiar dacă la mijlocul deceniului intră în opoziţie. 

6. Nucleul de putere al FSN nu-şi asumă decât târziu şi fără convingere un traseu occidental. La această schimbare de optică au contribuit accentuarea insecurităţii României (războaiele din fosta Iugoslavie şi Transnistria) şi lansarea proiectelor NATO şi UE pentru spaţiul postcomunist. Perspectiva intrării capitalului străin determină elitele să caute soluţii avantajoase de împărţire a avuţiei naţionale, inclusiv prin privatizare.

7. Procesul de devalizare a multor unităţi economice se afla deja într-o fază avansată, iar capitalul străin devine, frecvent, un partener în aceste eforturi. Există, desigur, şi exemple de privatizări de succes.

8. Corupţia sistemică tinde să apropie România de modelul post-sovietic. Totuşi, conglomeratele economie-politică-administraţie nu sunt atât de puternice şi omogene precum în Est. Competiţia sălbatică pentru resurse menţine un mediu pluralist, care susţine funcţionarea formală a mecanismelor democratice, dar blochează progresul statului de drept.

9. Menţinerea incertitudinii şi instabilităţii în privinţa dreptului de proprietate este o condiţie importantă a procesului de transfer ilegitim al avuţiei publice către elitele dominante.

10. Încălcările dreptului de proprietate în domeniul funciar şi imobiliar duc la o concentrare a societăţii civile asupra acestor aspecte, menţinând într-o stare de relativă subdezvoltare şi întârziere agenda mai largă a drepturilor - începând cu temele ce ţin de libertăţile personale şi terminând, spre exemplu, cu cele legate de mediu sau gen. 

Treptat, România îşi vede marcat traseul înspre NATO şi UE, iar condiţionalitatea occidentală începe să funcţioneze. Sistemul politic este, însă, prea puţin permeabil, iar capacitatea instituţiilor statului - precară. Proiectele politice au mult mai mult de a face cu trecutul decât cu viitorul. Totuşi, în ciuda frecventelor diatribe la adresa vechiului regim, reabilitarea sau omagierea victimelor nu sunt decât arareori însoţite de căutarea şi tragerea la răspundere a făptaşilor. La sfârşitul anilor ’90, România este, şi în această privinţă, o ţară afundată într-un postcomunism al cărui sfârşit nu se putea întrevedea decât cu mare greutate.  

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu” 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Fără facebook

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.