anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 22.03.2023

Care a fost cauza decesului tânărului doctorand de la UIAC Iaşi

GALERIE
Valeriu_Stoilov
  • Valeriu_Stoilov
- +

Medicii legişti au emis primele concluzii privind cazul tânărului cercetător în vârstă de doar 28 de ani care a murit, miercuri, în timp ce era pregătit de medici pentru o intervenţie chirurgicală la cot la Spitalul Municipal Vatra Dornei, potrivit monitorulsv.ro.

Valeriu Stoilov-Linu, în vârstă de 28 de ani, cercetător la Centrul de Economie Montană CE-MONT şi doctorand la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei după ce a suferit o fractură la cot în timpul unei meci de fotbal cu prietenii.

Aceste concluzii preliminare nu pot aduce la acest moment la un verdict privind vinovăţia cuiva, însă sunt un punct de plecare esenţial al anchetei. Astfel, medicul legist a indicat două cauze ale decesului, respectiv stopul cardio-respirator şi edemul pulmonar acut masiv asfixic, mai relatează monitorulsv.ro

Dacă prima cauză a decesului este una aproape general valabilă, a doua indică faptul că în timp ce tânărul era anesteziat s-a produs un puternic şoc la nivel pulmonar, atât de puternic şi masiv încât a dus la asfixie. De principiu, o astfel de reacţie atât de violentă nu se poate produce decât atunci când se produce o reacţie a organismului la o substanţă. Pare plauzibil aşadar ca organismul tânărului să fi reacţionat extrem de rău la una din substanţele din anestezic. De ce s-a întâmplat asta ar trebui să reiasă, poate, din probele recoltate la autopsie, care au fost trimise la un laborator specializat, potrivit aceleaşi surse.

Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr. Cristian Rusu, a declarat că Valeriu Stoilov a fost internat luni, 13 martie, şi programat pentru intervenţia chirurgicală pentru data de miercuri, 15 martie. „S-au făcut toate analizele şi investigaţiile preoperatorii, totul era în regulă, pacientul nu avea nici o suferinţă anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, iniţial reversibil, apoi n-a mai răspuns la manevrele de resuscitare”, a declarat dr. Rusu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre marea coaliţie (II)

Lucian DÎRDALA

Despre marea coaliţie (II)

În prezent, în contextul războiului din Ucraina, conducerile celor două partide au la îndemână tema interesului naţional pentru a-i reduce pe membrii nemulţumiţi de funcţionarea guvernării sau de însăşi ideea marii coaliţii.

opinii

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Florin CÎNTIC

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Pentru cei care depind de gândirea magică, locul, ora şi ziua naşterii au un caracter special. Sunt oameni care cred că jocurile astrale ale horoscopului le predefinesc destinul şi modul de a trăi. Şi Mircea Eliade făcea parte din această categorie şi e surprinzător cum a promovat toată viaţa o dată a naşterii falsă.

Ergo bibamus!

Radu PĂRPĂUȚĂ

Ergo bibamus!

La CUI (restaurantul-crâşmă al Centrului Universitar Iaşi) sau la alte crâşme din astea simandicoase nu trebuie să bei până ce te faci cui şi să te trimită chelnerul acasă ca pe ultimul pilangiu. Sau, mă rog, să-ţi dea cu flit sau, în fine, să te uşchească, dar aşa, mai manierat, o îmbrânceală acolo - nu cu şuturi în fund ca la Zoiosu sau alte „bombe” asemănătoare. 

O nucă tare: muzica academică modernă

Alex VASILIU

O nucă tare: muzica academică modernă

Programate uneori în funcţie de aniversări/ comemorări, lucrările definitorii pentru muzica secolului XX-XXI îşi găsesc foarte rar locul în stagiunile filarmonicilor din România – stagiuni simfonice, vocal-simfonice, camerale. Invocate deschis ori trecute sub tăcere, motivele sunt obişnuinţa publicului de a asculta capodoperele clasice, romantice, concerte (mai ales pentru pian şi vioară), lipsa cronică a fondurilor necesare achitării drepturilor de interpretare, comoditatea reluării lucrărilor binecunoscute sau a însuşirii opusurilor scurte, relativ uşoare din punct de vedere tehnic. 

pulspulspuls

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Chestiuni tare faine auzim că s-au petrecut la finele săptămânii trecute, stimaţi telespectatori, la gala sportului ieşean, eveniment care i-a avut în prim plan pe cei doi penalişti de la liberali: Tanţa şi Costel, cum li se zice mai nou prin politichia de Bahlui. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.