Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Care-i chichirezul cu SMS-ul secret dat de rectorul Tudorel

GALERIE
puls
  • puls
- +

Dom'le, pentru că tot ne-a întrebat zilele astea multă lume din zona universitară ieşeană, dar nu numai, despre ce părerea am avea şi noi în legătură cu întârzierea cu care domn rector Tudorel face public un SMS de acum doi ani al vrânceanului pesedist Marian Oprişan la adresa lui, am zis că hai să vă spunem câteva aspecte mai puţin ştiute la Iaşi, ca să lămurim oarecum misterul! 

Tudorel zice-se că încearcă de mai multă vreme să deschidă o filială a vniversităţii şi în judeţul său natal, iar pentru un aşa aport de prestigiu la judeţul respectiv punând zice-se ochii şi negociind pentru o frumoasă clădire centrală, renovată recent de fostul baron Marian, baron care, însă, nici nu voia să audă de un aşa târg, el având cu totul alte planuri pentru acel impozant şi nou edificiu. Întâmplarea face ca, din nefericire pentru unii, să trăim într-o ţară cu alegeri libere, şi Marian să fie bătut la alegeri de către un mai tânăr liberal. Personaj cu care auzim că, până la urmă, Tudorel a reuşit să bată palma pentru acel sediu, omul nou nefiind aşa de implicat emoţional acolo.

Ca să se răzbune însă pentru încăpăţânarea cu care l-a tratat, Tudorel a făcut public acel SMS privat primit de la Marian acum doi ani, în care îl ameninţa că va propune schimbarea lui din guvern pentru că nu a dat ok la ordonanţa pe care o visau pesediştii atunci. Numai că, din ce auzim de la amicii din Vrancea, Tudorel a bătut palma cu noul şef de CJ de acolo, junele liberal, dar a uitat că decizia tre’ să treacă şi prin votul plenului CJ. Adică acolo unde Marian încă mai controlează un hartan bunicel, se aude. Hopa: ghinion?

Şi ce ascunde noua poreclă din casa cu pătrate

Ştiţi care e cea mai nouă poreclă din casa cu pătrate, stimaţi telespectatori? Nu, aia cu Costea Tablă e veche deja. Cică prifectului, altădată vorbăreţ nevoie mare, i se spune mai nou Mutulică. Şi asta pentru că oamenilor li se pare tot mai mult că, în ultima vreme, personajul e mai preocupat să dea cât mai promp like-uri la postările pline de miez filosofic şi fainoşag edilitar ale şefilor Alexe şi Dangă decât să comunice şi să explice pe larg măsurile luate de guvern în pandemie şi, mai ales, în prag de deschidere a şcolilor.

Dar, una peste alta, parcă vedem căci, ca mâine, trebe ca răutăcioşii din casa cu pătrate să-i schimbe porecla asta hâtră în una mai adecvată, precum "Vorbă lungă" sau “Gură spartă" ori ceva de genul ăsta... Cum de ce? Apăi, parcă vedem că-i va băga Coset sau Bodea în coaste vreun timofciuc sau altceva şi mai ascuţit, şi să vezi după aia mobilizare verbală acolo, cu înghionteală pe microfon...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri