1.Suspans până la final

2022: Argentina – Franța 3-3, 4-2 la lovituri de departajare.  O finală de un dramatism rar întâlnit ce putea fi un banal succes al Argentinei, orchestrat de Messi cu gol din penalty și pasă decisivă pentru Di Maria, după 80 de minute de dominare categorică a ”pumelor”. Dar Kylian Mbappé a aruncat finala în aer în numai două minute.

Titlul de golgeter al campionatului a balansat de la Leo la Kylian și s-ar părea că și titlul de cel mai bun jucător al ediției. Deși există și opinia că Messi ar fi obținut acest onor chiar dacă Franța ar fi câștigat trofeul.În ultimele secunde ale prelungirilor, Messi și Kolo Muani au avut titlul mondial în  vârful ghetei, iar loviturile de departajare nu i-au... departajat pe Messi și Mbappé, ambii au tras excelent. Șuturile slabe ale lui Coman și Tchouaméni (poate acesta ar fi preferat să execute de la 25 de metri) și pardada lui Martinez au decis finala.

2. Au câștigat tot, în afară de meciul ce nu trebuia să-l piardă

1954: RFG-Ungaria 3-2. Stadionul ”Wankdorf” din Berna a găzduit una dintre cele mai spectaculoase finale, dar și una dintre cele mai mari surprize. Ungaria cea mare era neînvinsă de câțiva ani buni, administrase prima înfrângere Angliei în bârlogul său de pe Wembley, cu 6-3, acordase chiar și o revansă britanicilor la Budapesta, scor 7-1 pentru marea echipă a lui Gusztav Sebes, cu inovațiile sale care au revoluționat fotbalul: Nandor Hidegkuti vârf fals, interii Sandor Kocsic și Ferenc Puskas, adevărate guri de foc care îl umiliseră pe Billy Wright, cel mai bun stoper din lume.

În grupă. Ungaria a dat de (doar) solida echipă germană, condusă de un antrenor uns cu toate alifiile, Sepp Herberger, în funcție din 1936, când fostul selecționer a fost demis din ordinul lui Hitler, pentru că ”arienii” au fost eliminați din primul tur al ”Nazi-Olimpiadei” de către mărunta Norvegie (”Onkel Sepp” va sta în fotoliu pânî în 1966, deci trei decenii în total). Un sistem defectuos de desfășurare a ediției elvețiene, i-a permis lui Herberger să cedeze meciul cu Ungaria din grupă,odihnindu-și titularii, cu riscul unui meci decisiv cu Turcia. Scor? 8-3 pentru unguri, cu patru goluri marcate de Kocsis. Sistemul a suscitat discuții și în faza eliminatorie, pentru că o finalistă era decisă dintre câștigătoarele de grupă și alta dintre ”runners up” (locurile II). Și astfel, nemții lui Herberger au defilat până la finală, în timp ce ungurii s-au chinuit cu Brazilia și Uruguay și fără Puskas, accidentat în meciul cu .... Germania. În finală, marele fotbalist maghiar nu era refăcut, dar a ținut morțiș să joace pentru a se răzbuna pe nemții care l-au ținut departe de gazon în meciurile contra ”Sud-Americii”. În primele 10 minute ale finalei, Puskas a deschis scorul, apoi a marcat Czibor. Dar în următoarele minute nemții au egalat.Marcatori? Cine auzise de Morlock și Rahn? Dar RFG a jucat excepțional sub bagheta din teren a lui Fritz Walter (un vârf de temut pe vremea războiului, reprofilat în playmaker) și chiar dacă Sandor Kocsis (golgeterul turneului, cu 11 goluri) a ratat în câteva rânduri, victoria a venit din piciorul lui Helmuth Rahn. A fost finalul unei mari echipe, care  a obosit și ulterior a fost destrămată de revolta anticomunistă din 1956.

3. O pasă și atât: apoteoza lui Maradona

1986: Argentina-RFG 3-2. Din nou, Argentina și din nou Germania de Vest, pe stadionul ”Azteca” din Ciudad de Mexico. Fără ”hâcurile” și ”scandalurile” din 1978, fără vagoane de grâu, Argentina a avut un traseu impecabil până la finală, cu o singură remiză (1-1 cu Italia în grupă) dar-cel mai important lucru- cu Maradona, senzațional în sfertul cu Anglia (cu și fără ”mâna lui Dumnezeu”) și semifinala cu  Belgia.

Nemții au ajuns în finală gâfâind, cu trei puncte din grupă, cu un succes chinuit asupra Marocului, o victorie  la ”loterie” cu Mexic și un joc ultrapragmatic conceput de Franz Beckenbauer, în semifinala cu temuta Franța. În finală, principala țintă a ”Kaiserului” ajuns pe bancă a fost anihilarea lui Maradona, lucru care aproape i-a reușit. Dar Argentina a dovedit că nu înseamnă numai ”butoiașul” atomic și a marcat de două ori prin Brown ('23) și Valdano ('56). Nemții au fost nevoiți să arate că știu să și atace, l-au lăsat în plata Domnului pe Maradona și au marcat de două ori: Rummenigge ('74) și Völler ('82). După trei minute, Maradona cel uitat de nemți s-a răzbunat, a inventat o pasă măiastră către Burruchaga și mijlocașul de la Nantes a adus al treilea titlu pentru ”albicelestes”.

4. Fluierând în iarbă

1970: Brazilia-Italia 4-1. Din acest top nu putea lipsi Brazilia, de cinci ori campioană mondială. Ne întoarcem în timp și ne întoarcem pe ”Azteca” pentru a asista la cel mai clar succes al Cupei Mondiale. Brazilia lui Mario Zagallo cu Pelé, Jairzinho, Rivelino, Gerson și ceilalți a înregistrat numai victorii da capo al fine, ceea ce a realizat doar Uruguay la ediția inaugurală (1930) și nu va mai face decât tot Brazilia, în 2002.

Victoria din finala cu Italia a fost facilitată de oboseala ”azzurrilor” care veneau după un epic meci cu Germania (4-3 după prelungiri cu cinci goluri), dar trebuie spus că semifinala a fost cel mai greu obstacol și pentru ”seleçao” care a înfruntat un adversar istoric ce a ratat victoria la 1-1, scorul final fiind 3-1 pentru Brazilia. În finală, italienii au rezistat doar o repriză, Boninsegna a egalat după ce Pelé deschisese scorul, iar după pauză,, Gerson, Carlos Alberto și Jairzinho au pornif fiesta..

5. Ora la care samba a amuțit

1950; Uruguay-Brazilia 2-1. Nu prea se știe cât de spectaculoasă a fost acea așa zisă finală de pe ”Maracana” dar a produs o dramă greu de imaginat la Rio de Janeiro. La acea ediție au fost patru grupe, câștigătoarele calificându-se într-o grupă finală, fără meciuri eliminatorii. Brazilienii au făcut demonstrații de artă cu tripleta Jair-Ademir-Zizinho, iar în grupa finală au învins cu 7-1 Suedia și 6-1 Spania. Numai Ademir a marcat șase goluri în cele două meciuri! Uruguay s-a canonit cu Spania (2-2) și Suedia (3-2), în ambele meciuri fiind condusă cu 0-2. Astfel,în meciul decsiv numit impropriu ”finală” (de fapt, ultimul dintr-o grupă de patru), Brazilia avea nevoie de o remiză pentru a se încorona pe ”Maracana”.

Uruguayenii timp de 65 de minute n-au făcut altceva decât să se apere, dar au făcut-o senzațional. Imediat după pauză, siugurul atacant brazilian care nu marcase până atunci, extrema dreaptă Friaça, a deschis scorul și ”cariocas”, anticipând fără să vrea anul 2022. au dat tonul la samba. În min. 66, Schaffino a egalat fără a curma samba din tribune, dar în min. 79, Ghiggia a amuțit ”Maracana” cu un gol de kinogramă. Uruguay s-a întors la Cupa Mondială după 20 de ani, cucerind al doilea titlu din două prezențe.Ambii marcatori ai ”celeștilor” erau de origine italiană și au jucat ulterior și pentru ”squadra azzura”. Și încă ceva:în 2015 a încetat din viață ultimul jucător din acea senzațională echipă, Alcides Ghiggia. Avea 79 de ani, parcă în amintirea minutului în care a redus samba la tăcere

Trivia din finale: jucători, selecționeri, goluri

• Din 1934 și până în 1970 echipa care a deschis scorul în finală a pierdut titlul, cu excepția ediției 1938: Cehoslovacia 1934 (Puc), Brazilia 1950 (Friaça), Ungaria 1954 (Puskas), Suedia 1958 (Liedholm), Cehoslovacia 1962 (Masopust), RFG 1966 (Haller). Ulterior au ”pățit” astfel doar Olanda (1974, Neeskens) și Franța (2006, Zidane).
• Doar doi selecționeri și-au dus echipele de două ori spre titlul suprem: Vittorio Pozzo (Italia, 1934, 1938) și Didier Deschamps (Franța, 2018, 2022). Brazilianul Mario Zagallo, argentinianul Carlos Bilardo și germanul Franz Beckenbauer au ratat în finale acest lucru
• Nici o echipă nu a câștigat titlul mondial cu selecționer străin. Singur finalistă aflată în această situație este Olanda 1978 (învinsă în ultimul act de Argentina după prelungiri, scor 1-3), pregătită de austriacul Ernst Happel
• Englezul Geoff Hurst (1966) și Kylian Mbappé (2022) sunt singurii jucători care au marcat trei goluri în finală. Câte o dublă au mai reușit italienii Silvio Piola și Gino Colaussi (1938), brazilienii Pelé și Vava (1958), argentinianul Mario Kempes (1978), francezul Zinédine Zidane (1998), brazilianul Ronaldo (2002) și Leo Messi (2021), Mbappé a reușit o performanță unicat, cinci goluri în două finale diferite (2018, 2022).
• Nu sînt mulți jucătorii care au marcat în două finale; Vava (1958, 1962), Pelé (1958 și 1970), germanul Paul Breitner (1974, 1982), Zidane (1998, 2006) și, bineînțeles, Mbappé.
• Singurul jucăor care a susținut două finale cu echipe deosebite a fost Luis (Luigi) Monti, cu Argentina în 1930 și Italia în 1934 (câstigată)
• Podiumul” marcatorilor all-time din Cupa Mondială a rămas neschimbat: germanul Miroslav Klose-16 goluri (2002,2006, 2010, 2014), urmat de brazilianul Ronaldo-15 (1998, 2002, 2006) și germanul Gerd Müller-14 (1970, 1974). Lionel Messi are 13 goluri în cinci ediții, la egalitate cu Just Fontaine (numai în 1958). Kylian Mbappé are 12 goluri în două ediții.