Care dintre domnii Moldovei și-a făcut amanta Doamna Țării? Era cu 40 de ani mai tânără decât el

sâmbătă, 14 septembrie 2024, 12:20
2 MIN
 Care dintre domnii Moldovei și-a făcut amanta Doamna Țării? Era cu 40 de ani mai tânără decât el

Care dintre domnii Moldovei și-a făcut ibovnica Doamna Țării? Acest personaj a intrat în istorie mai degrabă prin pasiunea sa pentru femeile mult mai tinere decât el, pasiune care i-a băgat în mormânt două soții și l-a făcut să și renunțe la tronul principatului.

Era strănepotul lui Vlad Țepeș, dar a fost primul din familia Drăculeștilor și, în consecință, a Basarabilor, care a urcat pe tronul moldovenesc al Mușatinilor.

Care dintre domnii Moldovei și-a făcut ibovnica Doamna Țării? Era cu 40 de ani mai tânără decât el

Petru Șchiopul, adică Petru al VI-lea pe numele său de domnie, a condus Moldova în patru rânduri: iunie 1574 – noiembrie 1577, decembrie 1577 – februarie 1578, martie 1578 – decembrie 1579, octombrie 1582 – august 1591.

A adunat, astfel, circa 12 ani în scaunul domnesc, o perioadă respectabil de lungă pentru acele vremuri tulburi.

Născut la 1534, Petru avea deja 40 de ani când a urcat prima oară pe tron, beneficiind de sprijinul armat al otomanilor după ce plătise sume uriașe de bani marelui vizir Mehmed Sokollu.

L-a înlocuit pe Ioan Vodă cel Viteaz, bravul domnitor care, în încercarea de a-și apăra poziția, a înfruntat soldații otomani la Roșcani, dar a fost trădat de boieri și ucis, apoi, în chinuri cumplite.

La acel moment, Petru era căsătorit cu Doamna Maria, cu care avea trei copii. Doi dintre ei, Despina și Vlad, au murit, însă, de mici, fiind înmormântați la Mânăstirea Galata de lângă Iași, ctitorie a părintelui lor.

Pe al treilea, o fiică, domnița Mărioara, a măritat-o, în 1587, cu un grec, Zoto Tzigara, dându-i o zestre uriașă.

Domniile sale au avut de înfruntat permanentele încercări ale urmașilor lui Ioan Vodă cel Viteaz de a recupera tronul țării.

Doi dintre acești pretendenți – Ioan Potcoavă și Alexandru Potcoavă – au reușit, fiecare, să îl înlăture din domnie dar pentru perioade scurte, de câte doar o lună, conform galeriaportretelor.ro.

A treia oară, în 1582, este înlocuit de sultan cu Iancu Sasul, un fiu al lui Petru Rareș, fiind trimis în exil la Alep.

Dar, după uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, Petru câștigă din nou domnia. Deși era privit ca un domnitor bun atât cu boierii, cât și cu poporul, el avea o slăbiciune: îi plăceau femeile tinere și frumoase.

De fapt, acest aspect va deveni mai degrabă amănuntul pentru care a rămas pomenit în istorie, decât cine știe ce lupte vitejești date cu dușmanii țării.

Așa se face că, deși trecuse deja de 50 de ani, domnitorul n-a mai ținut cont de nevastă și s-a amorezat lulea de foarte juna Irina, care e posibil să fi fost chiar doică de copii domnești.

 

Citește mai mult pe Newsweek.

 

Citește și: 

Etichete: amanta, domnitor, moldova

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii