Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Care este ”prețul” introducerii lui Chirica în PNL. ”Înseamnă că ai eşuat complet”

GALERIE
chirica
  • chirica
- +
Marius Bodea atrage atenţia că liberalii ar putea pierde Consiliul Judeţean. „Aducerea lui Chirica în PNL este cea mai mizerabilă mişcare ce se poate întâmpla pe scena politică din România“, arată deputatul. În şedinţa de sâmbătă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Iaşi, opinia majoritară a fost favorabilă „racolării“ primarului 
Disidenţii din PNL Iaşi au început războiul de gherilă împotriva prognozatei decizii a conducerii centrale de a-l coopta pe Mihai Chirica în partid. În weekend, unii liberali ieşeni au solicitat liderilor de la Bucureşti să nu-l susţină pe actualul primar pentru încă un mandat la Primăria Iaşi. Alături de Răzvan Timofciuc, Alexandru Muraru şi alţi liberali mai puţin cunoscuţi la nivel public, a ieşit la rampă consilierul local Etienne Ignat. „Nu putem scăpa de PSD prin aducerea lor în PNL“, a comentat Ignat, una dintre puţinele voci critice la adresa primarului în Consiliul Local (cinci dintre cei opt colegi ai săi din grupul PNL din CL deja au îmbrăţişat ideea primirii lui Mihai Chirica în PNL).
 
Un alt liberal, Andrei Chirilă, şef al Clubului Studenţilor Liberali, a publicat pe Facebook un mesaj asemănător (cu hashtag-ul „PNL nu e PSD“) pe care, ulterior, l-a şters. Chirilă a făcut acest gest în contextul în care, sâmbătă, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi, reuniune în cadrul căreia opinia majoritară a fost favorabilă „racolării“ primarului Mihai Chirica. Cu toate acestea, nu a fost luată o decizie în acest sens, ci, potrivit surselor ZDI, în principal au fost prezentate date din sondajul recent efectuat de PNL, iar concluzia generală a fost un calcul politic: alături de Mihai Chirica, PNL poate câştiga atât Primăria Iaşi, cât şi Consiliul Judeţean (CJ), funcţia de preşedinte la ultima instituţie menţionată fiind dorită de şeful PNL Iaşi Costel Alexe, actual ministru al Mediului. Alexe şi Marius Bodea, candidatul iniţial al PNL Iaşi la funcţia de primar, se află în conflict de mai bine de doi ani, dar, până acum, ei nu şi-au spălat rufele în spaţiul public. „Poate nu s-a înţeles bine ce am spus miercuri, dar am să repet. Aducerea lui Chirica în PNL este cea mai mizerabilă mişcare ce se poate întâmpla pe scena politică din România şi cred că este factorul declanşator să pierdem şi preşedin­ţia CJ Iaşi. Să ai după 4 ani acest rezultat politic, tot Chirica la Primărie şi tot Popa (Maricel Popa, PSD, n.r.) la CJ înseamnă că ai eşuat complet. Şi nu, nu renunţ!“, a comentat ieri deputatul Bodea.
 
El a precizat că nu a fost la şedinţa BPJ, fiind plecat din localitate. Cert este că decizia cooptării lui Mihai Chirica în PNL va fi luată de „jos în sus“: în primă instanţă, o hotărâre în acest sens trebuie adoptată la nivelul organizaţiei Iaşi şi, ulterior, aceasta să fie validată de către conducerea centrală, termenul pentru întregul proces fiind 10 martie. Primarul Chirica a declarat că poate fi candidatul PNL, dar a subliniat că o astfel de decizie vine în urma unei discuţii între edil şi conducerea centrală a PNL. Sursele ZDI spun că „preţul“ primarului de a intra în PNL este ca acesta să nominalizeze jumătate din lista eligibilă a liberalilor pentru Consiliul Local în viitorul mandat. Calculul primarului ţine de posibilitatea acestuia ca, după iunie 2020, dacă va fi în continuare în fruntea Iaşului, să aibă un plen favorabil astfel încât proiectele sale să fie aprobate fără prea multe bătăi de cap.
 
A. ANDREI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri