Legătura surpriză dintre mașina de spălat și relația cu partenerul. Despre nefericire cu psihologul ieșean Cristina Danilov

Dar să presupunem că avem o situație intermediară, când văd problema, bănuiesc că ceva este în neregulă cu mașina, dar mă tem că voi avea  cheltuieli mari dacă o voi duce la reparat. Faptul că nu voi putea plăti factura la gaz mă va reține să telefonez meseriașului. Nu voi mai avea bani pentru alte plăți urgente. Și mă aflu într-o stare intermediară – văd problema, dar mă prefac că nu o am. ”Lasă că merge și așa!” și cu asta problema rămâne nerezolvată. Atitudinea mea față de ea este de o importanță fundamentală. Prin urmare,  pentru a rezolva orice problemă, nu este atât de importantă competența cât atitudinea internă – poziția noastră în raport cu aceasta. Și aici repetăm ​​ceea ce am  spus: pentru a rezolva o problemă, trebuie să-i acorzi atenție – să-ți dai seama, să o recunoști, să fii de acord să-i dedici timp și efort. Și abia atunci vor conta acele eforturi practice pe care le facem pentru restabilirea situației.

Întrebarea care se ridică e:  dacă cheia rezolvării tuturor problemelor este modul în care ne îndreptăm atenția asupra  acestora, atunci de ce unele probleme din viața noastră rămân nerezolvate ani de zile? Și aici, un răspuns ne-ar putea oferi psihologia: o confruntare directă cu o problemă  poate fi considerată un pericol care ne sperie, să-i spunem așa, la nivelul psihicului. Ce se întâmplă dacă nu se rezolvă? Ce se întâmplă dacă se înrăutățește? Ce se va alege de mine dacă nu voi da de capăt problemei mele?  Și aici se activează diverse tipuri de mecanisme psihologice de apărare, încercând să ne protejeze de experiențe dureroase. Și care este mecanismul oricărei apărări psihologice? Toate reduc stresul mental prin distragerea atenției de la problema în cauză. Problemele se rezolvă acordându-le atenție, iar apărările noastre psihologice nu fac altceva decât să ne distragă atenția de la ele.  Putem concluziona: majoritatea problemelor vieții noastre nu sunt rezolvate nu pentru că ne lipsesc puterea sau  inteligența  necesară pentru a le rezolva, ci pentru că mecanismele noastre de apărare ne aruncă într-o stare semi-conștientă în care chiar și cele mai evidente și presante probleme ne scapă  atenției. Care e rolul psihologului în astfel de situații? De a readuce atenția unei persoane asupra problemelor pe care le are și de a o determina  să nu mai fugă de ele. Merită să nu mai fugi de grijile tale –  orice problemă se transformă într -o situație – într-o sarcină practică care trebuie, pur și simplu, rezolvată.

Multe persoane se plâng că au probleme. Nu doar cu mașina de spălat. Cu partenerul de viață, cu lipsa timpului liber, la locul de muncă, probleme cu vecinii, de sănătate, cu copiii, cu plata facturilor. Paleta e largă. Majoritatea cercetărilor psihologice se concentrează asupra modului în care oamenii rezolvă problemele sau  fac față diverselor dificultăți, dar nu asupra modului și motivului pentru care sunt create dificultățile și problemele. Modul în care o persoană face față dificultăților, le gestionează, depinde în mare măsură de modul în care au apărut aceste dificultăți, dacă au fost create intenționat și în ce scop au fost create. Cum se procedează? Prin studierea relațiilor cauză-efect. Așadar, să presupunem că te afli într-o situație din cauza căreia ai anumite dificultăți, iar această situație este o consecință, o consecință a unora dintre acțiunile și circumstanțele tale. Întrebarea este – care anume? De exemplu, vecinul îți fugărește motanul din curtea lui iar tu ai ajuns să te cerți crunt cu acesta.Ați ajuns până la a vă face plângeri la poliție pentru tot soiul de fleacuri.  Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să-ți amintești tot ce ai făcut înainte de a avea dificultăți. Nu trebuie să iei în considerare doar ceea ce, din punctul tău de vedere, te-ar fi putut duce la situația în care te-ai aflat. Poți greși. Prin urmare, ia în considerare toate deciziile pe care le-ai luat și acțiunile pe care le-ai întreprins. Ai construit un gard prea mic, nu dai destule plicuri motanului și el fuge după mâncare prin vecini, lași ușa deschisă la casă și el pleacă cum îl taie capul, nu-ți suporți vecinul de regulă, poate și tu ai avut o atitudine nepotrivită față de el cândva etc.Apoi stabilește-le succesiunea pentru a înțelege care dintre acțiunile tale a condus la apariția problemei. Acest lucru te va ajuta să găsești una sau mai multe cauze principale. Apoi, trebuie să acorzi atenție factorilor obiectivi care ar fi putut fi sau nu decisivi în formarea situației tale. De asemenea, trebuie să  analizezi în timp pentru a înțelege cum a început totul. Să presupunem, de pildă,  că ai dificultăți financiare în viață și trebuie să înțelegi de ce s-a întâmplat exact acest lucru. Poate că totul se datorează crizei care a afectat mulți oameni, nu doar pe tine. Acesta este, ca să spunem așa, un factor obiectiv. Sau poate că totul se datorează scăderii veniturilor tale, care au scăzut din anumite motive care depind de tine, de faptul că ai ales un job prost plătit, poate cheltuiești prea mult etc. Trebuie să afli de ce s-a întâmplat exact acest lucru. Cu alte cuvinte, toate dificultățile au cauze subiacente, care la rândul lor pot fi sub forma unor factori obiectivi și subiectivi. De regulă, ambii factori influențează într-o oarecare măsură formarea diferitelor situații de viață.

Dacă nu ar exista probleme, altele decât cele special provocate de noi, oamenii ar trăi într-o lume absolut previzibilă și neschimbătoare, ceea ce le-ar face viața insuportabil de plictisitoare și pe ei înșiși extrem de ”primitivi”.Vom explica de ce am făcut o asemenea afirmație. Principalul obiectiv e ca ele, problemele, să nu dăuneze cuiva. Prin urmare, trebuie luată în considerare gravitatea lor în raport cu abilitățile  individuale ale persoanei. Fiecare persoană trebuie să se obișnuiască să rezolve  regulat problemele care sunt în puterea sa, care să nu o conducă la o stare de disperare și să nu o distrugă moral. Deoarece problemele serioase, foarte serioase, cu care se confruntă, mai cu seamă atunci când nu e nepregătită pentru ele, o pot suprima psihologic, o pot distruge, după care va deveni  mai slabă și mai vulnerabilă la dificultățile externe. Aici, desigur, nu poți ghici ce lovitură îți va da soarta, așa că te poți pregăti pentru ea din timp. Nu e necesar să le evităm, pentru că știm că nu le putem evita pe toate, nu trebuie să ne temem, ci să căutăm sau chiar să selectăm dintre cele existente pentru a le rezolva și astfel să ne întărim mintea și psihicul astfel încât în ​​viitor să fim pregătiți să rezolvăm probleme mai complexe pe care viața ni le poate prezenta în cel mai neașteptat moment.

Următorul lucru la care ar trebui să fim atenți pentru a depăși dificultățile și a rezolva diverse probleme este să nu dăm vina pe nimeni pentru ceea ce trăim. Vorbesc în principal despre oameni care se plâng de viața lor,  arătând cu degetul spre alții pentru nefericirea lor, cei care se vaită, le povestesc altora despre dificultățile lor și adesea vor să fie compătimiți. Nu pentru a fi ajutați, pentru a li se spune ce și cum să facă pentru a-și rezolva problemele, nici măcar nu-i ascultă, ci,pur și simplu, pentru a fi compătimiți. Poate că pentru eliberarea psihologică este util să te plângi cuiva,  să spui despre problemele tale, dar acest lucru învață o persoană să le tolereze, să-și îndure dificultățile, în loc să le depășească.  Vedem cazul multor femei care se plâng de atitudinea nepotrivită a soților lor, uneori chiar și de violența domestică de care au parte, fără să încerce să schimbe ceva în acest sens. Cu siguranță ați auzit de acele cazuri în care femeia spune ”dacă nu mă bate, înseamnă că nu mă mai iubește”, neconștientizând problema în care se află, asumându-și astfel poziția de victimă  doar pentru că și alte femei cu care au discutat trec prin aceeași problemă și nu fac nimic care să schimbe ceva. În asemenea situații, când nu fac niciun efort pentru a ieși dintr-un astfel de parteneriat, problema va rămâne neschimbată ani buni sau pentru totdeauna.  Și asta pentru că nu o consideră o problemă, ci ” așa a fost să fie”. Adică ceva ambiguu.  Dacă o persoană nu își depășește dificultățile, ci se resemnează cu ele, atunci le privează de sens. Dificultățile apar în viața unei persoane nu pentru ca aceasta să se plângă la nesfârșit de ele, ci pentru a le depăși. Viața vrea ca o persoană să devină mai puternică, să se dezvolte, să-și ocupe un loc demn în societate, așa că o antrenează cu ajutorul testelor sale. Și dacă o persoană le refuză, e vorba de  aceste teste, merge împotriva legilor universului. Asta este important de înțeles.

O problemă, dacă stăm să judecăm drept,  este un exercițiu excelent pentru minte și un mijloc de temperare a caracterului. Exact așa ar trebui privită, ca un mijloc de a ne face mai puternici. Problemele ne pun sarcina necesară asupra minții noastre, la fel cum acțiunile fizice pun sarcina necesară asupra mușchilor. Dacă stai în pat toată ziua și nu faci nimic, atunci mușchii tăi se vor atrofia și vei deveni o creatură complet neviabilă, foarte slabă fizic și spiritual. La fel și cu mintea, pentru că spuneam anterior de primitivism, dacă  problemele nu o vor încărca, ar deveni din ce în ce mai puțin eficientă până când, în cele din urmă, ar deveni atât de slăbită încât o persoană nu ar putea rezolva nici măcar cele mai simple situații întâlnite în viața de zi cu zi . Să nu uităm, creierului îi place să lenevească…

Nu există probleme care să nu poată fi rezolvate, așa cum am spus, deoarece ar contrazice logica lumii, care arată clar că, cu cât învățăm mai multe despre ea, cu atât apar  mai multe probleme care ne vor da de gândit. Prin urmare, orice situație critică  este nerezolvabilă, doar până când o studiem. Cunoaștere plus gândire – acesta este mijlocul de rezolvare. Ambele trebuie îmbunătățite constant, atunci problemele vor fi mai ușor de gestionat. Ne place sau nu, nu putem avea o viață liniară, în care totul este frumos și liniștit. Indiferent cum încerci să  eviți, indiferent cum le tratezi, tot le vei întâlni din când în când. Este inevitabil. La serviciu, acasă, în market, în comunitate. Cu toții simțim un anumit disconfort din cauza acestora și uneori chiar frică, în funcție de tipul de problemă cu care ne confruntăm,dar indiferent cum ne simțim în legătură cu ele și indiferent cum le tratăm, un lucru este clar – trebuie făcut ceva în privința lor. A le tolera nu este nicidecum o soluție.

Cum reacționează oamenii la întâmpinarea unor dificultăți ? Fac ei măcar diferența între dificultățile create intenționat și cele create neintenționat?  Reacționează diferit. Firește. Problema mea nu e și problema ta. Cercetătorii japonezi Nakanishi și Atsubo au realizat un experiment pentru a răspunde la aceste întrebări. Totul a decurs sub forma unui joc. Participantului i s-a spus: „Poți încheia un contract cu patru fermieri care practică agricultura în zone agricole diferite. În funcție de randamentul din aceste zone, aceștia vor obține profit sau pierdere. În fiecare rundă a jocului, poți alege un fermier cu care vei încheia contractul și vei vedea ce profit vei obține.” Participantul era plătit cu bani reali. El  trebuia să aleagă dintre patru butoane de pe ecranul computerului, etichetate A, B, C, D, care indicau, respectiv, fermierii cu care urma să încheie contractul. Cercetătorii au numit această grupă de participanți  ”socio-psihologică”.O altă serie, pe care au numit-o ”naturală”, se deosebea de prima astfel: participantului i se spunea că nu trebuie să încheie un contract cu vreunul dintre fermieri, care l-ar putea înșela, ci el însuși să aleagă  o fermă sau alta, care putea aduce venituri sau pierderi în funcție de condițiile naturale.

Așadar, în prima serie, cea socio-psihologică, participanții  au presupus că pot fi înșelați de fermieri,  în a doua serie, au presupus că, dacă sufereau o pierdere,  aceasta se datora doar unor fenomene naturale. De fapt, în ambele serii, toți participanții au lucrat cu același program de calculator, care, ca răspuns la acțiunile lor, demonstra un profit sau o pierdere într-o secvență cvasi-aleatorie, adică pe unele butoane puteai câștiga accidental ceva, pe unele puteai pierde.Dar s-a dovedit că ideea participantului din prima grupă, aceea că putea fi înșelat în mod deliberat,  a afectat fundamental comportamentul acestuia, și anume: după ce pierdeau unități monetare mari pe unul dintre butoane, participanții la seria socio-psihologică au evitat să apeleze la acest buton mult mai mult timp decât  cei  din seria naturală  unde, participanții erau gata să revină la acest buton mai repede, chiar dacă pierduseră anterior. Se pare că acceptarea cuiva care te-a înșelat e o problemă mai puternică  decât  acceptarea celei  produse de un dezastru natural. În același timp, dacă participanții ar fi acționat strict rațional, evaluând, pur și simplu, doar probabilitățile anumitor câștiguri sau pierderi pe anumite butoane, strategiile lor ar fi trebuit să fie absolut identice iar problema nu ar fi trebuit să existe. Se dorea, la urma urmei,  doar câștigul și atât. Și asta arată doar că frica de a întâlni o dificultate precreată, deliberată, în acest caz distructivă, afectează comportamentul uman vis a vis de o situație. Dacă vorbim despre un parametru atât de important precum evaluarea morală a diferitelor tipuri de dificultăți, atunci putem spune că dificultățile distructive create în scopuri egoiste sunt evaluate negativ în mod clar.  De exemplu, uciderea unei persoane nevinovate în scopul jafului.  Dar este posibil să jefuiești un tâlhar? Este posibil să torturezi un călău? Răspunsurile la astfel de întrebări sunt ambigue.  Da, în unele tradiții etice se crede că este inadmisibil să ucizi un criminal, chiar și un criminal crud, e un om, totuși, nimeni nu ne dă acest drept de a plăti cu rău unui răufăcător,  dar în majoritatea comunităților, dacă facem o analiză, se crede că, dimpotrivă, este datoria unei persoane să reziste unui criminal, inclusiv prin violență. După cum observăm problemele sunt tratate diferit de oameni. ȘI aici intervine educația, mediul în care s-a format, temperamentul său etc.

Cu alte cuvinte, o problemă poate fi orice lucru pe care o persoană îl consideră o problemă pentru sine, nu atât pentru că nu îl înțelege, ci pentru că nu poate accepta, nu poate fi de acord cu el. Dar aici putem spune că oamenii nu acceptă ceva și pentru că nu înțeleg de ce este necesară prezența acelui lucru în societate și pentru că nu știu cum să trăiască cu asta. Ei nu au fost învățați să  accepte lumea ca întreg, cu tot ce este în ea, prin urmare, văd probleme în multe lucruri nedorite pentru ei înșiși. Acestea sunt tipurile de probleme cu care psihologia trebuie adesea să se confrunte. Cum mă apăr de toate acestea? Acesta ar trebui să fie întrebarea. Cum pot face ca ele – vecinul violent, motanul care sare gardul, bărbatul care dă cu pumnul în masă, soția șefului care se uită chiorâș la mine, prietena invidioasă –  să nu devină reale probleme pentru persoana mea? Dacă ai o problemă, încearcă să o rezolvi. Dacă nu o poți rezolva, atunci nu face o problemă din ea. Vorba lui Buddha.

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video