Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași marchează Ziua Culturii Naționale, sărbătorită pe 15 ianuarie, prin prezentarea spectacolului „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale.
Reprezentația va avea loc la Sala Mare, de la ora 19.00, în regia lui Claudiu Goga. Alegerea textului caragialian nu este întâmplătoare, întrucât pe 30 ianuarie se împlinesc 174 de ani de la nașterea dramaturgului.
Spectacolul „Dʼale carnavalului” a avut premiera pe 8 februarie, anul trecut, iar din distribuție fac parte actori și colaboratori ai Naționalului din Iași: Cosmin Maxim, Călin Chirilă, Ticu Pușcașu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andreea Boboc, Petronela Grigorescu, Ioana Aciobăniței, Robert Agape, Alexandra Azoiței, Luca Gumeni, Raoul Bogdan Ungurianu și Aurelian Iordache. Decorul spectacolului este realizat de Ștefan Caragiu, costumele sunt semnate de Luiza Enescu, iar video designul îi aparține lui Andrei Cozlac.

Despre Caragiale, regizorul declară că „a avut inspirația și curajul de a aduce pe scenă lumea mahalalei («D’ale Carnavalului», «O noapte furtunoasă», «Conul Leonida față cu reacțiunea») sau lumea politică provincială («O scrisoare pierdută») și a făcut-o genial concentrându-se pe construcția unor situații comice și a unor personaje satirice care au surprins o parte consistentă a psihologiei poporului român”.
„A făcut-o însă după canonul scrierii dramatice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, adică folosind un limbaj blând, un limbaj «așa cum se cuvenea» să se audă pe scena teatrului acelor vremuri. Și poate din cauza acestui limbaj pare că a scris cu un fel de duioșie și tandrețe despre contemporanii săi. Spun asta pentru că dacă citești articolele de presă sau scrisorile sale, e evident că părerea lui despre concetățenii lui era mult mai dură decât reiese din scrierea dramatică. Dacă ar fi scris astăzi, eu cred – e o speculație, evident – că ar fi folosit un limbaj mult mai dur, vulgar poate, mai apropiat de cel al lui David Mamet de exemplu”, a completat regizorul Claudiu Goga.
Piesa „Dʼale carnavalului” a mai fost montată la Teatrul Național ieșean în 1976, de regizoarea Anca Ovanez Doroșenco, și în 1997, de Sorana Coroamă-Stanca.
Publicitate și alte recomandări video