Comunicat de presă

Care sunt destinațiile alese de români pentru Ziua Îndrăgostiților? Zborurile pornesc de la 31 de euro

vineri, 14 februarie 2025, 13:00
4 MIN
 Care sunt destinațiile alese de români pentru Ziua Îndrăgostiților? Zborurile pornesc de la 31 de euro

De Valentine’s Day, Milano ocupă primul loc în clasamentul turiștilor, cu 17% din totalul zborurilor rezervate, urmat de alte orașe simbolice pentru cupluri, precum Paris, Istanbul, Veneția și Viena.

Vola.ro a înregistrat o creștere a rezervărilor cu 31% pentru data de 14 februarie față de restul lunii, semn că românii își doresc să celebreze această zi într-un loc special.

Cel mai ieftin bilet de Ziua Îndrăgostiților a costat doar 31 de euro pe ruta Cluj-Napoca – Bruxelles, iar la nivel general, tariful mediu dus-întors a fost de 132 de euro.

Februarie este luna iubirii, mai ales că în România, de câțiva ani încoace, este celebrată de două ori: pe 14 februarie, de Valentine’s Day, și pe 24 februarie, de Dragobete. Multe cupluri au planuri de călătorie în această perioadă, mai ales că în marile orașe europene au fost deja anunțate evenimente și activități tematice, iar datele raportate de Vola.ro pentru februarie 2025 arată schimbări interesante în preferințele românilor.

Fie că este vorba despre Valentine’s Day sau Dragobete, zborurile turiștilor în luna februarie sunt influențate de sărbătoarea iubirii.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Milano, Paris, Roma, Veneția și Istanbul, în topul destinațiilor preferate de români în februarie

Conform Vola.ro, Italia este din nou în topul preferințelor românilor, mai ales că este o țară cunoscută pentru poveștile și destinațiile sale romantice și prețurile avantajoase pentru cupluri. De Valentine’s Day, Milano ocupă primul loc în clasamentul turiștilor, cu 17% din totalul zborurilor rezervate, urmat de alte orașe simbolice pentru cupluri, precum Paris, Istanbul, Veneția și Viena.

În weekendul de Dragobete, topul arată ușor diferit, dar se menține preferința românilor pentru Italia, primele trei orașe alese de ei fiind Roma, cu 15% din rezervări, Milano, cu 13% din rezervări, și Veneția, cu 11% din rezervări. Clasamentul este completat de Paris și Atena, alte două destinații alese frecvent de cupluri.

În ceea ce privește țările care au înregistrat cel mai mare număr de rezervări în februarie se află Italia, Franța, Turcia, Austria și Spania, pentru călătoriile de Valentine’s Day, pe când Italia, Spania, Franța, Grecia și Portugalia sunt opțiunile românilor de Dragobete.

Luna aceasta, cele mai mari creșteri au fost înregistrate pentru Milano. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cererea a crescut cu 600% de Dragobete și cu 233% de Valentine’s Day. De asemenea, Istanbulul a crescut spectaculos, cu 400%, explicația fiind că românii nu mai au nevoie acum de pașaport pentru Turcia, intrarea în țară fiind permisă doar cu buletinul.

Există, însă, și câteva destinații atipice care au intrat în atenția specialiștilor Vola: de Valentine’s Day, Rovaniemi (Laponia, Finlanda) a fost ales de turiști pentru experiențe unice precum aurora boreală. De Dragobete, o altă surpriză interesantă este Stavanger din Norvegia, oraș cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase și pentru arhitectura formată din case albe.

Cum vor călători românii în februarie?

Vola.ro a înregistrat o creștere a rezervărilor cu 31% pentru data de 14 februarie față de restul lunii, semn că românii își doresc să celebreze această zi într-un loc special. Majoritatea zborurilor rezervate sunt cu plecare din București, reprezentând 58,62% din totalul rezervărilor de Valentine’s Day.

În ceea ce privește durata medie a sejurului de Ziua Îndrăgostiților, aceasta e de 3-6 zile, ceea ce confirmă preferința cuplurilor pentru city-break-uri în marile orașe europene. De asemenea, rezervările last-minute sunt în creștere: 43.1% dintre pasageri au rezervat cu mai puțin de 30 de zile înainte de plecare. Nu în ultimul rând, cuplurile preferă locurile alăturate în avion și plătesc pentru acest serviciu: cererea a crescut luna aceasta cu 16%.

Ce buget au alocat românii pentru o escapadă romantică de Ziua Îndrăgostiților?

La nivel general, tariful mediu dus-întors pentru un pasager a fost de 132 de euro de Valentine’s Day și de 141 euro de Dragobete. Merită menționat că acest preț a fost mai mic în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, când un bilet de Valentine’s Day costa 143 de euro, iar unul de Dragobete – 173 de euro.

Potrivit Vola.ro, cel mai ieftin bilet de Valentine’s Day a fost numai 31 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Bruxelles, iar de Dragobete, cel mai ieftin a costat 53 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Milano. La polul opus, cele mai scumpe bilete au fost pe ruta București – Atena, 304 euro, de Valentine’s Day, și pe ruta București – Innsbruck, 388 de euro, de Dragobete.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii